Cool Stuff

Celebra artistă Marina Abramović va pune în scenă cel mai faimos spectacol al ei pentru a ajuta refugiații ucraineni

Marina Abramović, una dintre cele mai renumite artiste ale artei contemporane, a anunțat că se implică în ajutorarea ucrainenilor afectați de război.

În colaborare cu Sean Kelly Gallery din New York și Artsy, artista va pune din nou în scenă cel mai renumit spectacol al ei, „The Artist is Present”, iar licitația pentru a participa în cadrul acestuia a fost deschisă.

Abramović a lansat acest show la MoMA în 2010 și a petrecut 736.5 ore, pe o perioadă de trei luni, stând jos, în tăcere, în fața unei mese, unde a invitat vizitatorii muzeului să se așeze în fața ei și să o privească în ochi. Expoziția a atras peste jumătate de milion de oameni, iar peste 1500 dintre ei au avut șansa de a sta față în față cu artista.


Dacă numele Marinei nu-ți este cunoscut pentru arta pe care o face, atunci mai mult ca sigur ai auzit despre povestea ei de iubire, alături de artistul Ulay. Cei doi au realizat multe performance-uri împreună, iar când au hotărât să se despartă au făcut-o cu stil - fiecare a mers dintr-un capăt al Marelui Zid Chinezesc pentru a se întâlni la mijloc, unde și-au spus „adio.” 

În cadrul spectacolului din 2010, cel mai emoționant moment a fost atunci când Ulay și-a făcut apariția lângă ea, în mod neașteptat. Privirile dintre ei fac cât 1000 de cuvinte, iar complexitatea legăturii lor transcede cu ușurință camera de filmat și ajunge direct în inima privitorului.


Show-ul din 2022 va permite unui individ și unei perechi câștigătoare în cadrul licitației să participe la performance-ul legendar, în timp ce event-ul va fi filmat de Marco Anelli, cel care a documentat și show-ul original din 2010. Profiturile vor fi donate celor de la Direct Relief, un ONG care lucrează cu Ministerul Sănătății din Ucraina, care-i ajută pe ucrainenii afectați și răniți în timpul războiului.

„M-am născut în Iugoslavia, o țară care a prosperat sub culturile din vest și sub cea a Rusiei din est. În ultimii ani am lucrat în Ucraina și am ajuns să-i cunosc pe oamenii de acolo. Sunt mândri, sunt puternici, sunt demni. Au parte de toată solidaritatea mea în aceste zile imposibile. Un atac asupra Ucrainei este un atac asupra tuturor. Este un atac asupra umanității și trebuie oprit”, a spus Marina.


Artista explorează limitele dintre trup și minte, dar și complexitatea relației dintre artist și public, încă din anii 1970. Ea este recunoscută pentru performace-uri în care se provoacă atât pe ea, cât și pe cei prezenți, din punct de vedere emoțional, intelectual și fizic.

„Am înțeles că pot face artă din orice și cel mai important lucru este conceptul. Așa am început drumul meu artistic. Prima oară când mi-am pus trupul în fața unei audiențe am înțeles - asta este media mea”, a explicat Marina.

PS: Legat de show-ul „The Artist is Present”, trebuie să-l menționăm și pe JAY-Z care, inspirat de ea, s-a transformat la rândul lui în artă, în realizarea momentului muzical excepțional - „Picasso Baby.”



Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.