Kiss Time Out

De ce actorul Mark Wahlberg a investit milioane de dolari în filmul „Father Stu” - merită să-l vedem?

Mark Wahlberg este un actor foarte talentat, iar cel mai recent film al său merită atenția noastră.

„Father Stu” spune povestea lui Stuart Long, un boxer amator care devine preot catolic, deoarece suferă de o boală care-i atrofiază mușchii.

Producția reprezintă mai mult decât un rol pentru actorul cunoscut, deoarece el a povestit cum a investit „milioane și milioane” de dolari din banii proprii pentru a finanța parțial pelicula, când nimeni altcineva nu a vrut să o facă. Wahlberg a povestit cum a fost inspirat de Mel Gibson, actor care a cheltuit 30 de milioane de dolari din fondurile proprii pentru a finanța „The Passion of the Christ.”


„Ei bine, sunt mereu dispus să pariez pe mine. Am dat scenariul la câțiva oameni de la care am avut așteptări, dar nu a fost cazul. Evident, e subiectivă treaba. Ai propriul tău sentiment despre material. Unii l-au considerat depresiv, deoarece este bolnav la sfârșit. Nu au văzut inima, emoția și, în final, cât de inspirațional este.

Mel a făcut asta pentru „The Passion”, așa că am zis să încerc și eu. Iar dacă aș fi găsit pe cineva să-l finanțeze, asta ar fi fost o altă discuție, deoarece, în general, cine taie cecul are și note și vrea să fie implicat în proces. Așa că am simțit, știi ce, că e cazul să-mi asum și să am controlul absolut”, a spus Mark.

Întrebat câți bani a investit în produsul final, el a completat: „Să zicem că am pus milioane și milioane de dolari în acest film - apoi au apărut și alte costuri, deoarece am întrecut deadline-ul la producție, plus drepturile pentru muzică.”

În ceea ce privește criticile aduse filmului, Owen Gleiberman de la Variety a numit „Father Stu” o poveste „ciudată și adevărată.” El a notat: „Merge mai departe în sentimentul religios decât te-ai fi așteptat, dar ți-ar plăcea ca drama să fie mai puțin fragmentată.


Filmul nu este o odisee clasică religioasă de la Hollywood - se apropie mai mult de „Diary of a Country Cutup.” Este un film surprinzător de sincer despre un sentiment religios, dar este, de asemenea, prea des, și un film dramatic subnutrit.”

Filmul este disponibil în cinematografe începând de azi, iar pe noi deja ne-a intrigat. Tu ce părere ai?

PS: filmul este bazat pe o poveste adevărată.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.