Kiss Time Out

Cum va fi sărbătorită Ziua Constanţei 2022 - concert Carla’s Dreams, video mapping, piesă de teatru, evenimente sportive și multe alte activități

Un amplu eveniment ce se va întinde pe 3 zile!

Anul acesta, Ziua Constanței va fi sărbătorită în weekendul 20-22 mai printr-un maraton de evenimente de toate tipurile, de la piese de teatru, la concerte, evenimente sportive sau multimedia.

Iată programul detaliat al evenimentului: 

VINERI – 20 mai 


Piesă de teatru „Scene din viața lui Constantin cel Mare” - 20:00, la situl arheologic de pe strada Arhiepiscopiei.

„Scene din viața lui Constantin cel Mare“ reprezintă o valoroasă și emoționantă întoarcere la istorie, dar și la credință, o poveste cu mesaj existențial, un omagiu adus patronilor spirituali și ocrotitorilor orașului Constanța, la ceas aniversar, întru cinstire.

Din distribuție fac parte actorii: Marius Bodochi, Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Liliana Hodorogea, Tomi Cristin, Silviu Mircescu și altii.

Adaptarea este făcută după Cristina Tamaș.

SÂMBĂTĂ – 21 mai


  • MARATONUL NISIPURILOR - eveniment sportiv internațional, interval orar 07:00 – 19:00.

Pentru cursele competitive – parcurgerea în alergare pe nisip a distanței dintre zona de start : plaja Neversea, pâna la plaja Reyna și retur.

Pentru cursa Family Run – parcurgerea în alergare pe nisip a distanței dintre zona de start plaja Neversea pâna la digul plajei Modern și retur.

  • EXPOZIȚIE PIAȚA OVIDIU : CONSTANȚA NOASTRĂ - O POVESTE BIMILENARĂ. – în aer liber.
  • SPORT ÎN PARC este un eveniment sportiv în cinci etape care se vor desfășura în centrul orașului Constanța în perioada 21 mai – 22 mai 2022. 

Evenimentul SPORT ÎN PARC este structurat sub forma unui triatlon sportiv: baschet, minifotbal și tenis cu piciorul - toate disciplinele desfășurându-se în formatul 2 la 2 (sau 3 la 3), cros (alergare). Fiecare echipă va avea în componentă 4 jucători, fiecare dintre ei putând participa la oricare dintre cele 3 discipline sportive.

Va mai exista o competiție sportivă organizată cu scopul de a oferi o alternativă de petrecere a timpului liber prin mișcare și sport în aer liber; un eveniment sportiv deschis tuturor categoriilor de vârstă și cu participare gratuită; un eveniment prin care se promovează atât sportul cât și mișcarea în aer liber în centrul orașului Constanța.

În intervalul 21-22 mai, între orele 10:00-23:00 vor avea loc activități pe Bulevardul Tomis nr. 51 în fața Primăriei Constanța: tenis de picior, fotbal, baschet, concursuri etc.

  • Simboluri de Ziua Constanței, în Piața Ovidiu - Asociația Dobrogea de Patrimoniu în parteneriat cu Primăria Constanța organizează acest eveniment între orele 11.00-13.00

În cadrul acestui eveniment vor fi dezvelite încă două plăci din granit, pe care sunt gravate monumentele de patrimoniu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie și Gara Maritimă din Portul Constanța.

În cadrul manifestării, ansamblurile minorităților vor susține un spectacol de dansuri tradiționale și va fi organizată o tombolă cu premii  atractive.


  • Prima ediție a Ovidio Running, o cursă de alergare pe distanța de 3 km - de la ora 17.00 

Aceasta se va desfășura în Constanța, zona peninsulară, pe traseul Cazino Constanța - faleza - portul Tomis - Str. Lebedei - Str. Remus Opreanu - Str. Revoluției din 22 Decembrie 1989 - Str. Marcus Aurelius - Str. Sulmona - Str. Vasile Canarache - Piața Ovidiu.

La start sunt așteptați iubitorii de alergare și de distracție, elevi studenți, adulți pentru a celebra împreună valențele mișcării în aer liber. Înregistrarea în cursă este gratuită și se face pe site-ul Ovidio Running.

Evenimentul face parte din manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Constanței și se constituie în urma parteneriatului dintre orașele Constanța și Sulmona, orașe înfrățite. Cursa de alergare este organizată în urma parafării înțelegerii bilaterale în anul 2021 cu ocazia desfășurării Proiectului European Open Sport Air la care Universitatea Ovidius din Constanța a fost partener.

Astfel, competiția de alergare inițiată de orașul Sulmona, va regăsi aceeași denumire și caracteristici de alergare în orașul Constanța, celebrând poetul latin Ovidius și punând în valoare brandul identitar al lui Publius Ovidius Naso, poetul născut la Sulmona și exilat în Tomis (Constanța de astăzi).

  • A doua reprezentație a piesei de teatru „Scene din viața lui Constantin cel Mare” - 20:00, la situl arheologic de pe strada Arhiepiscopiei.
  • Muzicieni constănțeni de ziua Constanței – în Parcul Teatrului National de Opera si Balet Oleg Danovshi incepând cu orele 20:30

Spectacolul va fi ținut în aer liber de artiștii Teatrului National de Opera și Balet Oleg Danovski.

  • Video mapping - începe la 21:00

Timp de 30 de zile, 4 clădiri emblematice vor avea parte de un iluminat arhitectural deosebit: Comandamentul Marinei Militare Constanța, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța – începând cu data de 22.05.2022, Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski Constanța, Muzeul de Artă Populară Constanța.

  

  • CONCERT PIAȚA OVIDIU – ORELE 21.30, vor urca pe scenă BARBAROSSA SAMBA GROUP, apoi CARLA’S DREAM

După, va urma un show multimedia și de video mapping. 

Apoi, pe scenă va urca DJ Manuel Riva & special guest Alexandra Stan 


DUMINICĂ – 22 mai

  • Continuă evenimentul SPORT ÎN PARC. 
  • Concert Walter Ghicolescu – muzica folk – faleza Cazinoului, lângă statuia lui Mihai Eminescu, începând cu orele 17:00.


  • Invitație la Reverie muzicală - spectacol în aer liber susținut de artiștii Teatrului National de Opera si Balet Oleg Danovski în Parcul Teatrului National de Opera si Balet Oleg Danovshi începând cu orele 20:30


Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.