Kiss Music News

David Ciente colaborează cu Irina Rimes pentru piesa „Ielele”

O piesă dezvoltată în timp, pe măsură ce prietenia dintre cei doi artiști a evoluat.

David Ciente pornește într-o nouă călătorie muzicală cu un proiect fresh, inspirat din existența și arta strămoșească, cu elemente unice culturii românești ce se îmbină cu ritmurile și energia unor genuri precum EDM și Tech House. 

O piesă în colaborare cu Irina Rimes, „Ielele” a fost dezvoltată în timp, pe măsură ce prietenia dintre cei doi artiști a evoluat prin intermediul diferitelor călătorii ce i-au purtat în cele mai frumoase locuri din România. 

„Înseamnă foarte mult pentru mine această lansare, o aștept de foarte mult timp. Totodată, sunt foarte recunoscător pentru implicarea și susținerea pe care am primit-o în această nouă direcție din partea Irinei, un artist complex, complet și, totodată, un prieten foarte drag. Tot ce plănuim să lansăm vine dintr-un loc de pace, sincer și vine aproape involuntar”, spune David Ciente.

Cei doi artiști au debutat piesa „Ielele”, alături de invitații speciali Surorile Osoianu și Damian Drăghici, în cadrul RedBull Sound Clash 2022. Interpretarea a stârnit un val de reacții pozitive pe rețelele de socializare, materialul video fiind ales să servească drept videoclipul piesei. 

„Piesa asta a apărut acu un an, dintr-o joacă, dintr-o dorință de a ne îndepărtă de ceea ce facem de obicei, de a ne lasă cum ne duce valul inspirației, fără să încercăm să alterăm sesiunea cu cerințele pieței, îndepărtându-ne de la ideea de a face un hit sau măcar o piesă comercială. Așa s-a născut piesa asta și un proiect întreg pe care abia așteptăm să-l prezentăm publicului larg”, spune Irina Rimes.

Pe lângă piesa „Ielele”, cei doi artiști pregătesc și alte colaborări, dar și un moment live în cadrul Electric Castle, pe 15 iulie.


Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.