Kiss Time Out

Black Coffee: „Am lucrat foarte strategic la acest album, ca să poată fi luat în considerare” | SAGA Talks

Deși Festivalul SAGA s-a încheiat, noi încă suntem cu gândul la toate momentele și întâlnirile minunate de care am avut parte cu voi și cu artiștii care au venit la ediția din acest an.

Black Coffee este unul dintre cei mai așteptați artiști care au urcat anul acesta pe scena Festivalului SAGA, din capitală. El este oficial unul dintre cei mai apreciați DJ, compozitori și producători din lume, după ce anul acesta a primit un Grammy pentru „Cel mai bun album de muzică dance/electronică”. Este primul artist de origine sud-africană care primește acest premiu. Într-un interviu acordat colegei noastre Andreea Berghea, Black Coffee povestește despre frustrarea pe care a simțit-o când a văzut alți artiști de origine africană ignorați, în trecut, la astfel de premii. 

 

Vă invităm să citiți un extras din interviul făcut de Andreea Berghea cu Black Coffee și să ascultați restul podcastului, exclusiv pe website-ul Kiss FM, la secțiunea Saga Talks. 

 

Cariera ta în muzică începe în anii ’90. Cât de diferită era pe atunci industria?

Foarte mult! Am început să cânt la 13-14 ani. Deși nu pot spune că atunci a început cariera mea. Cântam de plăcere. Cântam la nunti, petreceri de absolvire etc. 

 

Când ai început și cântai încă în locații mici, îți imaginai că vei ajunge să cânți pe stadioane? 

Visatul înseamnă libertate. Și nu m-am oprit niciodată din a face asta. Însă nu mă imaginam niciodată la nivelul ăsta. Nu am avut simțit niciodată certitudinea că va deveni realitate. Însă bineînțeles că îmi doream și obișnuiam să îmi imaginez cum ar fi să cânt la festivaluri mari, să am oameni care să îmi strige numele, care să știe cine sunt și care să se bucure de muzica mea. Însă îmi era greu să cred că asta va deveni realitate pentru ca eu am crescut într-o perioadă în care infrastructura din acest domeniu era foarte slab dezvoltată. Nu exista o platformă de susținere a tinerelor talente. 

 

Se simte Ibiza ca a doua ta casă?

Chiar este a doua mea casă. În special zona de clubing. „Hi” este clubul meu preferat din lume. Sunt acolo în fiecare sâmbătă. Și chiar este casa mea. Ori de câte ori sunt întrebat unde îmi place să cânt cel mai mult, ăsta e mereu răspunsul meu. Spațiul acela îmi e atât de familiar încât știu exact cum ficționează acustica. Iar asta îmi dă libertatea de a mă juca oricum vreau eu. Deși este un spațiu mare, îl simt ca pe un spațiu mic pe care știu exact cum să-l gestionez. 

 

Recent ai primit un Grammy. Ești primul cântăreț de origine africană care să câștige un Grammy pentru această categorie. Cum se simte acest tip de onoare? Să știi că munca ta este atât de apreciată în toată lumea. 

Este copleșitor. Pentru că e una să îți dorești și alta să ți se și dovedească că meriți. Să primești validarea că ce faci e bine. Am lucrat foarte strategic la acest album, ca să poată fi luat în considerare de către Academie. În trecut, am văzut cum artiști africani nu au fost luați în considerare la categoriile mainstream. Ceea ce mi se pare nedrept. De aceea am avut o strategie chiar și în colaborări și în modul de a compune. A fost deja ceva uriaș când am primit nominalizarea. Când am primit premiul nu mi-a venit să cred. Pentru că e ceva major. Nu doar pentru mine, ci și pentru artiștii africani. Simplul fapt că ai voie să concurezi la un asemenea nivel și să fii acceptat. Nu contează nici măcar dacă câștigi, ci ideea de a fi a fi considerat egal în industria asta. 

 

Ce urmează acum? Vei folosi o strategie și pentru viitorul tău proiect?

Nu. Am terminat-o cu strategia. Acum am o voce. Mi-au dat voie să am o voce. M-au acceptat ca pe un muzician internațional, așa că acea căsuță e bifată. Urmează să fac muzică și atât. Muzica care mă reprezintă și care îmi face plăcere. Fără să mă simt presat să fiu în topuri. Atâta vreme cât pot face muzica pe care o iubesc și colaborările pe care mi le doresc, e tot ce contează. 

 

Ce îți place să faci cu timpul tău liber?

Înainte de a face muzică îmi doream să fiu artist vizual. Iar acum îmi doresc să revin la desen și pictură. Încă nu am început. În plus, în timpul liber studiez design interior. Sunt multe lucruri pe care le fac în timpul liber. 

 

 

Saga Talks ep. 2 - Black Coffee

Saga Talks, 00:22:53

Saga Talks ep. 5 - R3HAB

Saga Talks, 00:16:51

Saga Talks ep. 4 - Topic

Saga Talks, 00:18:44

Saga Talks ep. 3 - Ofenbach

Saga Talks, 00:05:44

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.