Cool Stuff

#Funkiss 21 iunie | Ultimul concert al Regelui, prima zi a Prințului

De ce mâncăm plastic, unde și-a pierdut fânul un sucevean, ce școală scoate milionari și alte mistere, rezolvate doar aici.

A FOST ODATĂ LA ACEASTĂ DATĂ


1527 - A murit Niccolo Machiavelli, autorul și politicianul care a lăsat una dintre cele mai cunoscute replici despre politică: „Scopul scuză mijloacele”. În România de azi, topul expresiilor despre politicieni este condus de „a furat, dar a și făcut”. 

1633 - Inchiziția l-a găsit pe Galileo Galilei vinovat de „bănuită erezie” pentru susținerea teoriei că Soarele e centrul Universului, iar Pământul se învârte în jurul lui. Cândva, lumea era plină de oameni care își riscau viața să ne spună adevărul despre Univers. În 2022, lumea e plină de oameni care cred că Pământul are forma unei pizza.

1977 - Elvis Presley a susținut ultimul său concert, în Dakota de Sud. Artistul urma să se stingă din viață două luni mai târziu. Fosta nevastă i-a moștenit datoriile, fiica i-a moștenit proprietățile, RCA Records i-a moștenit drepturile asupra melodiilor și Ștefan Bănică junior i-a moștenit mișcările scenice. 

1982 - S-a născut Prințul William, Duce de Cambridge, care va moșteni tronul de la tatăl său, sau de la elful Dobby din Harry Potter. 


1985 - S-a născut Lana Del Rey, cântăreața care, ani mai târziu, urma să înregistreze coloana sonoră a depresiei. 

ȘTIRILE CARE FENTEAZĂ


„Un sucevean beat a uitat unde a pus fânul cules și a sunat la poliție să-l raporteze furat. Poliția l-a găsit pe un teren paralel, la o distanță de 500 de metri.” Trebuia să o sune pe maică-sa, că-i spunea fix ce i-a spus Poliția: „îl găsești unde l-ai lăsat”. 

„Scumpirile carburanților îi fac pe români să vândă mai ieftin mașinile poluante.” Într-un final, am ajuns să citim la știri gluma „vinzi mașina să-ți permiți plinul”.

„Oamenii de știință trag un semnal de alarmă: mâncăm săptămânal 5 grame de plastic, echivalentul unui card bancar.” Dacă într-o săptămână mâncăm plastic echivalent cu un card de plastic, înseamnă că în 35 de ani mâncăm plastic echivalent cu o Bianca Drăgușanu.

„Motivul pentru care lacul Sasîk-Sivaș din Crimeea este roz.” Motivul este evident: algele din el au avut un „gender reveal party”, iar roz înseamnă că e fetiță.

„Reguli noi în cel mai mare parc din Milano: fără țigări, topless și scutere.” Cele trei lucruri sunt interzise în totalitate, nu cum credea autorul acestui articol, permise numai câte două o dată.

„S-a inventat o vopsea atât de albă încât clădirile vopsite cu ea nu ar mai avea nevoie de aer condiționat.” Ar fi frumos dacă s-ar putea inventa o vopsea destul de neagră încât să nu mai avem nevoie de centrală. 

„Beneficiarii locurilor de parcare din Sectorul 6 au început să primească QR codurile de pus în parbriz.” Bine, dacă cineva vrea să parcheze pe locul tău, o să-l doară în QR de codurile tale.

„Care este şcoala unde s-au specializat foarte mulţi dintre milionarii ţării noastre.” Articolul este despre Politehnică, dar ar fi putut să fie despre Școala Vieții, un masterat în talent și un doctorat în șmecherie.

„Casierița unei benzinării, deranjată de un client, care a vrut să achite plinul mașinii cu trei găleți de monede de 50, 10 și 5 bani, în semn de protest față de războiul din Ucraina.” Dacă nu era Putin la casa de marcat, să stea să numere monedele, nu prea vedem cum e ăsta protest anti-război.

„Un urs a fost filmat într-o gospodărie din județul Vrancea în timp ce mănâncă cireșe dintr-un copac.” Ursul a dat gata o creangă de cireșe, pierderile fiind estimate la 20.000 de euro.

„Smiley s-a tuns în scop caritabil. El și-a donat părul.” Pletele lui Smiley sunt cele mai discutate fire de păr din România, de la șuvița (n. 1995 - d. 2005) lui Traian Băsescu.

Este Ziua Internațională Yoga, activitatea de pe locul 2 în topul lucrurilor pe care poți să le faci pe un covor pentru a arde calorii și a-ți spori flexibilitatea .

Astăzi este solstițiul de vară, teoretic cea mai lungă zi din an. Nu știm cum se face că marți e cea mai lungă zi din an, dar vineri o să se simtă drept cea mai lungă din săptămână. 

Este Ziua Mondială a Muzicii, care este vie și nevătămată, în ciuda tentativelor de asasinat, dintre care amintim doar două, din România anului 2000: 
„Tu ai credit, eu vreau țoale / Vreau doar sucuri naturale” - “Sună periculos” -  Trupa A.S.I.A.
„O, ce n-aș da / Să te pot săruta / Pe ochii ca cafeaua / Și dulci ca carameaua” - Trupa Supermarket

😂 Conform unui studiu realizat printre prieteni și cunoștințe, categoriile  de populație care se gândesc cel mai des la emigrare sunt adulții vii.

😂 Un cuplu din Popești-Leordeni sărbătorește azi 18 ani și 9 luni de la accidentul care i-a găsit pe bancheta din spate a unei Dacia 1310 Break: majoratul fiului.

😂 Mai mulți tineri din București s-au declarat profund dezamăgiți de sistem după ce au fost reținuți pentru posesie de substanțe interzise. După mai multe telefoane, au înțeles că Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor se referă la altceva decât credeau.

😂 Mai multe companii din București adoptă programul de lucru de 3 zile pe săptămână, pe o perioadă egală cu durata concediului șefului.

😂 Experții în jocuri de noroc au votat din nou cea mai sigură metodă să ieși bogat dintr-un cazinou: să-l deții.

😂 Costul pentru carburantul necesar în partea a 11-a a seriei Furios și iute” a depășit salariile lui Dwayne Johnson și Jason Statham. Producătorii filmului lasă fanii să aleagă: Furios sau iute?”.

😂 În urma unei neînțelegeri, o tânără din Florența, care și-a înscenat moartea, a murit alături de iubitul ei. Familiile îndurerate au vândut drepturile poveștii unui dramaturg englez. 

WOWDEVĂRUL ZILEI


Cherophobia este frica irațională de a fi fericit. Cei afectați evită activitățile care le aduc bucurie, de frică să nu fie urmate de ceva ce îi întristează. Cumva, îi înțelegem. Când te prinzi că lucrurile rele se întâmplă fix când ți-e lumea mai dragă", faci cumva să nu-ți fie lumea dragă niciodată. Frica de a fi fericit este și principalul motiv pentru care numărul emigranților din România nu a depășit 6 cifre pe an.

ASTRE ROZ-ALBASTRE


ROZ - Astrele prevăd bani pentru Berbeci, dar e neclar dacă primesc sau plătesc. Ca să citez exact astrele, E posibil să-i dai, da' e probabil să-i iei".

ALBASTRE - Pentru Gemeni, cel mai bine e ca azi să rămână în sfera de confort. Poate chiar să construiască în sfera de confort și un cub de confort. Și în cubul de confort un con de confort. Aflați volumul conului de confort.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.