Kiss Music News

THE MISSION anunță lineup-ul pentru prima ediție DIYNAMIC FESTIVAL BUCHAREST, pe 15 iulie

Fani ai muzicii electronice, adunați-vă, Pădurea Băneasa găzduiește unul dintre cele mai nișate festivaluri ale verii.

THE MISSION aduce un nou concept de festival, unul din cele mai aclamate evenimente din lumea muzicii electronice, lansat sub umbrela lui Solomun: DIYNAMIC FESTIVAL vine la București pe data de 15 iulie, în Pădurea Băneasa.

Solomun este exemplul ideal al eroului underground care a depășit bariera imaginii de DJ, devenind un statement în industria muzicii electronice. În 2006 lansează labelul “Diynamic” care în scurt timp se transformă într-un festival worldwide, bucurându-se de un succes imens.

Prezent în orașe mari precum Amsterdam, Istanbul, Munchen și Sao Paulo, Diynamic Festival Bucharest reunește anul acesta pe afiș DJi precum Solomun, Adriatique, Josh Wink, Marcel Dettmann, Super Flu, Ejeca, Floyd Lavine și Tijana T pe două scene în mijlocul naturii, în Pădurea Băneasa.

LINEUP

ADRIATIQUE este proiectul muzical al producătorilor elvețieni de muzică electronică Adrian Schweizer și Adrian Shala. Muzica duo-ului include elemente și influențe din diferite subgenuri de muzică electronică, de la techno melodic la house și tech-house.

EJECA aka Garry McCartney, este unul dintre cele mai bune exporturi muzicale din Belfast din ultimii ani. Atitudinea sa realistă i-a permis să obțină recunoaștere de la colegii săi muzicieni.

Având lansări constante și serioase, EJECA s-a concentrat pe producție muzicală și mai puțin pe hype care nu a întârziat să apară în scurt timp.

FLOYD LAVINE este un artist “nomad” al noii generații, născut și crescut în Africa de Sud. Floyd explorează în toate direcțiile muzicale, făcând slalom între Berlin și Cape Town. Pasiunea lui pentru muzică și senzualitatea sunetului își au rădăcinile în ritmurile africane pe care le-a adus la cele mai celebre festivaluri din lume: Rocking the Daisy, Glastonbury sau cluburi precum: Watergate și Berghain.

JOSH WINK este un producător briliant și un extraordinar entertainer, categoric unul dintre preferații multor împătimiți ai muzicii electronice. Născut și stabilit în Philadelphia, Josh este unul dintre adevărații pionieri ai stilurilor techno, lansand hitul “Higher State of Consciousness” in 1995.

MARCEL DETTMANN este recunoscut drept unul dintre cei mai influenți susținători ai techno-ului contemporan. Printre altele, Dettmann este resident al celebrului club berlinez Berghain.

TIJANA T, la baza jurnalistă pentru rubricile publicațiilor din domeniu, aceasta a urcat pe scena muzicii electronice cu influențe acid-techno. Acum este DJ full time, fiind prezentă la peste 500 de evenimente din 50 de țări.

SOLOMUN este unul dintre cei mai renumiți DJ și producători la nivel internațional. Cu un repertoriu impresionant, câștigător a patru titluri de cel mai bun DJ din lume, potrivit DJ Awards, având numeroase rezidențe la Ibiza, Solomun joacă un rol considerabil în muzica techno europeană. De-a lungul timpului, a mixat și a adus show-uri incendiare pe toate scenele cluburilor și marilor festivaluri din lume. Este unul dintre cei mai așteptați artiști, atât în România, cât și la nivel internațional.

SUPER FLU este format din Felix Thilemann & Mathias Schwartz. Ambiția duo-ului este aceea de a transpune tradiția și muzica electronică modernă în bucurie de viață. Prin urmare, rămâne întotdeauna elementar să satisfacă pretențiile ascultătorului. Arta acustică a lui Super Flu face un pas înainte din punct de vedere muzical - și totuși rămâne techno!

Biletele cu acces general pentru DIYNAMIC FESTIVAL BUCHAREST pot fi achiziționate pe www.bilete.ro și în rețeaua națională Bilete.ro la pretul de 120 lei + taxe (1st wave).

Pentru bilete cu acces VIP și rezervări mese, sunați la: +40733627846. Acces VIP – 250 lei + taxe.

THE MISSION

The Mission este primul organizator de evenimente de muzică electronică din România. Începând din anul 2000 și până în prezent, cu un portofoliu de peste 200 de evenimente organizate în locații neconvenționale, atât în marile orașe din țară, cât și în afară, The Mission a oferit întotdeauna experiența muzicii premium.

În toți acești ani, pe scena The Mission au urcat unii dintre cei mai apreciați artiști internaționali ai momentului printre care amintim: Carl Cox, Moby, FatBoy Slim, Armin van Buuren, Underworld, Groove Armada, Swedish House Mafia, Tiesto, Jeff Mills, Paul van Dyk, Sven Vath, Nicolas Jaar, Solomun, Luciano, Sasha, John Digweed, Tale Of Us, Seth Troxler, Jamie Jones, Loco Dice, Dixon, Ame, Laurent Garnier și lista poate continua. 


Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.