Kiss Time Out

Ce e nou pe Netflix în luna august - The Sandman, un nou sezon Locke & Key și multe altele

Iată la ce poți să faci binging pe Netflix în august.

Și luna august vine cu o grămadă de premiere pe Netflix

The Sandman, de exemplu, este unul dintre cele mai așteptate noi seriale ale anului.  Bazat pe îndrăgita și premiata serie de benzi desenate de la DC Comics, creată de Neil Gaiman, The Sandman este o combinație de mituri și fantezii întunecate, cu personaje bine conturate, care urmăresc numeroasele aventuri ale Visului de-a lungul a 10 capitole epice. 

O altă lume ni se deschide când închidem ochii și dormim, un loc numit „Visarea”, unde Sandman, Stăpânul Viselor (Tom Sturridge), insuflă viață celor mai intime temeri și fantezii. Dar când Visul este capturat în mod neașteptat și ținut prizonier timp de un secol, absența sa declanșează o serie de evenimente care vor schimba atât lumea visării, cât și pe cea a treziei pentru totdeauna. Pentru a restabili ordinea, Visul trebuie să călătorească în diferite lumi și fire temporale pentru a repara greșelile făcute în lunga sa existență, a-și vizita prietenii și dușmanii și a întâlni pe parcurs noi entități cosmice și umane.

Premiera va avea loc pe 5 august. 


Day Shift - 12 august

Jamie Foxx interpretează rolul unui tată care muncește din greu și care pare că nu-și dorește nimic altceva decât să ofere o viață cât mai bună isteței sale fiice. Dar banala lui slujbă de om care curăță piscine ascunde de fapt adevărata sa sursă de venit, precum și faptul că urmărește și ucide vampiri, făcând parte dintr-o uniune internațională a vânătorilor de vampiri.


Loving Adults - 26 august

Loving Adults, primul film Netflix în limba daneză, este un thriller plin de întorsături de situație și în care nimic nu este ceea ce pare a fi. Pare că Christian și Leonora au totul. Ei trăiesc viața perfectă alături de fiul lor, care tocmai a fost declarat sănătos după o boală gravă de lungă durată. Viitorul lor pare în sfârșit strălucitor, dar la o petrecere la compania lui Christian, Leonora își vede soțul cu o femeie mai tânără, arhitectal Xenia. Leonora își dă seama că Christian ar putea să o părăsească. Cum a putut? Cum a putut să o părăsească pe femeia care și-a sacrificat cariera? Femeia care a sacrificat totul pentru a avea grijă de fiul lor și de familia lor? La fața locului, Leonora ia o decizie: refuză să fie femeia care rămâne în urmă - și e dispusă să facă orice în privința asta.

Iată în ordine cronologică și alte câteva premiere ce vor avea loc în luna august pe Netflix. 

1 AUGUST 

Café Minamdang

O afacere suspectă care oferă serviciile unui presupus șaman atotștiutor atrage atenția unei inspectoare de poliție tenace.


3 AUGUST 
Trainwreck: Woodstock '99 

În 1969, Woodstock promitea pace și muzică, dar relansarea sa din ’99 a însemnat trei zile de furie, revolte și daune reale. De ce a luat o întorsătură atât de urâtă?


Good Morning, Verônica: Season 2 

Considerată moartă, Verônica face eforturi să dezlege misterele cultului religios care alimentează abuzurile și corupția din interiorul guvernului.


5 AUGUST 
Carter 

Un bărbat se trezește fără amintiri. Ghidat de o voce misterioasă din dispozitivul pe care-l poartă în ureche, pornește într-o periculoasă misiune de salvare de ostatici.


Rise of the Teenage Mutant Ninja Turtles: The Movie

Tinerele țestoase și redutabilele lor puteri de ninja sunt puse la încercarea supremă când creaturi nemiloase din alt univers încearcă să dezlănțuie haosul absolut.


6 AUGUST 
Reclaim

Purtând pe umeri toate responsabilitățile familiale, o mamă se străduiește să găsească un apartament mai mare în locul celui devenit brusc neîncăpător.


8 AUGUST 

Code Name: Emperor

Un agent de contrainformații însărcinat cu incriminarea unui politician curat ca lacrima trebuie să decidă dacă mai există limite pe care nu este dispus să le depășească.


10 AUGUST 
Heartsong 

La o nuntă care scapă de sub control, un muzician nomad se îndrăgostește de mireasă, care se ceartă cu familia ei. Acum, el trebuie să-i salveze viața.


Locke & Key: Season 3

În captivantul ultim capitol al serialului, familia Locke descătușează și mai multă magie în confruntarea cu un nou inamic demonic, care e hotărât să pună mâna pe chei.


11 AUGUST 
DOTA: Dragon's Blood: Book 3 

A venit momentul ca acești războinici curajoși să învingă un inamic neînduplecat. Însă va putea sacrificiul suprem să aștearnă pacea în toate lumile posibile?


19 AUGUST 

Kleo

După căderea Zidului Berlinului, o fostă spioană din Germania de Est este hotărâtă să afle cine și de ce a trădat-o și își folosește abilitățile letale pentru a se răzbuna.


The Girl in the Mirror (Alma) 

Suferind de amnezie după un bizar accident în care au murit majoritatea colegilor ei, Alma vrea să afle ce s-a întâmplat în ziua respectivă și să-și recapete identitatea.


26 AUGUST

Me Time 

Cu familia plecată, un tată casnic devotat își acordă timp pentru sine după ani de zile, pornind într-o aventură aniversară împreună cu vechiul său prieten petrecăreț.


Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.