Kiss Time Out

Naomi Watts este protagonista unui horror care te va ține cu sufletul la gură: „Goodnight Mommy”

Simți nevoia unui film plin de adrenalină?

Dacă răspunsul este da și ești fan al genului horror, atunci află că Naomi Watts are rolul principal în „Goodnight Mommy”, o adaptare după producția austriacă (cu același nume) din 2014.

Actrița interpretează o mamă de gemeni care poartă o mască, după o intervenție chirurgicală. Când copiii ei vin să o viziteze la casa de la țară și o descoperă pe femeie bandajată, încep să-și dea seama că ceva nu este ok. Ea se comportă complet diferit de mama pe care o știau - are reguli noi de casă, fumează în baie și rupe un desen pe care ei i l-au făcut cadou. Pe măsură ce comportamentul femeii devine din ce în ce mai bizar, băieții se întreabă dacă ea este mama lor sau nu.


„Fiecare rol îmi cere să explorez anumite părți din mine, iar eu mereu caut roluri care să mă învețe ceva nou. Nu a fost cu nimic diferit nici de data asta. A fost destul de interesant să iau parte la acest nivel de întuneric. În mod cert este unul dintre cele mai provocatoare personaje pe care le-am jucat până acum. A fost aproape imposibil să mă identific cu unele dintre alegerile sale”, a spus Watts.

Pentru că vorbim de un film horror unde joacă și copii, Naomi susține că a fost foarte atentă la acest lucru: „mereu îi întrebam dacă sunt ok și vorbeam cu mama lor după fiecare scenă. A fost important pentru mine să încerc să creez și o atmosferă cât mai light, așa că mereu încercam să fac glume cu ei, deși ambii sunt profesioniști.”


Regizorul Matt Sobel, față de filmul original, spune că a încercat să obțină o poveste care merge mai mult în direcția unui thriller psihologic: „Aș spune că originalul este mai interesat de ton și estetică, în timp ce filmul de acum favorizează personajele și psihologia.”

Cât despre ce-și dorește să obțină de la public cu acest film, Matt adaugă: „O conversație de calitate. Filmele mele preferate sunt cele care trăiesc în mintea audiențelor mult după creditele de sfârșit.”

„Goodnight Mommy” va avea premiera pe Prime Video pe 16 septembrie, iar noi abia așteptăm să-l vedem. Ție cum ți se pare?

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.