Kiss Music News

Alok, DJ-ul numărul 4 din lume, a semnat un parteneriat istoric cu Organizația Națiunilor Unite

Este unul dintre personajele care au reușit să-și construiască o carieră impresionantă, ocupă locul 4 în clasamentul realizat anual de publicația DJ Mag și are o comunitate uriașă de fani pe platformele de social media. 

Alok a reușit să cucerească și publicul din România, în vara acestui an a pregătit un show în exclusivitate pentru cea de-a șaptea ediție a magiei UNTOLD, un DJ set în care și-a invitat fanii într-o călătorie prin lumea fascinantă a muzicii house, bass și techno.

Brazilianul joacă într-o altă ligă, a oamenilor care produc schimbarea. Este filantrop și e implicat în problemele legate de schimbările climatice, de protejare a mediului și a comunităților indigene, iar zilele trecute a fost în New York pentru lansarea unui parteneriat semnat între Institutul Alok în colaborare cu Organizația Națiunilor Unite. 

The Future Is Ancestral vizează importanța protejării comunităților de indigeni din întreaga lume, dar și rolul acestora în protejarea mediului, iar Alok a semnat în acest sens o înțelegere, considerată istorică. 

Fundația Ancestors of the Future va oferi finanțare comunităților indigene pentru ca membrii acestora să aibă acces la artă, muzică, tehnologie, iar poveștile și cunoștințele acumulate de aceștia să fie cunoscute în întreaga lumea.  


Mai puțin de 5% din populația lumii este reprezentată de comunități de indigeni, dar aceștia reușesc prin resurse proprii să protejeze 80% din biodiversitate la nivel global. 

Evenimentul organizat la New York a fost urmat de un concert live ,,The Future is Ancestral'', desfășurat pe clădirea Organizației Națiunilor Unite. Alături de Alok pe scenă au urcat reprezentanți ai indigenilor din Brazilia și Amazon care au oferit un spectacol al sunetelor ancestrale. 

,,A întelege acest miracol al înțelepciunii străvechi nu e doar parte din obiectivele mele ca artist, e un principiu pentru mine ca cetățean. În momentul în care am luat primul contact cu aceste comunități native, am înteles cât este de important să conservăm cunoștințele lor. Viitorul poate fi unul al tehnologiei dar și al sustenabilității, dar pentru asta trebuie să ascultăm vocea pădurii și să găsim soluții în parteneriat cu natura”, a declarat Alok. 


DJ set-ul live în exclisivitate pentru ediția 2022 a festivalului UNTOLD este disponibil pe canalul oficial al lui Alok de pe platforma YouTube.


Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.