Să nu ne ascundem după deget: pe statistici, românii nu citesc. Cărți, cel puțin. Un studiu Eurostat din 2018 a arătat că doar 6,2 la sută se ocupă cu această activitate căreia îi dedică, în medie, cinci minute pe zi.
În condițiile astea, probabil că n-a observat multă lume că din 1990 până astăzi în România au dispărut 8 207 de biblioteci, iar numărul cititorilor a scăzut cu patru milioane în ultimii 25 de ani, conform Institutului Național de Statistică.
În 2021, Ministrul Cercetării Inovării și Digitalizării Sebastian Burduja a venit cu o soluție pentru asta. Te gândești că s-au alocat mai multe fonduri bibliotecilor? Amice, stai garat, nu așa se face. A depus un proiect de lege care să instituie data de 15 februarie ca Zi Națională a Lecturii. Propunerea a fost adoptată, așa că n-ai de ce să te mai plângi.
Polemica asta exista însă și acum vreo sută de ani. Mircea Eliade are un eseu intitulat „De ce nu mai citim?” în care le dă peste nas celor care spun că românii nu citesc (doar) pentru că sunt indolenți – multe biblioteci și librării se închiseseră din cauza dezastrului provocat de Primul Război Mondial, societatea abia începea să revină la normal, iar oamenii nu-și permiteau să cumpere cărți.
Să revin în 2022 și la întrebarea de la care am pornit. Oamenii par mai grăbiți ca niciodată – când ai niște timp liber mai faci niște doom scrolling pe Instagram, dai un like, arunci o bârfă, intri pe TikTok și râzi la un pachet gol de Dunhill, te bagi pe YouTube, intri pe Netflix, dai să te uiți la ceva, vezi trei episoade și te trezești în drum spre muncă, ziua următoare, epuizat.
Dacă nu e vorba de lipsă de mijloace, unul dintre principalele motive invocate la întrebarea „De ce nu citim?” e că nu-i timp pentru asta. Așa că lectura nu e văzută nici ca prioritate, nici ca metodă de escapism. Un clip pe TikTok durează maximum trei minute. Ca să te prindă o carte trebuie să parcurgi cel puțin cincizeci de pagini din ea – adică vreo oră și jumătate.
Apoi, intervine și modul în care privești cititul. În primii 18 ani de viață lectura e obligație de școală: întâi pentru notele din catalog, apoi ca să intri la liceu și, ulterior, să iei și bacul. Ajungi la facultate și-ți dai seama că nu ai timp pentru nimic ori ai rămas cu vreun soi de aversiune față de citit.
Până la urmă, de ce e așa bun cititul? Kanye West a declarat recent într-un podcast că el n-a citit nicio carte. Gen, vreodată. Ba chiar a comparat cititul cu a mânca varză de Bruxelles. Asta nu l-a împiedicat însă să-și deschidă o școală privată și, în general, să ajungă cineva în viață. Oare și el a avut o problemă cu comentariile literare?
Cum influențează școala cititul și de ce sunt relevante operele studiate în liceu
Obligația pe care o simți, în liceu, față de literatură poate vine și din timpul scurt pe care-l ai ca să înțelegi o operă. Nu de puține ori am auzit din partea profesorilor placa „Nu putem să stăm mult pe asta, trebuie să trecem la următoarea”. Cât de bine și de multe poți să înțelegi din Rebreanu la 15–16 ani în doar câteva ore de discuții și comentarii pe care trebuie să le înveți pe de rost?
Ca să înțeleg mai bine de unde începe scârba de lectură și de ce sunt, de fapt, relevante operele din programa de bacalaureat, am vorbit cu Elena Pană, profesoară de limba și literatura română.
„Literatura română studiată în liceu e nefericit organizată, prea teoretizată, prea plină de clișee în interpretare, capabilă, mai degrabă, să îndepărteze tânărul de la lectură decât să îl apropie de ea”, explică ea. „Deși operele literare sunt de calitate, programa școlară le diminuează posibilitatea de a fi apreciate.”
Literatura e o artă și, ca orice manifestare expresivă, trebuie să te facă să simți ceva, să te pună pe gânduri și să te revolte. Totodată, ăsta e și rolul ei principal: să-ți dezvolte laturile umane și artistice, să-ți arate cum gândeau oamenii în trecut, dar și ce rămâne neschimbat în oameni, indiferent de epocă, spațiu sau clasă socială.
Asta se reflectă poate cel mai bine în opera „O scrisoare pierdută” a lui Caragiale, o „comedie de moravuri sociale și politice”. Îți arată o societate satirizată, în care primează incompetența politică, șantajul și adulterul – preocupări conservate bine în timp, care arată că nu s-a schimbat mare lucru în esența umană.
Pe de altă parte, ai „Ion”, apărut 36 de ani mai târziu. La prima mână pare doar un roman scris în cuvinte bolovănoase, rece și plin de sexisme. Rebreanu îți arăta lumea de-atunci, cu toate imperfecțiunile ei și problemele cu care se confrunta societatea. Din 1920 și până în 2022 s-au schimbat multe și opera nu e de actualitate, dar rămâne o scriere importantă pentru România dintr-un motiv pe care e bine să-l iei în considerare când citești: îți arată cum funcționa lumea atunci.
„Din opere se pot afla multe despre istoria noastră, despre evoluția societății, despre ce ne sensibilizează, ce ne irită, dar și despre ce ne înduioșează”, explică profesoara. „De toate, doar literatura națională este creată de români, vorbește despre români și România și este înțeleasă, în spiritul ei, de români.”
La poezii nu ai aceeași formulă, pentru că sunt mai greu de înțeles decât scrierile în proză: „Necesită mai mult timp pentru a-i fi pătrunse înțelesurile.” Iar pentru asta e nevoie întâi de implicarea profesorului și abia apoi de cea a elevului. Nu poți înțelege, la 17 ani, filosofia lui Blaga sau obsesia pentru ciuperci – la propriu – a lui Barbu dacă nu ți se oferă un context istoric și o analiză pe text.
Să înveți niște comentarii pe de rost, fără să le înțelegi singur sau să-ți fie explicate, e un alt motiv pentru reticența ulterioară față de literatură. „Operele literare studiate în liceu reprezintă exemple de valori care trebuie descoperite cu ajutorul profesorului de clasă.”
Practic, profesorul trebuie să te inițieze în ce presupune cititul și să te ajute să-i înțelegi importanța. Să mute accentul de pe inutilitatea aparentă pe relevanța scrierilor. Totodată, prin înțelegerea lor îți formezi și păreri competente și ajungi, mai târziu, să faci diferența dintre o scriere bună și una proastă.
„Operele din programa de bac reprezintă valori ale literaturii române statornicite în timp. Dacă ai citit Rebreanu și ți-a plăcut, probabil ai depășit nivelul literaturii de consum”, spune Elena.
Ea mă lămurește și în privința acestei aversiuni simțite de majoritatea elevilor, care vine mai ales din cauza constrângerii examenului. „Dacă le-am citi fără presiune, probabil că le-am simți mai mult, le-am interioriza mai mult și nu le-am mai privi ca pe o necesitate sau chiar ca pe o povară.”
Titlurile au rămas neschimbate de câțiva ani, doar s-au mai adăugat și scos după gust și situație. Dar sunt și alte opere care ar putea ajuta în formarea unui elev, să-l ajute să-nțeleagă mai bine literatura, emoțiile umane și raportarea la societate.
Câțiva autori valoroși care pot fi incluși în programa de bac, spune Elena, ar fi: Mihail Sebastian, Cezar Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Mircea Eliade, Vasile Voiculescu, Ana Blandiana sau Mircea Nedelciu.
Literatura e mai mult decât fișe de lectură și note în catalog. Ce apare în programa de bacalaureat poate că nu-i pentru toată lumea și nici nu însumează tot ce înseamnă beletristică românească. Așa că e important să acorzi măcar o șansă literaturii pe care o faci în liceu, în felul ăsta ai măcar un punct de pornire, îți dai seama ce-ți place și ce ai vrea să citești mai departe.
În rest, dilema cititului, pe lângă scârba pe care o dezvolți în liceu și lipsa timpului, e mai degrabă despre ierarhizarea priorităților. Ăsta nu-i un clip motivațional de pe YouTube, așa că n-o să te ajut să-ți fac programul zilnic ca să-ți arăt că ai de unde să scoți o oră pentru lectură. Dar ține cont că orice carte, indiferent de dimensiuni și ce spun alții, e bună dacă-ți place și te face să simți ceva.
