Cool Stuff

„Vorbește vinul", în fiecare miercuri de la 23:00, cu Bitză

O nouă emisiune radio și-a făcut premieră aseară la Kiss FM. „Vorbește shotul!" a fost tema primului episod, în care Bitză a stat de vorbă cu Ombladon de la Paraziții.


Dar înainte ca el să îi ia pe alții la întrebări, am vrut să aflăm și noi câte ceva de la el. Uite ce a ieșit. 

1. Salut, Bitză, „spune-mi ce faci când trebuie s-o iei iar de la capăt”?

“Te pui pe picioare, ca nu-i pură întâmplare, fii tare, viața te pune la încercare”.

2. De unde știi să faci podcast? A fost greu? 

Habar n-am daca știu să fac podcast. Ma întâlnesc cu lume, bem și vorbim, asta știu să fac foarte bine, de mic copil. 

3. Pe cine n-ai avut invitat la podcasturile „Vorbește vinul cu…”, dar ți-ai dori?

Traian Băsescu. Cred ca mai mult decat calificat să fie invitat la „Vorbește Vinul”.

4. Ție ce-ți spune vinul? Dar tu lui?

Nu prea vorbesc cu vinul, mai mult vorbește el pentru mine și lumea de la masă. Eu îi mai spun „Taci, dreacu, din gură, că ne facem de râs!”, dar nu prea mă bagă în seama. 

5. Bitza, Ombladon și Adi Despot intră într-un bar. Ce comandă fiecare?

Bitză bere, Ombladon vin, Despot rom.

6. Ai invitat mulți comedianți la podcasturile tale. Cine s-ar potrivi la podcastul „Vorbește cocktailul cu…”?

Depinde ce pui în cocktail. Dacă e cu alcool… ne descurcăm.

7. Ai vreo surpriză în noul sezon al podcastului tău, pe care ne-o poți spune?

Păi, o țin surpriză, că asta e ideea. Ascultați și o să vedeți.

8. Care e următoarea ta ambiție muzicală?

Lansarea noului meu album, “Sevraj II”, care o să fie în primavara lui 2023. 

9. Cea mai mare realizare personală a ta de anul ăsta e…?

Good living… Fac ce îmi place, iar “Vorbește Vinul” completează perfect peisajul.

10. În noua ta piesă „Dor de casă” feat. Bvcovia, fredonezi versurile „Dor de casă/ De toți la o masă”. Care sunt felurile de mâncare de care ți-e dor când te gândești la o masă în familia ta?

Fripturi la grătar, cu piure și castraveți murați.

Vorbeste Shotul! invitat Ombladon

Vorbeste Vinul! cu Bitza, 00:55:08

Vorbește vinul! invitat Teo

Vorbeste Vinul! cu Bitza, 00:58:13

Vorbeste Shotul! BEST OF

Vorbeste Vinul! cu Bitza, 00:58:43

Vorbeste shotul! invitat Phunk B

Vorbeste Vinul! cu Bitza, 00:59:09

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.