Cool Stuff

La 7 ani de la Colectiv, o aplicație pentru tratamentul pacienților arși rămâne nefolosită - inventatorul a dat mai multe detalii la „DesKiss Dimineata”

Sperăm, totuși, că situația se va remedia într-un viitor cât mai apropiat.

Mihai Matei este antreprenor în IT, fondator al Essensys Software, președinte al ANIS (Asociația Industriei de Software) și vicepreședinte al Confederației patronale Concordia.

El a povestit astăzi la „DesKiss Dimineața” despre aplicația dezvoltată de compania sa pentru Ministerul Sănătății, pentru tratamentul pacienților arși, dar care, la doi ani de la finalizarea ei, nu este folosită, deși ar putea salva vieți. 

Matei i-a povestit mai multe și lui Ciprian Dinu, în cadrul unei intervenții telefonice la „DesKiss Dimineața”, dar și despre motivele pentru care această aplicație este ignorată în momentul de față de Ministerul Sănătății:    

„Din punct de vedere tehnic, ea e funcțională. Funcționează complet. E testată. E gata de dat în folosință de mai bine de un an. S-a blocat într-o birocrație. N-aș putea să spun unde, pentru că tot am încercat să deblochez situația asta și într-un final ce am postat a fost așa , de frustrare, pentru că eram cam obosit să tot încerc să mă rog de oameni să primească ceva ce ei au cerut și noi am oferit gratuit și nu e folosit. Într-un hățiș birocratic, într-un... n-aș putea să spun exact unde. Ea ar mai trebui avizată de o comisie, lucru care ar fi doar o formalitate, pentru că a fost dezvoltată la cerințele medicilor din acea comisie, și apoi pusă în folosință, fie că e preluată de minister și pusă pe niște servere ale lor sau ale STS-ului, fie că o găzduim noi, nu asta era problema.”

Într-o postare pe social media, Mihai Matei a explicat și cum aplicația poate fi folosită : 

„Șapte ani de colectiv și aproape doi ani de când încercăm să dăm în folosință o aplicație făcută pentru Ministerul Sănătății, pentru tratamentul pacienților arși. Am tot tăcut și am încercat pe diverse căi să deblochez situația, dar am epuizat și căile și rezerva de răbdare. Acum aproape doi ani, pe la începutul anului 2021, am fost căutat de oameni din Ministerul Sănătății care voiau să îi ajutăm să facă o aplicație de prim ajutor pentru arși. Pro-bono. Am bolborosit pentru că pro-bono nu e o chestie sustenabilă și nu așa ar trebui făcute lucrurile, dar fiind vorba de sănătate și arși, am acceptat. Costurile nu erau mici (câteva zeci de mii de euro), dar le puteam susține și mi-am zis că, dacă un singur om supraviețuiește în loc să moară, atunci merită să facem proiectul ăsta chiar și gratis.
Aplicația asta încerca să rezolve sau măcar să atenueze două probleme. Prima problemă este legată de lipsa de medici specialiști. Incendii sunt peste tot, dar medici specialiști foarte puțini. Aplicația e un fel de registru național disponibil online în care fiecare pacient este înregistrat cu date, imagini ale pacientului etc. Dosarul fiecărui pacient este astfel accesibil de oriunde, bineînțeles, în condiții de securitate (utilizatorii sunt autorizați, au permisiuni diferite etc.).”

Iată întreaga postare: 


La sfârșitul intervenției lui Mihai Matei, Ciprian Dinu a sperat că poate, măcar acum, această informație a fost auzită de cine trebuie și că aplicația pentru arși va fi folosită într-un viitor cât mai apropiat pentru a salva vieți. 

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.