Ești tânăr, viața e cât de cât frumoasă, și probabil nu-ți pui prea multe probleme despre cum o să fie la bătrânețe. Nu-i foarte fun să te descurci de pe-o zi pe alta din pensie, ajutor social sau mila rudelor. Însă chiar și dacă ai parte de ajutorul celor dragi, tot ai multe șanse ca sistemul să te lovească în cap. Dacă ai ghinion, o să te omoare pe banii tăi, care nu sunt deloc puțini.
Pe la începutul acestui an, eu și prietena mea a trebuit să căutăm un azil pentru bunica ei, care are mai multe comorbidități, printre care diabet, Parkinson, Alzheimer și probleme cu tensiunea. Pentru o perioadă a fost necesar să se afle sub supraveghere medicală, așa că un cămin de bătrâni a părut cea mai bună alegere.
Îmbătrânim mai rapid ca niciodată și România nu e pregătită pentru asta
Când cauți un cămin de bătrâni trebuie să fii atent la o grămadă de lucruri, dar chiar și așa, nimic nu te asigură că nu-ți iei țeapă
La o căutare pe Google, o să găsești în București câteva zeci de astfel de stabilimente, sub diverse nume: cămin pentru bătrâni, azil de lux, centru de îngrijire paliativă. E nevoie de ceva research ca să analizezi fiecare site și să-ți dai seama care are pozele reale și care le-a luat de pe stock.
Când cauți un cămin de bătrâni te interesează și locația, pentru că unele se află în afara Bucureștiului și e foarte greu să ajungi acolo fără mașină personală. Am observat că multe astfel de cămine au fost înainte hoteluri de două sau trei stele care n-au mai fost profitabile, iar proprietarii au schimbat macazul.
Un alt lucru la care trebuie să fii atent sunt serviciile pe care pretind că le oferă și în ce măsură promisiunile sunt realitate. Dacă te iei strict după ce găsești pe site-uri, totul e lapte și miere: regim alimentar cu trei mese pe zi și două gustări realizat în funcție de nevoile pacientului, exerciții de recuperare, analize, masaj, consultații din partea unor medici de specialitate.
Partea cu adevărat nașpa e că dacă ești presat de timp și ai nevoie urgentă de serviciile lor, o să mergi înainte oricum și-o să speri că promisiunile sunt legitime.
După vreo săptămână de dat telefoane, am găsit un cămin de bătrâni în zona Arcul de Triumf, despre care, fun fact, am aflat ulterior că a fost la un moment dat un hotel deținut de Dorin Cocoș, fostul soț al Elenei Udrea. Dar să nu divaghez.
Era aproape de casă, dar asta venea și cu un preț – 5 000 de lei, care trebuiau achitați integral în ziua internării. M-am gândit că prețul se va reflecta în calitatea serviciilor, care de altfel erau menționate și-n contractul pe care l-am semnat. M-am înșelat.
Dintre clauzele din contract, una dintre ele mi-a atras atenția: dacă retragi pacientul înainte de termen, nu mai primești nici un ban, indiferent de motivul pentru care l-ai externat mai devreme. Am zis că n-are cum să ni se întâmple chiar nouă. Eram presați de timp iar oamenii de acolo ne-au câștigat încrederea așa că n-am pus răul înainte.
După ce semnezi contractul și ai pretenția să fie și respectat, lumea nu mai e așa amabilă cum părea inițial
Am internat-o pe bunica într-o vineri de dimineață. După ce a văzut-o un medic generalist, a fost repartizată într-o cameră unde nu mai stătea nimeni momentan. O asistentă aproape că ne-a certat când a văzut că vrem să-i lăsăm un prosop, hârtie igienică și alte lucruri de igienă personală, pentru că toate astea ar fi incluse în preț. Scuze noi!
Am aflat ulterior de la bunica că peste weekend nu i-au adus hârtie igienică și prosoape de baie decât după ce le-a cerut de mai multe ori, iar primul medic a văzut-o abia miercuri. Colega, tot o persoană în vârstă, suferea de niște tulburări care o făceau să urle și să țipe din senin, așa că am întrebat dacă putem s-o mutăm pe bunica în altă cameră.
În a doua cameră era un miros care-ți întorcea stomacul pe dos, iar domnul cu care ar fi trebuit s-o împartă avea și el momente frecvente de delir. Așa că am cerut pentru a treia oară să fie mutată, ceea ce a început să-i deranjeze pe asistente și pe administrator. M-am gândit că pentru 5 000 de lei plătiți în avans, anumite lucruri, cum ar fi liniștea bunicii, nu sunt discutabile.
La următoarea vizită, prietena mea a aflat că în prima săptămână bunica ei n-a fost văzută decât un medic – deși i se promiseseră un neurolog, cardiolog, psiholog și psihiatru –, iar planul alimentar care ar fi trebuit făcut de medici nutriționiști era inexistent. Masa consta în niște produse obosite de patiserie, o zeamă chioară pe post de ciorbă sau un pilaf albastru.
Am hotărât s-o externăm după două săptămâni și o zi de cazare, când ne-a devenit clar că am luat țeapă și că maximum zece la sută dintre condițiile promise și menționate în contract nu erau respectate.
Când am cerut fișele medicale ale bunicii și actele întocmite pe perioada șederii acolo, asistenta șefă a dat-o din colț în colț și ne-a pus să revenim luni și să vorbim cu administratorul.
Dacă înainte de internare, acesta era foarte amabil și politicos, avea răspuns la toate întrebările și ne mai dădea și informații extra, acum era foarte opărit că nu l-am anunțat și pe el înainte de externare. I-am explicat foarte frumos că azilul pe care îl administrează funcționează ca un hotel și nimic mai mult, și că prețul e prea mare pentru niște servicii care de cele mai multe ori lipsesc. Cu ocazia asta, i-am cerut și jumătate din sumă înapoi.
Mi-am recuperat banii abia când s-a ajuns la amenințări
O oră jumătate ne-am contrazis în privința contractului. Pe lângă clauza care nu permitea returnarea banilor – perfect normală, dacă lucrurile ar fi mers cum trebuia – se menționa și că în cazul în care clientul are o problemă cu condițiile căminului trebuie să facă prima dată sesizare la conducere, pentru care va primi răspuns în maximum 30 de zile.
Când am obosit de demontat argumente tâmpite l-am amenințat cu ITM-ul, să verifice contractele angajaților și celor cu care colaborează, Protecția Consumatorului, pentru minciunile de pe site și din contract și DSP-ul, pentru că angajații lor nu respectau nicio normă de combatere Covid –niciun angajat nu avea măcar mască, să nu mai spun de mănuși sau distanțare socială.
Inițial mi-a replicat foarte arogant că și dacă primește amendă mă va acționa în judecată pentru că nu am respectat contractul și își va recupera acele amenzi de la mine, deși știa și el, așa cum știam și eu, că acest lucru e imposibil, dintr-un motiv foarte simplu: nu primești amendă dacă nu încalci vreo regulă.
Aici a fost momentul în care administratorul a lăsat garda jos și mi-a promis că-mi returnează diferența de bani dacă o dăm la pace. Știu că poate n-a fost okay din punct de vedere moral, probabil că și alții se vor lovi de aceleași probleme ca și mine, însă în situația respectivă aveam nevoie mai multă de bani decât să-i fac ăluia plângere. Cel puțin din punctul ăsta de vedere s-a ținut de cuvânt și mi-a restituit banii în timpul promis.
În concluzie, sper să nu ajungi niciodată în situația de a avea nevoie să cauți un cămin privat, pentru că e efectiv o loterie. Dar și dacă n-ai încotro, înarmează-te cu răbdare, nervi și vreo mie de euro pe lună.
MAI
MULTE ARTICOLE SIMILARE
MAI
MULTE DE LA VICE
Tot ce trebuie să știi despre Untold dacă mergi pentru prima dată și nu vrei să ratezi nimic
Ia să vezi cum a început august și e vreme de Untold. În momentul ăsta, dacă vrei să mergi, probabil ai bilet și ți-ai asigurat ceva cazare. Eu vin cu celelalte sfaturi.
CRISTIAN A.Vedetele astea îți arată că în România nu există cancel culture
Se pare că în România nu contează ce scoți pe gură sau dacă ajungi la închisoare pentru proxenetism, pentru că se vor găsi niște milioane de oameni care să urmărească în continuare.
TUDOR STANCURecensământul iese pe teren. Când vine recenzorul acasă și ce vrea statul român să știe despre tine
Recensământul populației și locuințelor a început cu faza online, de autorecenzare. În a doua etapă se trece la recenzori pe teren. Iată ce ar trebui să știi, dacă n-ai completat chestionarul online.
RĂZVAN BĂLTĂREȚUCât costă shaorma în București, de la Dristor până la Socului și înapoi la Genin? O anchetă
Dacă e doar un cheat pentru acea zi din lună, prețul la shaorma în București n-o să te lovească la fel de dur. Când bagi mai mereu, cât costă shaorma te interesează direct. Am cercetat și pentru tine.
VICTOR ARVUNESCUCârciumile de cartier din București unde poți bea bere și cu 5 lei cât încă nu le lovește inflația
Dacă te-ai săturat de barurile de fițe care-ți vând bere craft la 30jde lei și bragă la suprapreț, ghidul ăsta de bodegi care o să-ți bucure sufletul o să fie salvarea ta pe vara asta.
ANDREI GUDUM-am plimbat câteva ore prin Cimitirul Bellu și-a fost mai tare decât orele de istorie din școală
Uită de tot ce credeai că știi despre cimitire. O vizită la cimitirul Bellu s-ar putea să fie cea mai mișto experiență pe care s-o ai în București și, de ce nu, poate fi și un loc cool pentru un date.
TUDOR STANCU
Povestea asta despre o sarcină pierdută m-a făcut să-mi fie frică să rămân gravidă
N-am trecut niciodată printr-un avort, dar am prietene și rude care au făcut asta. Una dintre ele, o fostă colegă de liceu, s-a trezit în această situație pe la finalul clasei a XI-a. O altă cunoscută, cu toate că mi-a zis că a luat cea mai bună decizie de a renunța la copil, a început să aibă coșmaruri legate de asta.
Ambele mele bunici au trecut prin această experiență în comunism. Cea din partea tatălui regretă și acum avortul pentru că spera să aibă o fetiță, iar cea din partea mamei, cu toate că e cea mai conservatoarea femeie pe care o cunosc, mi-a vorbit despre procedura pe care a făcut-o de parcă nici n-ar fi fost. Mi-am dat seama că indiferent de decizia pe care o iei atunci când testul îți arată cele două liniuțe roz, ești afectată.
Totuși, nu am aflat niciodată ce simte o femeie care își pierde copilul într-un stadiu avansat de sarcină.
Jurnalista care mi-a tulburat concediul doi ani la rând
După doi ani de pandemie în care târgurile de carte n-au mai avut loc, m-am dus la Bookfest. În timp ce mă plimbam printre standuri, am dat de editura Lebăda Neagră și un afiș mare cu Oriana Fallaci, o jurnalistă controversată de origine italiană. Influențată de unchiul ei ziarist, a devenit corespondent special pentru Il Mattino dell’Italia centrale. Începând cu 1967, a fost corespondent de război în Vietnam, Orientul Mijlociu și America de Sud. A devenit un adevărat adversar al Islamului, pe care l-a considerat noul fascism și a contestat modul în care erau tratate femeile musulmane. De-a lungul timpului, a susținut superioritatea civilizației occidentale. A murit în septembrie 2006.
Pe Oriana am descoperit-o prin „Sexul inutil”, un volum de texte care surprind portrete ale femeilor din mai multe colțuri ale lumii. Am găsit cartea într-o benzinărie, când mă întorceam de la mare. Mi-a plăcut enorm stilul ei intim, extrem de personal. Ca să încep un soi de tradiție, anul ăsta, înainte să plec la mare, mi-am pus în bagaj „Scrisoare pentru un copil niciodată născut“, pe care mi-am luat-o de la târg. Am început s-o citesc pe șezlong și m-a acaparat de la primele propoziții:
Noaptea trecută am știut că exiști: picătură de viață scursă din neant. Stăteam în întuneric, cu ochii larg deschiși și brusc, în acel întuneric, s-a aprins o scânteie de certitudine: da, erai acolo. Existai. Ca și cum primisem un glonț în piept. Mi-a stat inima. Și când a început iar să bată, cu bubuituri surde, bombardamente de stupoare, mi-am dat seama că mă prăbușesc într-un hău în care totul era confuz și înspăimântător.
Acel moment când trebuie să decizi dacă păstrezi sarcina
Nu știu foarte multe despre viața personală a Orianei, dar sunt convinsă că nu poți scrie despre ce simți pe tot parcursul maternității decât atunci când treci prin asta. Din primele pagini afli despre protagonistă că e însărcinată, proaspăt despărțită de tatăl copilului și cu o carieră foarte mișto la care nu vrea să renunțe.
Și-a dat seama că în uterul ei începe să se formeze un copil înainte să i se confirme de către medic. E indecisă. Să-l păstreze sau nu? Se gândește la mama ei, care, mai de mult, îi spusese că și-a dorit să facă avort, dar ea s-a mișcat atât de puternic, de parcă i-ar fi comunicat telepatic decizia și s-a împotrivit.
Mama mea, vezi, nu mă voia. Am apărut din greșeală, într-o clipă de neatenție. Ca să nu mă nasc, în fiecare seară dizolva un praf în apă. Pe urmă, îl bea, plângând. A băut până în seara în care m-am mișcat în pântecele ei și i-am dat un picior, să nu mă lepede. Tocmai își ducea paharul la gură. Imediat l-a îndepărtat, vărsându-i pe jos conținutul. După câteva luni, mă lepădam victorioasă la soare și nu știu dacă asta a fost bine sau rău.
Cu toate că sămânța de viață nu i-a dat niciun semn, pentru că era prea mic pentru asta, autoarea scrisorii a luat o decizie – să nască. Atunci când a văzut fotografia unui embrion într-un ziar, a simțit că orice teamă i s-a risipit. A început să meargă regulat la medic, a vorbit cu una dintre prietenele ei și și-a anunțat părinții, care i-au spus că dacă asta e decizia pe care o ia înseamnă că e cea mai bună, cu toate că nu e căsătorită. Când i-a zis bărbatului cu care a conceput copilul că urmează să fie tată acesta a întrebat: „Cât?” Ea i-a zis cât de avansată e sarcina. „Cât costă să scapi de el?” a continuat individul. I-a închis telefonul în nas.
Vei fi fată sau băiat, copile?
Apoi începe să se gândească cum va arăta viața copilului dacă va fi băiat ori fată.
Vei fi băiat sau fată? Aș vrea să fii fată. Aș vrea să încerci și tu într-o zi ceea ce trăiesc eu: nu sunt deloc de acord cu mama. Ea consideră că să te naști femeie e o nenorocire. Mama, când este foarte nefericită, se plânge:
„Vai, dacă m-aș fi născut bărbat!”
Nici nu e de mirare de ce. În scrisoarea ei enumeră doar câteva dintre greutățile de care te lovești în viață ca femeie — de la faptul că trebuie să te lupți mai mult pentru a-ți demonstra capacitățile intelectuale la judecățile de care n-ai cum să scapi. Dar cu toate astea, femeia îi spune copilului nenăscut că speră că va fi fată, pentru că „călătoria e mai distractivă decât destinația”.
Dar mă voi bucura și dacă vei fi băiat. Poate chiar mai mult, fiindcă vei fi scutit de atâtea umilințe, de atâtea servituți, de atâtea abuzuri. Dacă te vei naște băiat, spre exemplu, n-o să-ți fie teamă că vei fi violat pe o stradă întunecată. Nu va trebui să-ți iei o față drăguță pentru a fi acceptat la prima vedere, nici să arăți lumii un corp frumos pentru a-ți ascunde inteligența. Nu vei avea parte de judecăți răutăcioase când te vei culca cu cine-ți place, n-o să te auzi auzi spunând că păcatul a intrat în lume în ziua în care ai cules un măr. Vei obosi mai puțin. Vei putea să lupți mai lesne pentru a putea susține că, dacă Dumnezeu există, ar putea fi și o bătrânică cu părul alb sau o fată frumoasă. Vei putea să nu te supui și totuși să nu fii făcut de râs, să iubești și totuși să nu te trezești într-o noapte cu senzația căderii în gol, să te aperi fără să sfârșești prin a fi insultat. Firește, o să ai parte de alte servituți, de alte nedreptăți. Să știi, nici viața unui bărbat nu este ușoară! Atâta timp cât ai mușchi mai puternici, te vor pune să cari poveri mai grele, îți vor impune sarcini arbitrare. Atâta timp cât ai barbă, vor râde dacă vei plânge și chiar dacă o să simți nevoia de puțină tandrețe. Atâta timp cât ai o coadă în față, îți vor da ordin să ucizi sau să fii ucis în război și-ți vor cere să fii complice, pentru a duce mai departe tirania instaurată în caverne. Și totuși, sau poate că tocmai de asta, să fii bărbat va fi o aventură la fel de minunată, ceva care nu te va dezamăgi niciodată.
Atunci când nu vrei ca viața ta să se reducă doar la maternitate
După ce sarcina e confirmată de medicul ei, care o privește ciudat doar pentru că va fi o mamă cu carieră și fără soț, protagonista își pregătește copilul pentru lumea în care va intra prin intermediul scrisorilor. Apoi se trezește cu o pată de sânge pe așternuturi. Dă fuga la spital. Medicul îi spune să fumeze mai puțin, să nu bea, să stea la pat două săptămâni, să nu se enerveze. Furioasă, autoarea scrisorilor se întoarce acasă și îi transmite embrionului informația că i-a oferit trupul ei și nu are dreptul să-i ia și gândurile.
Începe să bea tărie și să fumeze țigară după țigară. În dimineața următoare își cere scuze bobiței de orez din pântec. Nu a vrut, a fost inconștientă, speră să o ierte. Începe să-l asculte pe medic. Prietena ei îi aduce mâncare de două ori pe zi. Îl trimite în vizită și pe tatăl copilului nenăscut. Vine cu un buchet de flori, se așază pe marginea patului și începe să plângă. E și copilul lui. Și-l dorește acum. Protagonista privește pasivă. I-a dorit moartea. Îi pregătește de mâncare. Pleacă.
La job, femeia e implicată într-un proiect pentru care va trebui să plece într-o călătorie. Dacă nu va face asta s-ar putea să o înlocuiască cu un bărbat sau, în cel mai rău caz, o va concedia. Se duce iar la spital. Se internează. Dorește binele copilului. Apoi iar se enervează, fuge, se pregătește de călătorie. O să fie bine. Sunt medici și la destinație. După un timp, sesizează că burta ei nu mai crește. Se duce la un control. Nu era okay, purta un copil mort.
Am ieșit printre două rânduri de burți umflate. Burțile umflate se ofereau provocator pântecelui meu plat, care ducea înăuntru un mort și, în sfârșit, creierul meu a gândit ceva. A gândit:
S-a întâmplat ce trebuia să se întâmple. Am nevoie de coerență. (…)
Dar când am intrat în cameră și am văzut leagănul, căruciorul, maiourile din garderoba ta, am scos un geamăt prelung. Am căzut pe pat, un alt geamăt îl ajungea pe celălalt din urmă, apoi altul, și altul, până ce, din străfundul trupului unde de-acum zaci ca o bucățică de carne ce nu mai contează deloc, a urcat un plâns puternic și s-a prăbușit peste o piatră, făcând-o praf și pulbere. Am urlat și-am leșinat.
Lectura asta a fost atât de dureroasă încât, pe parcurs, am început să-mi doresc un copil, iar spre final ideea a început să mă sperie. Mi-am dat seama că sarcina nu înseamnă doar să faci niște teste și să mergi regulat la medic. Te divizezi, iar mai târziu fătul devine parte din propria ta persoană. Totul se schimbă în tine, nu doar mărimea abdomenului.
Bineînțeles, știam la nivel teoretic toate aceste lucruri, dar scrisorile atât de personale scrise de Oriana Fallaci m-au zdruncinat. M-au făcut să realizez că, din punct de vedere biologic, trupul meu își dorește și așteaptă un copil, în timp ce mintea mea e îngrozită de toate nenorocirile care se pot întâmpla în cele nouă luni în care porți copilul și după.
În concluzie, trebuie să spun că nu recomand această carte femeilor care, în aceste clipe, poartă un copil în pântece sau care au făcut recent o întrerupere de sarcină.
