Cool Stuff

Tatăl lui Jennifer Aniston a murit, actrița a dat vestea pe Instagram: „Te voi iubi până la sfârșitul lumii. Nu uita să mă mai vizitezi”

Dacă te-ai uitat la „Tânăr și neliniștit”, sigur îl vei recunoaște.

Actorul John Aniston, tatăl lui Jennifer Aniston, s-a stins din viață pe 11 noiembrie, la vârsta de 89 de ani.

Fiica lui a dat vestea pe Instagram, printr-o postare în care îi aduce un ultim omagiu. 

„Dragă tată... John Anthony Aniston, ai fost unul dintre cei mai frumoşi oameni pe care i-am cunoscut vreodată. Te voi iubi mereu. Sunt atât de recunoscătoare că ai plecat în Rai planând și împăcat - și fără durere. Și chiar pe 11/11! Întotdeauna ai știut cum să te sincronizezi. Acest număr va avea o însemnătate și mai mare pentru mine de acum. Te voi iubi până la sfârșitul lumii. Nu uita să mă mai vizitezi”, a scris Jennifer Aniston pe Instagram.


John Aniston s-a născut în Creta în anul 1933, iar numele său adevărat era Ioánnis Antónios Anastasákis. El a devenit cunoscut mai ales pentru rolul său din serialul „Days of our lives”/ „Tânăr şi neliniştit”. Acolo el a apărut în peste 2800 de episoade. 

Cariera și-a dedicat-o mai ales serialelor, astfel că el a mai apărut și în producții emblematice pentru anii '60: „The Virginian” sau „Mission impossible”. A mai apărut și în celebrul serial „Kojak”, în 1974, dar și în „Star Trek: Voyager” sau „Gilmore Girls”. 

Cele mai recente roluri ale sale au fost în 2009, în serialul poliţist „Cold Case” şi în „Mad Men” în 2010. 


Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.