Kiss Music News

Jurjak a lansat un album cu influențe rock și blues, „Hoţii de vise”

Jurjak a lansat albumul numărul trei din carieră, „Hoţii de vise.”

Materialul muzical conține gândurile artistului din perioada pandemică, puse pe foaie şi transformate în 12 piese, cu influențe rock și blues. 

„În perioada pandemică am făcut piesa „Fiecare”, o piesă cu influențe hip hop, făcută în dormitor, cu un videoclip filmat într-un club închis atunci (Guest House). Eu am cântat la toate instrumentele, printre scaune goale, iar la final cânt „Mi-e dor de voi și pace, stăm acasă că n-avem ce face”.


Toate piesele sunt compuse şi înregistrate de mine singur acasă, cu o placă de sunet, o chitară, laptop și un microfon, mixate şi masterizate de Daniel Olteanu şi Vlad Stoicescu, Bogdan Dragomiroiu şi Cotin Dumitrache”, a declarat Jurjak. 


În acelaşi timp, George Petrosel (Jurjak) recunoaşte că toate melodiile sunt inspirate de tot ceea ce îl înconjoară şi i se întâmplă, inclusiv experienţele amoroase.

Mai mult, adaugă el, perioada recentă a fost una foarte creativă, menţionând că a compus deja albumul cu numărul patru, care va fi promovat începând cu primăvara anului 2023. 

Dacă vrei să-l vezi live pe Jurjak, află că a început turneul de promovare al albumului, după cum urmează:

  • Pitești (18 noiembrie)
  • Iași (24 noiembrie)
  • Bacău (25 noiembrie)
  • Galaţi (26 noiembrie)
  • București (7 decembrie)
  • Constanța (9 decembrie)

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.