Jennifer Lopez a revenit în social media cu o veste pentru fani: artista va lansa un nou album

Jennifer Lopez și-a anunțat fanii că va lansa un nou album.

Share

Artista a ales o zi specială pentru a face acest anunț, 25 noiembrie - aniversarea a 20 de ani de când a lansat materialul muzical „This Is Me … Then”, apărut pe 25 noiembrie 2002. J.Lo va scoate pe piață „This Is Me … Now”, unde va evidenția momente importante din viața ei.


Pentru a face dezvăluirea, cântăreața și-a șters toate postările din social media, dar a revenit vineri pe Instagram, cu un video în care ne arată cum coperta albumului din 2002 se transformă în versiunea ei din acum. 

Este primul album pe care Lopez îl lansează de la „A.K.A.”, apărut în 2014, dar și primul pe care-l va scrie și produce de la „This Is Me … Then.”


„Vine o nouă era pentru muzica scoasă de Jennifer Lopez. Noul album urmărește evoluția ei emoțională, spirituală și psihologică, care a avut loc în ultimele două decenii”, se arată scris în comunicatul oficial.


„This Is Me … Now” va pune accentul pe povești autobiografice, dar și o piesă pe care Lopez a numit-o „Dear Ben pt. II”, o continuare la „Dear Ben.”, melodie apărută pe albumul din 2002. Ea și actorul și-au reînceput povestea de iubire după ani de zile în care viețile lor au mers în direcții opuse; mai mult, s-au căsătorit în iulie.


„This Is Me … Then” i-a fost dedicat, iar fanii spun că același lucru se întâmplă și cu „This Is Me … Now.”

Share