Cool Stuff

Funkiss 6 decembrie | LMA de Sf. Nicolae!

Există extratereștri? Ce căuta tigrul în dulap? Ce este, de fapt, Elon Musk? Când Ronaldo se duce, unde se duce? O zi în care rezolvăm mistere.

AZI, ACASĂ ȘI-N DEPLASARE

La mulți ani de Sfântul Nicolae, un nume cu renume în istoria României. Facem cea mai mare abstracție și vă urăm toate cele bune! De dimineață, singurul lucru pe care l-a găsit autorul în ghetuțe au fost niște croați tare fericiți. Japonezii s-au ținut până la loviturile de la 11 metri, deci și-au făcut seppuku la mal.

ASTRE ROZ-ALBASTRE

Taurii se bagă, astăzi, într-o situație de care puteau să se lipsească. Un sfat: dacă vrei să rezolvi o problemă, nu lucra cot la cot cu mintea care a pornit-o.

Gemenii au, azi, probleme în a lua decizii. Astrele îți recomandă să dai cu banul. Dacă tot nu merge, dă cu mai mulți bani. Banii rezolvă toate problemele, doar să dai cu destui. 

Racii au o zi de marți incredibil de bună. Să nu se lase păcăliți, doar amână ceasurile rele pe miercuri.

ȘTIRILE CARE FENTEAZĂ

„Comisia Europeană insistă că România, Bulgaria și Croația pot să intre în Schengen”. Ușa e deschisă, dar lanțul e pus. România, din nou cu șanse mici de calificare.

„A început construcția celui mai mare telescop din lume. SKA ar putea răspunde la întrebarea <<Există extratereștri?>>”. NASA a raportat deja mai multe jaluzele trase în galaxia Andromeda.

„Rămășițele ultimului tigru tasmanian au fost găsite în dulapul unui muzeu din Australia”. Ultima tigroaică tasmaniană i-ar fi spus să se ascundă acolo de soțul ei, venit mai devreme acasă.

„Străzi neasfaltate, fără canalizare, cu bălți și noroi. Cum trăiesc bucureștenii de la periferie: <<Putem să ne dăm și cu barca>>”. Întrebați dacă la marginea Capitalei este opulență, locuitorii au răspuns că da, este opulență. 

„Primăria din New York a scos la concurs un loc de muncă inedit: recrutează un <<director pentru reducerea numărului de rozătoare>>, pentru a scăpa străzile de șobolani”. Printre cerințele postului: să nu întrebi de ce s-a eliberat poziția.

„<<Yeezy come, Yeezy go>>. Un salon din Londra îndepărtează gratuit clienţilor tatuajele cu Kanye West”.  Saloanele din Berlin, somate să facă la fel pentru tatuajele cu „Germania, Campioană Mondială 2022!”

„George Simion a dat buzna la Ministerul Energiei şi a deturnat conferinţa”. Cum se spune în popor, nu e circ fără măcar un clovn.

„Două defibrilatoare, montate în premieră pe aeroportul din Timişoara”. Dacă nu funcționează, călătorii cu probleme pot fi șocați și cu prețul la apă plată.

„Cel mai mare porc din România. Cât valorează Jardel, care a ajuns la 600 de kilograme și peste doi metri”. Jardel va fi transferat, în această iarnă, din nefericire pentru el, la kilogram.

„Cristiano Ronaldo pleacă din fotbalul european. Va juca pentru Al-Nassr începând de la 1 ianuarie”. Bocanci de aur, plătiți cu bani din petrol.

„Kanye West susține, într-un nou discurs, că Elon Musk este o clonă”. Doar trei Eloni au negat acuzațiile.

„Guvernul austriac a anunţat, luni, că va confisca maşinile şoferilor care depăşesc viteza maximă legală, iar apoi le va scoate la licitaţie”. Ca atunci când părinții îți iau pistolul cu ventuze primit de la Moșul pentru că îl folosești pe frate-tu pe post de țintă de antrenament.

„Târgul de Crăciun de la Constanța, scump, mic și dezamăgitor. Primăria îl anunțase drept <<cel mai spectaculos>>”. Vinul fiert de 12 lei, apa plată de 8 lei și mulți turiști, care încă așteaptă ca șezlongurile să scadă sub 200 de lei pe zi.

A FOST ODATĂ LA ACEASTĂ DATĂ

1185: În Portugalia, regele Sancho I urcă pe tron după moartea tatălui său, Alfonso. Am putea spune că „s-a ajuns” ținând cont că, în Spania, Sancho este, în cel mai bun caz, scutierul unui cavaler puțin nevrotic. 

1865: Statele Unite au adoptat al treisprezecelea amendament al Constituției, prin care s-a abolit sclavia. Bine, după ce au abandonat-o, dacă ne uităm la fabricile din China, au adoptat-o alții.

1884: Sunt finisate lucrările la Monumentul Washington din Washington, D.C.. Sub piatra de temelie au fost îngropate copii ale Constituției, Declarației de Independență și, la cererea soției sale, jobenul lui Abraham Lincoln.

1892: La Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg a avut loc premiera baletului „Spărgătorul de nuci” de Piotr Ilici Ceaikovski. Un fel de „Singur Acasă” al secolului XIX.

1897: Londra a devenit primul oraș din lume care să permită doar taxiuri cu licență, dar se luptă și azi să reducă taxiurile cu număr de Ilfov.

1916: Bucureștiul capitulează în fața delegației germane. Ca „bucureștenii” în preajma Crăciunului, guvernul român s-a retras în Moldova.

1933: Judecătorul federal al SUA, John M. Woolsey, decide că romanul „Ulise”, al autorului James Joyce, nu este obscen. Vânzările scad drastic.

2006: NASA publică fotografii făcute de o sondă spațială, imagini care par să indice prezența apei lichide pe Marte. La o a doua analiză, erau doar PET-uri abandonate, pe munții planetei, de către turiști români.


Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.