Cool Stuff

Karmen, fiica lui Adi Minune, va juca în serialul „Clanul”

În ultimul episod din primul sezon al serialului „Clanul” își va face debutul și fiica lui Adi Minune, artista Karmen. Ea va interpreta un nou personaj, pe Nadine, o tânără care va intriga prin putere, abilitate de a lua decizii importante și care se pare că va adăuga o nouă ramură de suspans în istoria Clanului.

„Eu am făcut Facultatea de Actorie și trecuse o vreme de când nu am mai avut activitate în acest sens. Chiar dacă am jucat în filme de scurtmetraj și am avut legătură cu această zonă, niciodată nu am participat într-un proiect de mare amploare.”, declară Karmen. 


Artista a mai declarat și că a fost inspirată de documentarul despre viața lui Jennifer Lopez, care, spune ea, ar avea o poveste asemănătoare cu a ei.

„M-am regăsit în faptul că eu, până la un moment dat, mă simțeam cea mai puțin talentată din familie, exact cum și ei i se spunea că nu are suficient talent. După ce am văzut filmul, mi-am spus rugăciunea și am simțit nevoia să adaug că aș vrea să arăt lumii ce pot, la un nivel înalt.”

La doar câteva zile după, Karmen a primit un telefon și a fost chemată la casting pentru rolul din „Clanul”.

Episodul în care joacă va fi difuzat pe 12 decembrie, când este și ziua de naștere a artistei.


Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.