Kiss Music News

Ce speranțe, gânduri și planuri au artiștii români pentru 2023

La mulți ani!

Suntem într-un an nou, unde cu toții ne dorim să ne fie bine și să ne iasă toate planurile.

Artiștii români au și ei aceleași dorințe, așa că am luat o parte dintre ei la întrebări, să aflăm ce și-au propus pentru următoarele 12 luni.

Antonia

„Îmi doresc să fiu bine alături de familia mea și de cei dragi. Și îmi doresc să fiu aproape de fanii mei prin multă muzică pe care doresc să o lansez și multe întâlniri la concerte. Vreau să fie un an cu multe proiecte frumoase! Ah, da, și e anul în care mă veți vedea în „Haita de acțiune”, filmul în care voi apărea. Stay tuned! Și Sărbători fericite tuturor! La mulți ani!”


The Motans

„Nu-s neapărat eu omul planurilor. Dar dacă ar fi să trec în linii mari câteva lucruri, pe plan profesional îmi doresc să petrec mai mult timp în studio și să mă joc mai mult cu diverse genuri muzicale. Pe plan personal, rămân constant în dorința de a avea liniște, sănătate și pe cei dragi aproape.”


Holy Molly

„2023 se anunță un an plin de surprize din partea mea și abia aștept să va dezvălui în câteva săptămâni despre ce e vorba. Va fi un an plin, un an cu muuultă muzică, un an pentru care am muncit mult și voi munci și mai mult! Vă iubesc și vă mulțumesc că îmi sunteți alături în această călătorie.”


rareș

„2023 o să vină cu multe surprize pentru bebelușii mei. Proiecte noi, piese, filmul „Romina VTM”, care nu uitați că iese pe data de 2 Ianuarie. Am de gând să muncesc de zece ori mai mult, să trag de zece ori mai mult și să demonstrez tuturor că încrederea și sprijinul oferit nu au fost degeaba. Vă urez sărbători frumoase tuturor!”


Adi Istrate

„Pentru 2023 am doar gânduri mega optimiste profesionale și personale. O sa scot foarte multă muzica, 2022 a fost un an în care am construit foarte multe lucruri și în care mi-am întărit multe skill-uri. 2023 este despre a pune totul în aplicare. Multă muzica, mult content și cel mai tare live show din România.”


Erika Isac

„Pe 2023 am niște planuri mari și sper să se întâmple așa cum vreau eu, vreau ca proiectul pe care l-am în minte să surprindă industria și publicul. Un mic spoiler ar fi că am niște show-uri live super blană în minte.”


Nicole Cherry

„În primul rând sănătate, pregătesc multe proiecte care sper eu să vă surprindă! Stați cu ochii pe mine!”


INNA

„Îmi doresc un hit numărul 1 în întreaga lume, este unul dintre cele mai mari visuri de-ale mele. Bineînțeles, să lansez multă, multă muzică. Îmi doresc să călătoresc cât mai mult și să mă bucur de prieteni, familie, oamenii dragi. La mulți ani tuturor!”


Carla’s Dreams

„Nu ne facem planuri ca să nu moară soartă de râs.”


wrs

„La cât mai multă muzică bună, concerte peste tot în lume și mult sex! Și să fim sănătoși!”


EMAA

„Las să vină anul și vedem pe parcurs, planurile nu au funcționat, real, niciodată, haha.”


Florian Rus

„Planuri nu mai vreau să îmi fac. Îmi doresc doar să fac muzică, să fiu sănătos și alături de oameni mișto. Sper să am energie bună în exces să am de unde dărui și altora!”


Olivia Addams

„Am un feeling bun pentru 2023. Consider că am învățat niște lecții importante și sunt pregătită să mă bucur de tot ce are 2023 mai bun să-mi ofere!”


Minelli

„2023 vine cu primul meu album, pe care abia aștept să îl lansez și care sper să încânte urechile tuturor :). Alt lucru care mă bucură enorm este că avem deja confirmate festivaluri în diferite țări, voi lansa piese noi și sper să reușesc să bifez și un feat cu un artist mare. It’s all about the music în 2023!”


Iuliana Beregoi

„Am numai gânduri pozitive pentrul anul 2023. Cu siguranță am speranță că 2023 o să fie mai bun decât 2022, de aceea o să muncesc de 100 de ori mai mult. Am foarte multe planuri, pe care le veți afla chiar atunci! Sărbători fericite!”


Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.