Autoarea: Lina Limon*
Dacă aveai senzația că cele mai practicate scam-uri din București sunt băieții care te opresc pe stradă ca să te facă model sau gherlele de la petreceri de tipul „banii înainte și mă întorc cu marfa”, s-ar putea să vrei să auzi și de așa zisul brokeraj pe piața financiară care implică sau nu crypto, dar mai mereu vine la pachet cu promisiuni imense.
Până să lucrez pentru o platformă de trading fictivă, în București, toate intersecțiile mele cu stocurile și investițiile sunau așa: aveam vreo doi prieteni care și-au scos niște bani mulțumită r/wallstreetbets, când a bubuit prețul la acțiunile Gamestop și, poate, câteva meme scoase din context despre crypto bros peste care dădeam scroll.
Am primit un training mai degrabă formal despre cum să ghidez clientul pe platformă ca să facă un depozit inițial de 250 de euro și, la fel ca în toate celelalte joburi în vânzări unde mai lucrasem, cum să răspund la potențiale obiecții – nu am bani, mi-e teamă c-o să-i pierd, am fost scamm-uit în trecut sau n-am încredere în companie.
Urma să aflu că astfel de companii erau de două tipuri: regulated și unregulated. Deși în niciunul dintre cazuri, nu aveai cum să-ți scoți investiția sau să produci alți bani, regulated însemna că platforma avea o licență de practică.
Asta înseamnă că la telefon trebuia să spui că-i suni din Cipru și, în loc să vorbești orice, în loc de „Da, sunt și riscuri”, trebuia să găsești o formulă mai creativă de a fi evaziv, cum ar fi „Vă garantez că o să vă surprindă rezultatele”. Cu mențiunea că aceste licențe se pot și transfera sau plăti, nici compania regulated nu rămânea prea mult timp deschisă. Dar dacă se închidea biroul, se redeschidea o altă platformă, într-o nouă locație, în următoarele câteva luni.
Cum le spuneai clienților că funcționează? Simplu. Platforma lucrează prin CFD sau „Contract for difference” și înseamnă că-ți pui banii, cam ca la pariuri, pe roșie sau neagră. Crește sau nu crește prețul stocurilor. Asta presupune, domnule client, că puteți face bani și dacă prețul crește, și dacă scade, atât timp cât ați dedus corect ce urmează să se întâmple. Nu vă pricepeți? E în regulă, aveți un Account Manager supraspecializat care să vă ghideze.
Unregulated sau spune orice ca să-ți dea datele cardului pentru trading sau crypto
Nu după mult timp de la intrarea în sistem, afli că toată lumea se învârte de la locație, la locație, în funcție de salariul de bază, traficul clienților sau unde pare că se fac ceva mai mulți bani. Așa am ajuns și eu la unregulated.
Când mi s-a zis prima oară că, pentru a face vânzarea, trebuie să iau toate datele cardului la telefon, inclusiv CVV și codul de confirmare primit de la bancă, am zis că n-o să pice nimeni pentru așa ceva. Până la urmă, deasupra codului de confirmare a plății, pe care o făcea team leaderul, nici măcar clientul, scrie clar „Don't share this with anyone”. Să nu mai zic că probabil nici ultima căzătură de magazin online nu te sună ca să le spui codul la telefon.
Ce trebuia să le zici ca să-ți dicteze cifrele? Orice mergea.
Dacă îți era mai simplu să mizezi pe ce aflai despre client, ce mașină vrea sau câți bani are nevoie pentru a trimite familiei, puteai. Dacă voiai să te dai la el și mergea, puteai. Atât timp cât făcea prima plată. Asta se întâmpla pe departamentul de conversie.
După această primă plată, se ocupa retenția să scoată și restul de bani. Deși n-am rezistat mult timp, am fost mutată și pe retenție, unde am devenit Account Manager cu „ani de experiență”. Acolo, te folosești de această platformă fictivă, unde poți regula prețurile stocurilor sau orice altceva de pe platformă cât să convingi clientul că ceea ce spui este real. I-ai spus că scade, dar n-ai citit bine fluctuația prețului pe platforma? Modifici să fie ca tine. Mai mult, la unregulated îți primeai toți banii cash sau pe Binance, nu doar bonusul.
Ce sumă de bani te face să mai stai la ars oameni? 1 500 de euro salariu de bază la conversie, asta pe engleză. Dacă vorbeai vreo limbă nordică sau portugheză, îți mai intrau câteva sute. La retenție aproape se dubla.
Când vine vorba de bonusuri, la conversie, pentru fiecare depozit făcut, luai între 10 euro și 25 de euro, în funcție de numărul de vânzări. Nu sună mult, dar când stai opt ore cu telefonul în dulap și căștile pe cap, se leagă de câteva vânzări pe zi.
Pentru mine, cel mai mult a fost 12 000 de lei extra. Și nu eram cea mai brează, dar mi se tot spunea că femeile conving mai ușor. Doar să-ți pui un nume fals ca „Sophia” sau „Jasmine” și să fii ceva mai mieroasă. Asta fiindcă majoritatea clienților erau bărbați săriți de 40.
Ce fel de oameni mai erau? Dacă lucrai între 10 – 19, europeni. Între 19 – 4, canadieni. Pe canadieni îi voiau toți, că puteau să facă cerere să-și scoată banii de pensie înainte de termen. Deci era mai rar un canadian de la care nu puteai lua, pe retenție, măcar un 50 000 de dolari.
De la români plecați în Anglia pe șantier la vestici care nu știau ce să facă cu moștenirile, un lucru a rămas sigur cu mine: să recunosc naționalitatea după nume și vârsta după voce.
Dacă erai pe retenție, unde îți intra clientul cu depozitul inițial, făceai undeva între 2 – 5% din toată suma depusă. Ni se spunea că un client e „mort” abia după ce și-a pus ipotecă.
Cum scoteai și restul de bani
Important era doar ca, în primele apeluri, să ajungi să faci un share screen cu el, unde să vezi exact cam pe unde își ține banii. Are un cont bancar, are mai multe. Este sau nu eligibil pentru credit, poate să-și acceseze fondurile de pensie, toate în funcție de țara și băncile unde era. Și, eventual, să eviți pe cât posibil să-ți spună că vrea să-și scoată o sumă de bani. Deși, dacă clientul era sceptic, dar avea destul de mulți bani de băgat, exista și opțiunea să-i dea o sumă modică înapoi, ca să-i câștigi încrederea. Asta cu aprobare de mai sus.
Cât despre cea mai folosită scuză pentru de ce intrăm în conturile tale în timp ce pot să-ți văd ecranul, cu toate informațiile confidențiale, era că banca are un fel de encryption și, de fapt, nu le văd. Ca atunci când faci screenshot pe Netflix și iese o poză neagră.
Problema cea mai mare venea când unele bănci, după ani de zile de când sunt active astfel de scam-uri, sesiza anumite tranzacții suspecte. Doar că de cele mai multe ori știai, sau îți spunea cineva mai cu experiență, cam când trebuie să începi să-l pregătești pentru ce să spună băncii ca să nu blocheze tranzacțiile.
Ca alternativă, puteai să-l convingi să-și mute banii pe Binance sau alte portofele crypto, ca să nu mai ai treabă și cu banca. De ce? Investim în crypto prin crypto, ar fi fost textul cel mai uzual. Pe retenție, îți luai procent din banii pe care-i băga per total clientul pe platforma fantomă.
Momentul cu mustrări de conștiință
Am avut, de aia am și plecat. Sigur că, dacă petreci suficient de mult timp pe acolo, unde n-ai voie nici să-ți scoți telefonul din locker, auzi tot felul de argumente pentru care n-ar trebui să te înmoi. Dacă n-o să-și piardă banii cu noi, o să-i piardă cu o altă platformă, deja au dat click pe atâtea ad-uri. Cât de mult te mint clienții, la rândul lor, când îți spun în ce situație financiară precară sunt. Cum unii dintre ei fac asta ca un înlocuitor pentru dependența de jocuri de noroc și tot așa.
Realitatea era că toți veneam din lipsă de opțiuni și stăteam că prindeam gustul banului.
Când am ajuns la ei, cu două facultăți și peste cinci ani experiență în domeniul meu, nu-mi găseam job deja de patru luni. Economiile se duceau și nu mai aveam ce curea să strâng. A zis un prieten că are el un pont și l-am luat.
După ce am plecat, am continuat să fiu contactată mult timp și de alte birouri. Victoriei, Promenada, Voluntari, Timpuri Noi, important era că eram deja familiară cu procedura, nefiind genul de job listat pe LinkedIn sau eJobs. Dar, ceva ce clar nu ți se spune, e că există riscul să se închidă biroul cu mascații care intră peste tine, la locație. Sau că te pot reține dacă au motive să creadă că știi despre ce e vorba.
Imaginează-ți că aveau câteva etaje dintr-o clădire de birouri. Firmă fictivă, condusă de un Yes-Man. Adică ăla care se ducea primul, când se închidea. Birouri lux, în estetica Charles de Gaulle. Dar tu riști să înfunzi pușcăria dacă nu știi când să te muți la următorul.
Dacă o să încerci să investești pe Binance, Revolut sau eToro nu este echivalentul cu a-ți pierde banii. E probabil un scam dacă auzi de Account Manager care te ajută, deoarece „compania face banii când și clienții fac bani”. La fel când vezi diferențe de preț față de investing.com sau alte site-uri mai credibile. Și, mai ales, e foarte probabil un scam când trebuie să faci orice fel de cerere ca să-ți scoți banii.
Dacă este, îți garantez că o să găsești la distanță de un Google Search suficiente forumuri pe care oamenii își spun povestea despre cât au pierdut și cum au fost abordați. Alt indicator că n-ai ales platforma bună în care să-ți bagi banii e că o să te simți mai mult de parcă omul de la telefon caută să te închidă, prinzându-te cu obiecția falsă, și vrea să facă totul cât mai pe repede înainte. De exemplu, s-ar putea să faci o tranzacție de „fonduri insuficiente” și să te întrebe ce card ai folosit. Dacă tu spui Revolut, neștiind că lui îi apare Bank of Ireland, o să te preseze cu siguranță să mergeți la celălalt card, despre care tocmai a aflat.
Uite și un clip frumos cu un scammer care nu știe că-i trolat masiv.
Pe scurt, nimeni nu are de ce să insiste ca să-ți facă bani. Dacă insistă, e pentru că te scapă de ei. Iar toate întrebările personale nu sunt politețuri, sunt „KYC” sau „Know Your Client”. Adică, pe ce sentiment poți să-l iei când începe să dea doi pași în spate. I-ai zis că vrei mașină și te-a întrebat cât costă? E ceva, și ai reușit să strângi vreun pic până acum? Dacă i-ai răspuns, prost. Acum știe că ai cel puțin banii ăia și pică scuza cu „încă nu mi-a intrat salariul”.
I-ai zis ce lucrezi? Acum știe câți bani faci. Tocmai a căutat pe Google media de salariu a unui arhitect din Irlanda, de exemplu.
O să-ți ceară și documentele, ca „orice companie care se respectă”. Nu pentru că trebuie să-ți pui bifa pe cont sau să se asigure că trimit banii persoanei corecte la retragere. Maximum pentru un plus de credibilitate și pentru un Street View. Adică, tu mi-ai trimis mie copia după cardul de identitate. Eu am băgat adresa pe Maps și mă uit – ce casă ai, dacă stai într-o zonă bună, ce mașină conduci, dacă e cumpărată sau în rate. Altfel spus, câți bani ai putea să bagi.
Realitatea e simplă. Fugi de orice platformă de trading care, după o reclamă în care ți-ai lăsat numărul de telefon și numele, te sună ei să te ghideze. Citește recenzii că, oricât ar plăti să le șteargă, apar în fiecare zi altele noi. Și dacă auzi că firma face bani, când faci și tu bani, din spread, nu pica pentru asta.
Dacă e pe bune, te lasă să pierzi sau să faci profit pe barba ta.
*numele a fost schimbat la cererea autoarei
