Kiss Music News

rareș și Theo Rose sunt la mare căutare - #2 în Shazam pentru ,,Sâmbătă seară”

Rendez-vous-ul dintre rareș, Theo Rose și DOMINO a fost cu siguranță prolific! Piesa ,,Sâmbătă seară” e în acest moment pe locul #2 în topul căutărilor Shazam. Cântecul reprezintă întâlnirea dintre flerul oldie but goldie și vocile pop ale starurilor voastre preferate de azi.

,,Sâmbătă seară” a fost lansată pe 3 februarie și de atunci face senzație pe toate platformele de streaming și la radio. La acest moment, piesa e în Top 10 în Media Forest Săptămânal, pe locul #9, este în trending pe YouTube, atingând poziția #18 în topul general și #11 în cel muzical. Mai mult decât atât, reinterpretarea șlagărului primește susținere din partea majorității radiourilor omniprezente pe piață și a celor locale. 

Piesa originală a fost compusă de Ion Vasilescu, Nicușor Constantinescu și Nicolaie Vlădoianu, iar pentru noua variantă au contribuit Rareș Mariș, Costel Domințeanu (DOMINO), Diaconu Theodora Maria și Batrinu Răzvan Marian. De producție, de asemenea, s-a ocupat Costel Domințeanu (DOMINO)


,,Mi se pare că are ceva aparte muzica veche și mă bucur că am putut face propria noastră variantă a piesei „Sâmbătă seară”. Colaborarea cu Theo a mers ca uns și ne-am sincronizat din punct de vedere al piesei și al videoclipului. Sperăm să vă placă.“ ne spune rareș.

,,Am crescut cu muzica veche iar „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară” este printre primele piese pe care le-am și cântat vreodată pe o platformă online. Tot ce e legat de muzica veche e aparte. Muzica veche are și miros. Te transportă în timp. Mi-am cumpărat un pick-up ca să-mi pot păstra și senzația vizuală. Cu rareș aproape că se poate lucra prin bluetooth. E foarte talentat și foarte discret. Mă bucur că ne-a adus împreună o piesă cu istorie și că astfel o putem aduce și în atenția publicului tânăr.” ne spune Theo Rose.

,,Sâmbătă seară” nu e prima piesă oldie pe care am transformat-o, dar cu siguranță este una dintre favoritele mele, mai ales pentru vocile artiștilor, rareș și Theo Rose.” ne spune DOMINO

Fascinați de muzica veche, rareș și Theo Rose au realizat și o sesiune specială, cu instrumentiști și o estetică autentică de local în care muzica de altădată primează. Cei doi au interpretat piesa ,,Sâmbătă seară” și au realizat, în plus, două cover-uri speciale pentru piesele ,,Uite așa aș vrea să mor” și ,,Tu ești primăvara mea”


Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.