Kiss Bits

Este psihologia de pe Instagram și TikTok o escrocherie?

Conținutul de pe TikTok și Instagram creat de terapeuți a devenit un trend imens. Am întrebat experții despre părțile pro și contra ale fenomenului.

Psihologia a prins în cultura pop cu mult timp înainte să apară pe social media. Este un fenomen născut în anii în care psihoterapeuții faimoși cu freze rebele sau ochelari cu rame colorate au decis să apară la TV și să scrie în reviste tabloid în care distribuiau concepte omogenizate de psihologie. Cu toate astea, nimic nu se compară cu succesul pe care îl are genul ăsta de abordare de pe Instagram și TikTok a noilor profesioniști: reel-uri repetitive și clipuri despre nevroză, psihoză, tulburări de alimentație și arhetipuri jungiene. 

Există un terapeut tiktoker, cu peste o sută de mii de urmăritori, care în mai puțin de un minut explică cum să recunoști comportamentele celor care au fost invalidați în copilărie (cu muzică de Taylor Swift și grafică specifică în fundal); mai este unul cu 25 de mii de urmăritori care ilustrează gândurile recurente ale persoanelor anxioase în două minute; unul care te învață cum să recunoști o prietenie toxică într-un TikTok de 40 de secunde (muzică de Lazza de data asta); unul care subliniază contururile manipulării afective în bucăți de 12 secunde, simulând un dialog ipotetic cu un manipulator; unul care arată simptomele tulburării de anxietate socială în 40 de secunde. 

Am avut grijă să specific duratele acestor reel-uri și clipuri fiindcă sunt în analiză de mai bine de 15 ani și am fost la diverși psihoterapeuți: dacă aș fi știut că am nevoie doar de atât de puțin ca să-mi dau seama de o anumită tulburare, aș fi salvat mult timp și bani

Este o părere destul de răspândită că genul ăsta de conținut are propria utilitate, care e dincolo de subiectele specifice abordate: reprezentarea. Simplul fapt că oamenii găsesc o platformă invadată de conținut care vorbește despre tulburările mintale îi face să se simtă mai acceptați și să lupte cu stigmatul. Clasicul „cu cât știi mai mult, cu atât mai bine”. Un concept care se răsfrânge în nenumărate alte zone ale cunoașterii umane: cantitatea și accesibilitatea discursului produs ar aduce beneficii care adesea justifică calitatea proastă. Dar asta nu e tot: când cineva dă peste un astfel de conținut, poate chiar realizează că are nevoie să facă terapie și să-și îmbunătățească viața. Este un contact direct cu lumea magică a psihologiei. 

Cu toate astea, m-am întrebat: de ce se tot multiplică genul ăsta de conținut de-a lungul timpului? Sunt psihologii care se aruncă pe social media mânați de o nevoie urgentă de a face dezvăluiri?

Ca să înțeleg mai bine fenomenul, am apelat la niște profesioniști (la cerința lor, le-am ascuns numele, care să le protejăm siguranța muncii). 

B.C:, un psihoterapeut în vârstă de 32 de ani, ne-a spus „Competiția în psihologie este enormă, mai ales dacă ești la început. Fiindcă apar din ce în ce mai mulți psihologi și ăsta e genul de profesie care funcționează pe recomandări. Să găsești clienți noi este un proces lent. Adesea, dacă n-ai o bază de cunoștințe care să poată îndruma primele persoane către tine, riști să n-ai clienți. Asta e cauza proliferării psihologiei sociale: advertising-ul pe Instagram sau TikTok este o necesitate pentru mulți. Cunosc mulți terapeuți care fac asta, deși o consideră o activitate care înjosește profesia, care o banalizează, dar nu știu ce altceva să facă.”

Să nu fim puritani: advertising-ul în sine nu este o activitate care compromite o figură profesionistă. Nici măcar în ariile medicale sau psihologice. Dar autopromovarea pe social media implică anumite tehnici, limbaje și metode de utilizare care să fie accesibile pentru toată lumea. 

Dincolo de paradoxul în care ani de zile psihologia ne-a explicat cât de dăunătoare pot fi rețelele sociale pentru tineri, și dovezile că acum au devenit o sursă gigantică de promovare a psihologiei pentru mileniali și Gen Z, este alarmantă natura superficială a modului în care sunt abordate subiectele de unii dintre psihologi. 

„Ca să obții vizualizări trebuie să te comporți precum influencerii”, continuă B.C, adică „cu alte cuvinte, să te joci cu titlurile și cuvintele care pot să inducă în eroare, să reduci complexitatea subiectului - cu riscul de a propaga concepte greșite - și să fii foarte asertiv. Cea mai folosită unealtă a psihologilor influenceri este lista cu puncte: de exemplu, semnele care ar putea indica o stare depresivă. După părerea mea, asta poate avea un efect dublu negativ: pe de-o parte, prin generalizare, componenta experienței personale și angajamentul pacientului de a se chestiona în profunzime, care e baza unei terapii adevărate, sunt total anulate. Asta în favoarea unor concepte care ar părea monolitice, dar care oferă niște răspunsuri facile.

În consecință, celălalt mare pericol este cel al autodiagnosticării.

„Autodiagnosticul este o problemă concretă”, explică G.B., în vârstă de 34 de ani, al doilea terapeut cu care am vorbit. „Am avut o mulțime de tineri care au venit la terapie cu credința că sunt într-o relație toxică. Au văzut pe social media cum să o recunoască. Unul dintre ei chiar mi-a dat o listă cu indicatorii. Și lista era cuprinzătoare. Genul ăsta de credințe sunt dificil de scos din pacient, trebuie să faci o întreagă muncă de restructurare ca să ștergi acea etichetă pusă pe baza unui reel. Asta și fiindcă sunt convingeri care le-au fost insuflate de profesioniști, deci au o fundație aparentă de autoritate.”

Mai ales că, îmi explică G.B., aceste teme sunt rulate ciclic pe rețelele sociale pe baza trendurilor. „Faptul că tulburările sunt un subiect la modă este unul dintre cele mai groaznice lucruri. Nu e nicio coincidență că mai mult de un pacient mi-a spus despre relații toxice într-o anumită perioadă: acela era tipul de conținut al momentului. Există Luna Relației Toxice, Luna ADHD, Luna Autodiagnosticării, Luna Mamelor-către-Copii, Luna Tulburărilor de Alimentație, etc”. 

O mulțime de clipuri și infografice tematice, create după ce te uiți la ce face competiția și cauți să pui întrebările în cel mai captivant mod, este ceea ce ar sugera o agenție bună de comunicare. Ți se pare absurd? Încearcă să faci o căutare, să te uiți prin mai multe profile de Instagram și TikTok care se ocupă cu psihologia și numără câte dintre ele au postat conținut cu tematică narcisism în ultimele câteva săptămâni. 

Aceste mecanisme scot apoi la iveală și alte probleme: dacă suntem de obicei motivați să mergem la un terapeut care ne-a fost recomandat - deci ne bazăm decizia pe factori care au de-a face cu abilitățile unui profesionist - ecosistemul psihologilor influenceri se bazează pe variabile diferite. Printre ele: cât de bine arată în video, cât de bine pot face montaje interesante, cum pun întrebări într-un mod captivant, cum împing subiecte care ajung virale. Toate lucrurile care nu ne spun nimic despre abilitățile lor în domeniu. Iar pentru E.F., un psiholog în vârstă de 35 de ani, problema nu este limitată la rețelele sociale: „Există platforme unde riști să-ți alegi un terapeut pe baza pozei pe care a urcat-o pe site”, spune el. 

Evident, nu este mereu cazul: există profesioniști excelenți care sunt, de asemenea, buni pe social media. Și în acel punct, poate apărea o altă problemă: „Am auzit de colegi care au căsuța de mesaje de la Instagram plină de cerințe și întrebări”, spune B.C., „Dar uneori lead-urile generate se limitează la asta. Poate că unii dintre oamenii respectivi vor începe un proces terapeutic, dar fără nici cea mai mică idee despre ce înseamnă cu adevărat.”

Problema nu este neapărat platforma în sine - Instagram și TikTok nu împiedică un terapeut să dea informații care induc în eroare, să ofere conținut care chiar reflectă natura anumitor probleme, să fie sincer despre ce implică terapia -, ci factorii care recompensează autopromovarea. Ține de natura competiției, care este adesea forțată. 

Dacă-ți deschizi un restaurant de lux pe o stradă unde există numai fast-food-uri deschise 24/7 și care vând clienților chestii ieftine ca să aibă succes, cine te poate blama dacă la un moment dat decizi și tu să scoți din meniu filet mignon și să bagi în schimb sandvișuri la cinci lei? Dacă s-a întâmplat cu jurnalismul, cultura, activismul, de ce n-ar trebui să se întâmple și cu psihologia?

Este o problemă pe care profesioniștii din domeniu ar trebui să o evalueze foarte atent, fiindcă mă tem că suntem abia la început. 

Articolul a apărut inițial în VICE Italia.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.