Cool Stuff

Ed Sheeran vorbește deschis despre traumele și depresia prin care a trecut

Ed Sheeran nu se ferește să spună lucrurilor pe nume.

Într-un interviu pe care l-a acordat celor de la Rolling Stone, Ed a povestit cum „nu și-a mai dorit să trăiască”, după moartea celor doi prieteni ai săi, Jamal Edwards și Shane Warne, în 2022.

Artistul a dezvăluit cum s-a confruntat cu depresia de-a lungul vieții sale și a simțit cum multe dintre gândurile negative au ieșit la suprafață anul trecut.


„Ești sub valuri și te îneci. Ești în treaba asta și nu poți scăpa”, spune el. Sheeran vorbește și despre cum a simțit că gândurile sale sunt „egoiste”, mai ales că este tatăl a două fete. „Mai ales că sunt tată, m-am simțit rușinat de gândurile astea”, a mai zis cântărețul în vârstă de 32 de ani.

Din fericire, soția lui, Cherry Seaborn, l-a încurajat să caute ajutor: „Nimeni nu vorbește despre sentimentele lui, de acolo de unde vin. Oamenii consideră că este ciudat să mergi la terapeut în Anglia. Cred că poate fi extrem de util să poți să vorbești cu cineva, să ventilezi și să nu te simți vinovat pentru că faci asta. Dar, da, în mod evident, am avut o viață privilegiată, așa că prietenii mi-au spus mereu - eh, nu-i așa rău. Ajutorul nu este un buton pe care-l apeși, iar apoi în mod automat ești OK. Este ceva ce va fi mereu acolo și trebuie să ai grijă să apelezi la el.”


Edwards, cel care l-a ajutat pe artist în carieră, a murit brusc în 2022, în urma unui atac de cord, provocat de consumul de cocaină și de alcool. Odată cu această tragedie, Ed a povestit cum nu se va mai atinge de astfel de droguri. 

„Îmi amintesc că eram la un festival și am zis - dacă toți prietenii mei fac asta, nu poate fi așa rău. Iar apoi, încet și sigur se transformă într-un obicei pe care-l faci o dată pe săptămână, apoi o dată pe zi, apoi de două ori pe zi și tot așa. Nu e ok. Nu m-aș mai atinge vreodată de drogul ăsta, deoarece Jamal a murit așa. Iar asta ar însemna să nu-i respect amintirea”, a mai spus vedeta.


Imediat după moartea lui Edwards, soția lui a fost diagnosticată cu o tumoră care a putut fi operată abia după ce a născut-o pe cea de-a doua fiică a lor. Seaborn a reușit să aducă pe lume un bebeluș sănătos, iar apoi a fost operată în iunie 2022; intervenția a fost un succes.


Ed vorbește despre toate aceste lucruri și în documentarul (în patru părți) despre viața lui de pe Disney+, „The Sum Of It All.”


Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.