Eu n-am pomenit așa ceva. Eu am aceeași poftă de mâncare și la -15 grade, și la +45. Cică astea fără poftă vara nu pot mânca decât sălățele. Eu vara pot mânca sarmale, piftie, mici, cârnați, pomana porcului, sălățică boeuf, caltaboș, tobă, practic, tot ce se mănâncă de Crăciun, eu pot mânca pe plajă.
Pentru mine, cel mai mare chin din lume este să țin cură de slăbire sau să „mănâncă mai puțin, dragă!”. De câte ori merg cu bărbată-miu la restaurant, lui îi pun chelnerii în față mâncarea mea.
Ce-aveț, băieți?!? N-ați mai văzut femeie mâncând?!? Termin farfuria mea și apoi pun farfuria goala în fața lui, ca să creadă și despre mine cineva că sunt o vrăbioară fără apetit din cauza căldurii.
Trebuie să mai slăbesc 5 chile, ultimele rămase după sarcină (zic asta de 4 ani și mă port de parcă am născut acum 1 lună, așa mă simt de victimă) și sunt la cură de 1 săptămână. Brânzică slăbuță, pieptuț de puiuț slăbuț și toată mâncărica slăbuță de sanatoriu, eu o mănânc. Mă simt singură, nefericită, deprimată, visez în fiecare noapte cartofi prăjiți și cum îmi curge un burgăr pe bărbie. În fiecare minut mă gândesc la pâine proaspătă, unt și dulceață de vișine. Ia-mi orice din față, chiar și ardeiul umplut, dar nu îmi lua pâinea!
Într-un timp mă duceam la sală ca să pot mânca câtă pâine vreau.
În sfârșit, revenind, la ce foame am în mine, mereu, eu mănânc orice. La restaurant îmi ia 10 secunde să mă hotărăsc, că mereu am pofte.
La polul opus e bărbată-miu. Lui îi trebuie 1 oră să decidă „ce ar mânca”. Lui nu îi e niciodată foame, el „ar mânca ceva”, dar niciodată „dacă nu mănânc acum, eu mor aci!”.
Și alaltăieri am zis să trișez cura si să mănânc și eu un burger. Am făcut 2, să fie. A venit acasă, i-a văzut pe masă, eu eram la o vecină, și i-a mâncat pe amândoi. El, căruia nu îi e niciodată foame, I-A MÂNCAT PE AMÂNDOI, că „tu ești oricum la cură!”
Ieri am făcut 4 burgări. Tot așa, să fie.
Toți 4 zac și acum reci, ca sufletul meu înfometat, neatinși, în frigider, pentru că „mie nu îmi plac burgării, nu știi?!?” iar eu sunt la cură.
Asta e viața grea pe care o duc. Până la justiția divină, vă rog să mă compătimiți, să îmi plângeți de milă, că mi-e tare foame. De asta am și scris atât de mult. De foame.
