Kiss Music News

Imagine Dragons, trupa care ajunge în premieră în România la festivalul UNTOLD, câștigă premii după premii

Trupa Imagine Dragons câștigă premii după premii. Cele mai recente trofee vin de la gala iHeartRadio Music Awards, care a ajuns la ediția cu numărul 10 și onorează munca celor mai mari artiști ai lumii.

Unul dintre cele mai importante premii a ajuns la membrii trupei de rock alternativ Imagine Dragons, primul live act confirmat de creatorii UNTOLD pentru cel de-al optulea capitol al celei mai frumoase experiențe de festival din Europa. 

Dan Reynolds & CO au fost desemnați câștigători la categoria “Best Group/Duo”. La aceeași categorie au fost nominalizați Glass Animals, Bruno Mars & Anderson .Paak, OneRepublic, BLACKPINK, Red Hot Chilli Peppers și trupa italiană Måneskin.

Cei patru membri Imagine Dragons au fost câștigători si la secțiunea “Alternative Song of the Year” pentru single-ul “Enemy”, care a fost inclus în coloana sonoră a seriei animate “Arcane, League Of Legends”. A fost pentru a doua oară când trupa Imagine Dragons a colaborat cu o companie de gaming pentru lansarea unei piese incluse în cunoscutul joc video. Prima oară s-a întâmplat în 2012, când au lansat Wariors pentru League Of Legends World Championship.  


Piesa, la care au colaborat cu rapper-ul American JID, a fost un success și pe platforma Spotify unde a trecut de 1,113  miliarde de ascultări. 

La iHeartRadio Music Awards 2023 au mai fost premiați Taylor Swift, Harry Styles, Drake, SZA, Tems, iar P!NK a primit trofeul Icon Award Recipient pentru întreaga contribuția adusă în dezvoltarea industriei muzicale.  

Pentru ediția de anul acesta, organizatorii iHeartRadio Music Awards au pregătit, pe lângă categoriile clasice “Song Of The Year” sau “Artist of The Year”, o secțiune specială dedicată platformelor de social media:  TikTok Bop of the Year, Favorite Documentary, Favorite Tour Style, Favorite Residency sau Favorite Use of a Sample.

Încă de la prima ediție din 2013, gala a inclus apariții live ale unor superstaruri precum Bon Jovi, Maroon 5, Camila Cabello, Bruno Mars, Taylor Swift, Katy Perry, Ed Sheeran, Jason Aldean, Big Sean, Rihanna, Sam Smith, Megan Thee Stallion, Lady Gaga, Madonna, Blake Shelton, Pharrell sau Justin Bieber.


Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.