Kiss Time Out

Vezi primul trailer pentru „Spy / Master” - o poveste captivantă de spionaj despre mâna dreaptă a lui Ceaușescu

Serialul va avea premiera pe 19 mai pe HBO Max.

Povestea creată de Adina Sădeanu și Kirsten Peters este plasată la apogeul Războiului Rece și acoperă o săptămână din viața personajului fictiv Victor Godeanu, interpretat de Alec Secăreanu (God’s Own Country, Ammonite, Happy Valley), mâna dreaptă a lui Nicolae Ceaușescu și cel mai important consilier al acestuia.


Totuși, Godeanu are un secret. Este agent dublu și trebuie să scape din România și de Ceaușescu înainte ca acoperirea lui să fie compromisă. Având o singură șansă pentru a rămâne în viață, Victor Godeanu se folosește de o călătorie diplomatică în Germania pentru a fugi în Statele Unite. Ajutat de o agentă Stasi sub acoperire și, totodată, fostă iubită (Svenja Jung, Deutschland ’89), dar și de un agent CIA (Parker Sawyers, Southside with You), Godeanu trebuie să evite agenții KGB și spionii propriei țări (Ana Ularu și Laurențiu Bănescu), conștient că dezertarea îi pune familia lăsată în urmă în pericol de moarte.

Scenariul serialului de șase episoade a fost ales câștigător în urma concursului național organizat în România de HBO, „Write a Screenplay For…”. Serialul este produs de Proton Cinema și Mobra Films pentru HBO Max.

Primele două episoade ale serialului au fost prezentate în premieră la Festivalul de Film de la Berlin în cadrul Berlinale Series, în februarie. Ambele episoade vor fi disponibile la nivel global pe platforma HBO Max din 19 mai, urmând ca restul de patru episoade să fie difuzate săptămânal, pe rând, iar spre finalul verii să fie difuzate și pe Warner TV Serie în Germania.

Spy/Master este creat și scris de Adina Sădeanu și Kirsten Peters, regizat de  Christopher Smith (Temple, Alex Rider), iar imaginea este semnată de Ben Wheeler BSC (The Tourist, The Baby) și Ádám Fillenz HCA (Hier, Battle: Freestyle). Antony Root și Johnathan Young  sunt producători executivi HBO Max, iar Ioanina Pavel producător creativ. Anke Greifeneder este producător executiv pentru  Warner TV Serie. Viktória Petrányi și Judit Sós sunt producătoarele Proton Cinema, iar Tudor Reu este producătorul din partea Mobra Films. 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.