Kiss Music News

Liviu Teodorescu, Blanco și Manuel Riva lansează piesa „Portocală”

„Portocală” este o piesă dinamică ce înglobează muzica dance al lui Manuel Riva, cu partea de rap a lui Blanco și vocea recognoscibilă a lui Liviu Teodorescu, respectiv reușește sa aducă împreună cele trei stiluri muzicale ale artiștilor într-un mod inedit.

Liviu Teodorescu și Blanco se alătură producătorului Manuel Riva pentru noul lor single „Portocală". Piesa este o combinație inedită de sunete dance și hip-hop și a fost realizată în timpul unui camp de creație, unde erau prezenți cei trei artiști. Este scrisă și compusă de Liviu Teodorescu și Blanco, iar producția este marca Manuel Riva.

Despre lansarea piesei „Portocală", Liviu Teodorescu a declarat:

„Piesa a fost scrisă într-un camp la care am participat alături de Manuel Riva și Blanco și mi-a plăcut din primul moment modul în care stilul caracteristic al fiecăruia dintre noi se regăsește pe piesă. Sunt foarte încântat să fiu parte din acest proiect alături de băieți și sper ca această piesă să vă dea starea de bine pe care noi am avut-o în momentul în care am compus-o."

Manuel Riva a adăugat:

„Suntem foarte fericiți să lansăm această piesă împreună, deoarece am reușit să combinăm sunetele dinamice ale muzicii electronice cu vocea puternica a lui Liviu Teodorescu și stilul caracteristic al lui Blanco. Sperăm ca aceasta piesă să fie pe placul tuturor și să inspire oamenii să trăiască la intensitate maximă."

Videoclipul piesei este filmat la festivalul Beach, Please!, unde cei trei au lansat și cântat pentru prima dată piesa și este ca un mini-documentar care cuprinde cadre de la repetiții, momente de pe scenă și behind the scenes de la festival.

Liviu Teodorescu este una dintre cele mai bune voci masculine din România, piesele sale au milioane de vizualizări pe YouTube. Artist și compozitor, Liviu Teodorescu s-a lansat în industria muzicală odată cu apariția în cadrul emisiunii concurs „Vocea României”. De atunci a lansat numeroase hit-uri și are propriul studio de producție muzicală, LiTE Music. „Fanele”, „Ești Piesă”, “Obsesie”, “Lista de Păcate” sau „Ascultă” sunt doar câteva dintre piesele care au strâns milioane de vizualizări pe YouTube. În 2020, Liviu Teodorescu a lansat numeroase piese precum “Mulțumesc”, melodie ce a făcut furori și a fost prezența în top 10 pe TV & Radio și care face parte din LiTE Moments volumul 3, “Mi-ai pus ceva în pahar”, “Unde îți zboară gândul”, “Cerule” feat. BRUJA și “Sar pe noi” feat. Dorian Popa. În 2021, Liviu a colaborat cu JO pentru single-ul “Fluturii” și cu Manuel Riva pentru piesă „Muzele”, printre alte proiecte și colaborări. In 2022 Liviu Teodorescu a lansat piesele „Mi-am pierdut răbdarea”, „Am nevoie de ține” și „Tot eu” si proiectul LiTe Moments, volumul al cincilea. Anul 2023, a început cu lansarea piesei „Paturi străine” și piesa „Putere”, dedicată copilului său.  

Manuel Riva este un DJ și producător român. Cu toate că este în industria muzicală de foarte mulți ani, noul proiect l-a început în urmă cu patru ani.

Manuel Riva este cunoscut pentru hituri precum „MHM MHM”, „Sacred Touch”, „Hey Now” sau „Miami”, melodii adăugate în playlisturile celor mai mari DJ-i din lume, precum Tiesto, Fedde LeGrand, Cosmic Gate sau Sander Van Doorn. Manuel Riva a fost prezent și în topurile Billboard cu piesele sale (Top 10 – piesă „Miami”, Top 25 – „Mhm Mhm” și Top 19 –  „What Mama Said”) și este unul dintre artiștii nominalizați la Europe Music Awards, că „Best Romanian Act”.

Carismatic și versatil, Blanco își arată calitățile de rapper prin versuri puternice și catchy, date în stilurile trap, drill și hip-hop clasic. În primă fază, și-a câștigat statutul de cel mai bun MC din orașul lui natal, Slobozia, iar acum este gata să se afirme ca un lider al generației sale. Călătoria lui Blanco a început în liceu, iar de atunci a colaborat cu unele dintre cele mai importante nume ale industriei urbane precum Marko Glass & Bvcovia, IDK, OG Eastbull, Aerozen, Berechet, iar lista poate continua. Blanco se bucură de sprijinul Def Jam Recordings România, cel mai nou label de muzică urbană din țara noastră.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.