Cool Stuff

Lost Frequencies, interviu în exclusivitate pentru Kiss FM: „Publicul din România este foarte receptiv la călătoria mea ca artist de fiecare dată când mă întorc”

Festivalul NEVERSEA (6-9 iulie, Constanța, Neversea Beach) se află anul acesta la ediția aniversară de cinci ani și promite să-i încânte pe toți cei prezenți cu show-uri spectaculoase și multe surprize pentru zecile de mii de oameni care vor participa la cel mai mare festival de pe o plajă din Europa. Pe scena principală, alături de artiști și DJ-i precum: J Balvin, Lil Uzi Vert, Lil Pump, Alok, Don Diablo, Timmy Trumpet, Salvatore Ganacci, Steve Aoki și mulți alții. Va urca anul acesta și DJ-ul belgian LOST FREQUENCIES.

Lost Frequencies, DJ-ul cu 10 single-uri premiate cu Discul de Platină și cu peste 1 miliard de stream-uri pe platforma Spotify, ne-a răspuns la câteva întrebări, dezvăluind unele dintre surprizele pe care le-a pregătit pentru toți fanii săi care vor fi prezenți la Neversea.

Lost Frequencies va urca pe scena principală a festivalului sâmbătă, pe 8 iulie 2023. 


Muzica ta a fermecat nenumărați fani din întreaga lume, dar ne-ar plăcea să aflăm mai multe despre artistul din spatele acestor melodii fascinante. Poți să ne împărtășești puțin despre călătoria ta în industria muzicală și cum ai descoperit pasiunea pentru crearea unor melodii atât de captivante?

Mulțumesc, prieteni! De mic am fost un mare fan al tuturor genurilor muzicale, iar părinții mei au avut o casă plină de muzică. Fiind din Belgia, muzica dance și electronică, de la techno la trance și dincolo de ele, sunt adânc înrădăcinată în cultura noastră, astfel că am fost mereu expus la aceste genuri muzicale. La început, experimentam cu videoclipuri de producție pe YouTube pentru a învăța, dar ca orice proces creativ, este nevoie de multă muncă și mi-a luat ceva timp să-mi găsesc stilul și sunetul caracteristice. Am început să experimentez făcând remixuri pentru melodiile mele preferate, adăugându-mi propriul stil, pentru artiști precum Bob Marley și pe piesa lui Easton Corbin, „Are You With Me”. Acea piesă a schimbat totul pentru mine și am ajuns să o lansez prin intermediul Armada, după ce am încărcat-o pe SoundCloud.

Un număr infinit de premii și realizări incredibile înconjoară numele „Lost Frequencies”. Știm la ce să ne așteptăm când auzim numele tău de scenă, dar vrem să aflăm și câteva lucruri în culise. Cine este Felix De Laet și cât de diferit este el față de numele de scenă?

Sunt exact ceea ce vedeți! Îmi place să cred că sunt un tip ușor de abordat, care se bucură de lucrurile obișnuite din viață, petrec timp cu familia, prietenii și cei dragi, descoper culturi noi și mă bucur de oportunitățile pe care le-am obținut fiind producător și DJ. 


Ai cântat de mai multe ori în România până acum. Care este amintirea ta preferată din această țară?

Am cântat de mult ori, așa e! Probabil că ar fi unul dintre primele mele seturi la Neversea sau UNTOLD - publicul din România este foarte receptiv la călătoria mea ca artist de fiecare dată când mă întorc, așa că mă simt destul de confortabil să mă avânt în diferite stiluri care alcătuiesc sound-ul meu ca Lost Frequencies. Anul acesta, show-ul meu va fi mai mare și mai bun, am pregătit multă muzică nouă pentru voi!

Melodiile tale ne poartă în locuri și plaje însorite, către momente lipsite de griji. Ce te inspiră să creezi aceste melodii pline de optimism?

Nu găsesc inspirație dintr-un singur loc, poate proveni de la o linie melodică sau chiar genul în sine mă poate inspira, cum e viitorul meu single, „The Feeling", unde m-am întors la un sunet country care este în continuare plin de energie, dar are și o latură emoțională. Atâta timp cât transmite o stare de bine, asta contează cel mai mult pentru mine.

Că tot vorbeam de plaje însorite, vei cânta la NEVERSEA vara aceasta. La ce se pot aștepta fanii?

Neversea este mereu super distractiv! Am lucrat din greu în studio pentru a pregăti niște remix-uri noi și super tari pentru sezonul festivalurilor de vară și, desigur, multă muzică nouă pentru voi! 


Ai colaborat cu artiști extraordinari, precum Callum Scott, și recent ti-ai unit forțele cu Elley Duhé și X Ambassadors. Cum arată procesul creativ atunci când lucrezi cu artiști de o asemenea anvergură?

Atunci când colaborez, mereu vreau să lucrăm pentru a scoate la iveală ce e mai bun din munca fiecăruia. Spre exemplu, Callum, pe piesa „Where Are You Now" (am fost fan al vocii lui de când l-am auzit interpretând „Dancing On My Own" a lui Robyn), are un mod autentic de a interpreta și nu am vrut ca producția să acapareze asta, ci să ne completăm stilurile.

Colaborările tale cu diferiți artiști au dus la apariția unor piese de neuitat. Există o colaborare de vis pe care încă speri să o concretizezi?

Am spus întotdeauna că mi-ar plăcea să lucrez cu Flume, producțiile sale sunt geniale!


Albumele tale au avut un succes uriaș, evidențiindu-ți abilitatea de a crea melodii epice și refrene care nu-ți mai ies din cap. Am auzit că lucrezi la materiale noi, putem să ne așteptăm la un vibe similar?

Cu siguranță! Așa cum am menționat, următoarea mea lansare, „The Feeling", este un cântec plin de energie, cu un sound de house plăcut, dar cu influențe puternice de country pe parcurs. Nu am mai făcut ceva similar de ceva timp, deoarece unele dintre piesele pe care le-am lansat au fost mai melodice sau cu tentă de deep house sau pop. Acest sound reprezintă un stil caracteristic pentru mine și în cele din urmă este un cântec plin de energie și optimism pentru vara aceasta!

Ascensiunea ta în lumea muzicii a fost fulminantă. Cum reușești să rămâi cu picioarele pe pământ în mijlocul acestui vârtej plin de succes și să-ți păstrezi integritatea artistică?

Trăiesc viața așa cum am făcut-o întotdeauna, înconjurat de oameni minunați, atât în viața personală, cât și în cea profesională, și îmi dau seama că sunt extrem de recunoscător că pot face ceea ce iubesc, nu aș putea cere mai mult. 


Videoclipurile tale muzicale sunt uimitoare din punct de vedere vizual și surprind esența melodiilor. Cât de implicat ești în procesul creativ de transpunere a muzicii tale în videoclipuri captivante?

Colaborez cu oameni creativi minunați pentru a dezvolta concepte pentru videoclipurile mele, design-ul setului, cinematografia și multe altele. Îmi place mereu să fiu implicat și să am o abordare unitară în ceea ce privește contribuția mea creativă, designul de grafică și toate elementele care compun un videoclip.

Abia așteptăm să te întâlnim pe tine și muzica ta incredibilă la Neversea, în perioada 6-9 iulie. Ai putea să transmiți un mesaj tuturor fanilor tăi care sunt „Sick of the Silence" și sunt pregătiți să trăiască cele mai nebune nopți de vară la festival?

Minunat! Sunt atât de entuziasmat să revin la Neversea și sper că sunteți pregătiți să petrecem împreună sub cerul înstelat - ne vedem vara aceasta!


ABONAMENTE ȘI BILETE DE O ZI DISPONIBILE

Șase scene și peste 150 de artiști și DJ-i sunt așteptați la cel mai mare festival de pe o plajă din Europa, Neversea, care are loc în perioada 6 – 9 iulie 2023, în Constanța, pe plaja Neversea Beach. 

Toți cei care doresc să fie prezenți la festival pot achiziționa biletele de o zi sau abonamente pentru 4 zile, de pe website-ul festivalului. 

Mai multe detalii despre eveniment, dar și despre abonamente sunt disponibile pe site-ul oficial, neversea.com

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.