Cool Stuff

Tom Holland vorbește deschis despre dependența lui de alcool

Tom Holland a vorbit deschis despre dependența de alcool prin care a trecut.

Într-un interviu acordat în cadrul podcast-ului „On Purpose With Jay Shetty”, actorul și-a adus aminte de momentul în care a realizat că are o problemă cu alcoolul: „Da, am avut o mare problemă cu alcoolul și nu mi-e rușine să recunosc asta. Este interesant. Nu m-am trezit într-o zi și am zis că „gata, mă las de alcool.” La fel ca mulți alți britanici am avut o lună decembrie foarte boozy, iar asta pentru că am putut mereu să beau foarte mult.”

Inițial, Tom a vrut să experimenteze Dry January (o lună în care să nu pună gura pe alcool), dar a descoperit că se gândea mereu la cum să bea ceva: „Mă trezeam și mă gândeam la asta și mă uitam la ceas să văd când se face 12. M-a speriat treaba asta și m-am gândit - wow, poate chiar am o problemă cu alcoolul.”

Apoi, luna următoare, și-a propus să nu bea deloc, pentru a-și demonstra că nu are o problemă: „După două luni mi-am dat seama că încă îmi venea foarte greu să mă opresc. Simțeam că nu pot fi social și că nu pot ieși la un pub să-mi comand o limonadă. Nu puteam ieși la cină. Îmi era teribil de greu, moment în care am început să mă îngrijorez la modul serios.”


Holland și-a extins apoi promisiunea de a nu mai bea pentru următoarele șase luni, până în iunie, de ziua lui, iar când a ajuns la acea dată, și-a dat seama că poate să se țină departe de băutură, lucru care l-a bucurat foarte tare. „Puteam să dorm mai bine și să-mi rezolv problemele mai bine. Aveam o claritate mintală mult mai bună, m-am simțit mai sănătos și mai în formă și mi-am zis - de ce? De ce să fiu sclavul alcoolului? De ce sunt atât de obsedat de ideea de a bea ceva?”

În prezent, vedeta nu mai bea de un an și jumătate și recunoaște că este cea mai bună decizie pe care a luat-o în viața lui. Plus de asta, a povestit cum prietenii îl susțin și nu pun presiune pe el, dar și cum mama lui s-a lăsat și ea de alcool. Cu toate astea, el nu vrea să se transforme în cineva care le spune celor din jur să nu mai bea: „Nu vreau să ies în lume și să spun - trebuie să te oprești din băut! Ăsta este drumul meu și mă bucur de el.”

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.