Kiss Time Out

Andreea Marin și-a petrecut weekendul la Festivalul Săptămâna Haferland și s-a arătat încântată de ce a descoperit aici

„Promovarea culturii și a tradițiilor sașilor din Transilvania, precum și turismul din regiune au înflorit în acești 10 ani.”

De peste un deceniu Festivalul Săptămâna Haferland are loc în mijlocul verii, anul acesta între 3 și 6 august, în inima Țării Ovăzului, unde cultura și tradițiile sașilor așteaptă să fie descoperite în toată splendoarea lor.

Festivalul a fost inițiat în 2013 de Michael și Veronica Schmidt prin fundația ce le poartă numele, alături de Fundația Tabaluga / Peter Maffay Stiftung, organizație fondată de muzicianul german de origine română Peter Maffay.

De la an la an, Festivalul Săptămâna Haferland a devenit din ce în ce mai popular, atrăgând și admirația unor vedete de la noi. De exemplu, anul acesta Andreea Marin a fost prezentă la eveniment și s-a arătat încântată de ce a descoperit în zilele petrecute aici.  

„Am ajuns în Țara Ovăzului, îmi doream să ajung la Săptămâna Haferland și iată că anul acesta voi fi gazda evenimentului de duminică la Criț, unde am și făcut azi primul popas. În fiecare an, tradițiile sașilor îmbrățișează aici oaspeții din întreaga lume ce sărbătoresc în cele 10 sate, unele figurând în patrimoniul UNESCO: Archita, Saschiz, Homorod, Rupea, Criț, Roadeș, Meșendorf, Cloașterf, Bunești și Viscri”, a scris Andreea Marin pe rețelele de socializare.  


„Promovarea culturii și a tradițiilor sașilor din Transilvania, precum și  turismul din regiune au înflorit în acești 10 ani, numărul participanților depășind 37.500 oameni. Baluri săsești tradiționale, concerte, spectacole de dans popular, prelegeri și proiecții de film, expoziții foto și de costume tradiționale multiculturale, ateliere pentru copii și adulți, plimbări tematice ghidate, vizite la fermele și în curțile tradiționale ale localnicilor, degustări de produse bio și multe alte surprize animă ținutul și anul acesta, spre bucuria musafirilor. Locuințele tradiționale sunt pitorești, printre ele sunt și locuri devenite celebre, precum proprietatea deținută de regele Charles la Viscri, deschisă publicului pentru vizitare”, a completat Andreea Marin în postarea de pe rețelele de socializare.  


Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.