Românii supărați că se schimbă stația Timpuri Noi te fac să crezi că cineva i-a înjurat de mamă

Cad drone rusești în bălăriile României. Cazul accidentului de la 2 Mai e încă în derulare. Autoritățile vor să bage la teste antidrog elevii. Tragedia de la Crevedia parcă a fost acum o viață. Și ce arde acum, și pentru ce se fac petiții e schimbarea stației Timpuri Noi. Mă rog, ea rămâne la fel, îi spui cum vrei, da’ pe panouri o să apară scris „Octavian Udriște”.

O fată a simțit că situația e cu adevărat gravă, că chiar își bat ăștia joc de valorile și moștenirea timpurinoienilor și a făcut petiție online. Vrea să se păstreze numele așa cum e și are un argument beton: „Și locul Timpuri Noi există în memoria colectivă a bucureștenilor! Toată lumea îl recunoaște și îl numește așa.”

Memoria colectivă a bucureștenilor – și a oamenilor, în general – e însă fragilă și într-un an sau zece vor uita cu totul de unele lucruri. De parcă ar trebui să avem numele legionarilor pe străzi, pentru că oamenii s-au obișnuit cu ele. În fine, logica asta nu duce prea departe.

Cine e Octavian Udriște? A fost unul dintre cei cinci ingineri care, din 1 august 1977, au pus bazele Întreprinderii de Exploatare a Metroului. E singurul care mai trăiește. Doi ani mai târziu a semnat și pentru punerea în funcție a primului tronson: Timpuri Noi – Semănătoarea (scuze, Petrache Poenaru, că și numele ăsta a fost schimbat). A mai fost și director tehnic și director general al Metrorex între 1985 și 1996.

Octavian Udriște a fost propus ca inspirație pentru noul nume al stației Timpuri Noi și pentru că este cel mai vizibil român legat de metrou.

Acum că Timpuri Noi devine sau nu „Octavian Udriște” vom vedea. Cert e însă că-i un subiect extraordinar de subțire. Dar tocmai d-asta a prins atât de bine la un grup compact de oameni care semnează petiții și se agită pe internet că uite cum se schimbă lumea în jurul lor fără să fie întrebați.

Dar dacă tot schimbăm, să se revină la numele cu adevărat vechi: Louis Lemaître. Înainte de-a fi uzinele Timpuri Noi, au fost uzinele Lemaître, așa că să respectăm istoria! Istoria de la 1873!

Exagerez, desigur, dar uite cinci motive extraordinar de scurte pentru care e stupid să te agiți că se schimbă numele stației Timpuri Noi în orice altceva (atât timp cât nu e vreun personaj nașpa).

Petiția a făcut peste 2.000 de semnături și probabil se mai găsesc câteva sute să dea click. Nu rezolvă nimic, dar autoarea arată că îi pasă și alții se simt bine că semnează. Apoi stația își va schimba numele și tuturor le va fi jenă de acest moment. 

Poți judeca vârsta unei persoane în funcție de cum zice unor străzi, stații de metrou sau puncte din oraș. Semănătoarea, Victoria Socialismului sau Herăstrău – și altele. Din când în când, din diverse motive (cel mai des politice, dar de multe ori și de imagine) mai sunt schimbate niște nume.

Ele sunt relevante când nu sunt schimbate și glorifică diverși siniștri, legionari, extremiști din istorie. Încă mai sunt străzi numite Ion Antonescu. Încă mai sunt busturi ale lui Octavian Goga inaugurate și-n vremurile de acum. Ba chiar sunt unii care fac și nunți similare lui Zelea Codreanu. Așa, Octavian Udriște a fost un inginer (despre care, probabil, vor fi aflate niște fapte chestionabile) de care e legată istoria metroului bucureștean. Și, da, e încă în viață. 

Dacă se va schimba cu adevărat numele stației, cartierul tot Timpuri Noi va fi numit. Clădirile corporate puse peste uzina care exista cândva sunt tot la Timpuri Noi Square. La fel de bine poți să-i zici și stației așa, dacă te ajută. E la fel de multă istorie acolo câtă în beciul lu’ bunică-ta.

Pot înțelege că oamenii-s supărați. Dar ei nu înțeleg de ce-s supărați. De fapt, unii oameni sensibili la schimbări prin oraș își dau seama că nu prea au un cuvânt de spus, că orașul – mai ales Bucureștiul – e ciuntit, peticit, schimbat, spoit. Fără vreun efect real. Așa a fost și cu schimbarea numelui parcului Herăstrău în „Regele Mihai I”. Joc de imagine ca lumea să zică „da, e firesc”.

E firesc să te enerveze că nu vezi nimic coerent în București, că tot cade tencuiala de zeci de ani, că sunt puse borduri peste borduri și e un haos arhitectural și urbanistic. Dar problema nu e la stația Timpuri Noi. Problema e cu tot orașul. Sau cu zona lui centrală. Că-l doare la bosfor pe turistul străin dacă tre’ să coboare la Timpuri Noi, „Octavian Udriște” sau Uzinele Lemaître. Într-o zi sau o săptămână oricum se duce la el acasă, la problemele lui. 

Dacă te deranjează schimbarea numelui stației, nu mai merge cu metroul. Ia mașina, nu-i atât de greu. Bine, am exagerat, dar nu la fel de mult ca oamenii care varsă lacrimi de crocodil pe Facebook și se bat cu pumnul în piept că în nu știu ce zi de toamnă au făcut nu știu ce amintire fix acolo la stația de metrou. Se iau niște like-uri, se dau niște like-uri și se revine la punctul de mai sus: oamenii-s supărați, dar cum nu știu exact pe ce se duc ca drona la plaurul viral.

În toată această dezbatere încă n-am auzit vești de la Cluj, viitorul oraș care visează la viitorul metrou. Adică, ar trebui să parlamenteze și ei pe chestiuni d-astea, să-și dea cu părerea, ca să nu aibă surprize când va fi și la ei așa. Altfel, uite toalete din metrou ca să nu faci necazul.