Kiss Bits

Am aflat pentru tine care e diferența dintre CBD și THC, ca să nu zici că nu știai

Uite care sunt diferențele între CBD și THC, inclusiv beneficiile, efectele secundare, metodele de utilizare, structura chimică și multe altele.

E zece noaptea, ești absorbit cu totul de Google, înconjurat de chipsuri și cruste de pizza. Undeva între al treilea și al patrulea cui, ajungi la inevitabilul „CBD vs THC”. E genul de căutare pe care ajungem cu toții să o facem la un moment dat, dacă nu când ai 13 ani și ești curios, atunci sigur când ai 25 și încerci să-ți dai seama dacă poți face față la o mie de miligrame de CBD frecat de frunte. 

THC (tetrahydrocannabinol) și CBD (cannabidiol) sunt acronime cunoscute în rândul majorității stonerilor și fumătorilor ocazionali. Varianta pe scurt a fost mereu că THC-ul te propulsează direct în spațiu, în timp ce CBD-ul e cumva medicinal. În ultima vreme a avut loc o luptă politică pentru a stabili dacă CBD-ul îți afectează capacitatea de a conduce, dar în timpul discuțiilor de sâmbătă seara apar mereu întrebări despre orice, de la ce se întâmplă când amesteci alcoolul și canabisul sau dacă CBD ar putea interacționa cu medicamentele eliberate pe bază de rețetă. 

Bineînțeles, e mai mult de atât. 

Ce este CBD, dar THC?

Cannabidiolul (CBD) este unul din cele peste o sută de compuși din planta de cânepă. Nu este responsabil pentru experiența de „high” pe care o asociază majoritatea oamenilor cu iarba, este în schimb folosit terapeutic. Despre CBD se vorbește în interiorul și în afara cercurilor de activiști ai canabisului pentru varietatea de probleme de sănătate pe care le ameliorează.

Cel mai notabil, CBD-ul reduce durerea și s-a demonstrat că are un impact asupra îngrijirii epilepsiei infantile ca ajutor anticonvulsivant. Când te gândești la „marijuana medicinală” sau orice altă terminologie de genul, probabil că CBD-ul este compusul. 

În schimb, Tetrahydrocannabinolul este o mulțime de alte lucruri. Stereotipurile legate despre amețeală, foame ridicolă sau intrarea într-o dimensiune a chill-ului, altfel considerată imposibilă, se datorează în mare parte prietenului tău, THC. Principalul component psihoactiv al canabisului, THC, este ceea ce te duce acolo și te menține acolo. Și THC-ul poate fi folosit medicinal, dar cu intenții mult mai diferite. A fost folosit - de exemplu - să ajute apetitul persoanelor cu HIV sau celor cu tulburări de alimentație. 

CBD vs. THC: Diferența dintre structura chimică

La suprafață, și THC-ul și CBD-ul au aceeași formulă chimică - dar structura este locul unde lucrurile încep să se separe. Ambele au 21 de atomi de carbon, 30 atomi de hidrogen și 2 atomi de oxigen, dar fiindcă acești atomi sunt aranjați diferit, componentele te afectează în moduri diferite. 

Și THC-ul și CBD-ul interacționează cu receptorii canabinoizi din corpul tău prin sistemul endocanabinoid - un grup complex de enzime, receptorii canabinoizi și endocanabinoizi care pot asista reglarea organismului. Este o parte esențială a capacității sistemului tău intern de a menține echilibrul și, deși există indiferent dacă consumi orice derivat de iarbă, canabisul folosește sistemul pentru a influența modul în care te simți și ce simți. 

CBD vs. THC: Beneficii medicale

Beneficiile CBD-ului

Atât CBD-ul, cât și THC-ul au fost folosiți de secole, dar studierea lor formală în medicina modernă e relativ nouă. Există o gamă de beneficii raportate, dar știința din spatele unora dintre efecte și impacturi asupra corpului sunt în continuă schimbare în timp ce învățăm mai multe. 

Beneficiile CBD-ului raportate des de pacienți sunt în general axate pe „ameliorare”. Asta ar putea fi ameliorarea durerii sau ameliorarea și atenuarea unor simptome legate de cancer. Unii oameni raportează și că CBD-ul ajută în cazul unor tulburări de somn și există date încurajatoare cu privire la utilizarea lui pentru tratarea migrenelor. 

Din punct de vedere farmaceutic, cel mai cunoscut produs cu CBD este Epidiolex, prescris de obicei pentru tratamentul tulburărilor cu convulsii severe, cum ar fi epilepsia infantilă. Deoarece CBD este ingredientul activ al Epidiolex, acesta nu provoacă un high. 

Beneficiile THC-ului

„Beneficiile” consumului de THC pot fi rezumate prin ceea ce încerci să obții. Majoritatea beneficiilor raportate ale THC-ului (la fel ca și la CBD) sunt anecdotice, dar există rapoarte care arată că poate ajuta la lucruri precum spasmele musculare, insomnie, glaucom și (mult mai evident) apetitul scăzut. Preparatele orale cu THC sunt uneori folosite pentru a trata greața indusă de chimioterapie și voma, și s-au dovedit a fi tratamente eficiente. 

CBD vs THC: Efecte secundare

Efectele secundare ale CBD

În general, CBD-ul este adesea bine tolerat. Totuși poate - ca toate drogurile - să impacteze oamenii diferit. Unii oameni au observat că CBD-ul le dă greață sau îi face să se simtă obosiți și iritați. Există, de asemenea, posibilitatea ca, în cazul în care iei deja medicamente pentru subțierea sângelui, CBD să concureze pentru enzimele care descompun medicamentele. 

Efectele secundare ale THC

Cel mai evident efect secundar al consumului de THC este și motivul pentru îl iau o mulțime de oameni (cel puțin recreațional) și asta e abilitatea drogului de a-ți modifica simțurile. Fiind componenta psihoactivă a canabisului, THC-ul este o substanță chimică care afectează mintea, dar poate avea un impact și asupra stării de spirit și a memoriei. Când e luat în doze mari, există riscul de delir și psihoză. 

Mulți consumatori de canabis (și THC) sunt fumători pe termen lung al drogului, uneori din copilărie. Cercetătorii urmăresc constant impactul canabisului asupra corpului și minții, dar studiile recente au arătat că cel puțin, ingerarea de THC - constantă - în adolescență crește riscul efectelor secundare. 

O cercetare pe un eșantion mare de persoane, realizată de o echipă de experți în 2023, a constatat că consumul de canabis a fost legat de o sănătate mintală precară și de rezultate slabe pentru copii atunci când a fost consumat de mame în timpul sarcinii. 

CBD vs. THC: Testare

Momentan este ilegal să ai în sistem orice formă de canabis în timp ce conduci. Poliția te poate testa ca să determine dacă conduci sub influența drogului. 

Este CBD-ul la fel de potent ca THC-ul?

E greu să încerci să compari CBD-ul și THC-ul, cumva prostesc și nu în totalitate logic. În timp ce ambele sunt derivate din aceeași plantă, efectele lor pot fi extrem de diferite. Dacă CBD este sau nu la fel de puternic sau mai puternic decât THC depinde în mare măsură de ceea ce încerci să faci. 

Încerci să oprești un copil bolnav din a avea convulsii? CBD este probabil alegerea ideală. 

Vrei să te relaxezi vineri seara și să te topești în canapea? THC-ul te va servi mai bine. 

Ce e mai bun pentru durere, CBD sau THC?

Și CBD și THC au fost folosite pentru tratarea durerii. În unele țări, precum SUA, au fost dezvoltate medicamente care conțin și THC și CBD în cantități variate. Dar dovezile privind tratarea durerii cronice numai cu CBD sunt controversate. Cercetările realizate cu privire la CBD au avut o abordare variată, iar în cele din urmă, un studiu recent al Asociației Internaționale pentru Studiul Durerii a constatat că dovezile „nici nu susțin, nici nu infirmă” impactul și valoarea utilizării medicamentelor pe bază de canabis pentru tratarea durerii. 

În ciuda tuturor acestor lucruri, canabisul este adesea văzut ca un drog care se consumă recreațional. Interzicerea lui în întreaga lume a avut un impact sever asupra cercetărilor, dar a însemnat, de asemenea, că o mare parte din experiențele cu acest drog au fost anecdotice și necontrolate. Toată lumea cunoaște pe cineva care a folosit un produs CBD pentru ameliorarea artritei sau poate un ulei care a ajutat cu adevărat în cazul unei alte afecțiuni. Ceea ce e important de reținut este că canabisul este în mare parte nereglementat, adesea ilegal și inconsistent. 

Cum să alegi opțiunea corectă dintre CBD și THC

Fie că CBD, fie că THC (sau un amestec) este opțiunea corectă pentru tine depinde în totalitate de circumstanțele tale, de corpul tău și de cum reacționează la ambele componente. Ca în cazul multor tratamente pentru durere, este adesea ideal să începi cu doză mică și încet - deși ăsta nu e singurul sfat pe care trebuie să-l urmezi de la noi. Drogul este ilegal în multe țări, așa că ai grijă ce faci. CBD-ul este în schimb legal în România și poți să vorbești cu medicul tău să vezi dacă te-ar putea ajuta un supliment cu acest compus la afecțiunea de care suferi. 

Ce urmează?

În cele din urmă, atât CBD, cât și THC sunt lucruri care sunt studiate în mod constant și a căror înțelegere se schimbă în timp. De asemenea, nu este vorba doar despre CBD vs. THC. Contează și modul în care consumi iarba. 

În multe privințe, canabisul rămâne (cel puțin în ochii poliției și ai legii) un drog ilegal. Așadar, ai grijă. 

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.