Kiss Music News

Duo-ul de DJ italieni, VINAI, și Alexandra Stan, fac echipă pentru un nou imn dance-pop, „Believe”

O piesă puternică și care te va face să „crezi” în iubire.

Evocând una dintre cele mai memorabile piese ale lor de până acum, duo-ul italian VINAI își unește forțele cu senzația pop din Romania, Alexandra Stan, pentru noul lor single - „Believe”, lansată astăzi alături de Universal Music Romania și Spinnin’ Records.

Piesa amintește perfect de farmecul și energia hiturilor de club de la începutul anilor 2000, cu acorduri energice și vocile atrăgătoare, în timp ce sintetizatoarele și producția clară adaugă o senzație proaspătă, contemporană, devenind favorita atât pentru publicul de club, cât și pentru radio.

Având un parcurs extraordinar încă de când au intrat pe piață în 2011, cu un șir de hituri de festivaluri din Big Room, frații italieni au continuat să-și evolueze stilul, menținând o abordare melodică, încorporând, de asemenea, mai multe voci și aranjamente în stil pop. Recent, acest lucru a dus la hituri pop electronice strălucitoare precum „I Was Made” (alături de Le Pedre), „Touch” și colaborarea foarte populară de anul trecut cu Vamero, „That Way” (feat. Chris Crone).

„Suntem foarte încântați de această colaborare cu Alexandra, are o voce magică și a fost o plăcere să lucrăm împreună la „Believe”! Sper că vă va plăcea la fel de mult ca nouă!” – VINAI
„Să lucrez cu VINAI la „Believe” a fost o experiență incredibilă. Această melodie are un loc special în inima mea și cred că va rezona cu fanii noștri din întreaga lume. Piesa este un imn puternic despre speranță și auto-descoperire și sunt încântată să-l împărtășesc cu toata lumea.” - Alexandra Stan


Recunoscută pe scară largă încă de la lansarea ei din 2011 cu celebrul hit „Mr. Saxobeat”, care a strâns peste 467 de milioane de streamuri numai pe Spotify, Alexandra Stan a continuat să lanseze hituri de top. Ea a lansat cinci albume apreciate, a lucrat cu oameni ca Daddy Yankee, Havana, Mohombi și duo-ul australian NERVO, cu care a lansat hitul de anul trecut „Come Into My Life”.

Cu siguranță, Alexandra este una dintre cele mai bine vândute artiste din România, redefinind continuu muzica pop prin colaborări inventive și vocea sa unică. „Believe” dovedește asta, deoarece pornește cu vocea ei recognoscibilă, prezentată într-un peisaj sonor feeric. „Așa că spune-mi acum, crezi?”, exclamă ea, în timp ce faimoasa ei voce se înalță pe aripile tobelor și a efectelor sonore fascinante. În mâinile experimentate ale celor de la VINAI, melodia primește o calitate atemporală, creând o punte între house clasic și pop contemporan.

Cu ritmurile celor de la VINAI și vocea Alexandrei Stan, „Believe” este o melodie care va ajunge atât la publicul din cluburi, dar și la publicul radio la nivel global.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.