Cool Stuff

Britney Spears are multe de spus despre Justin Timberlake

Britney Spears pare că nu și-a încheiat povestea cu Justin Timberlake.

Așa cum menționează surse din anturajul ei, artistul „nu va fi fericit” când va citi ceea ce fosta lui iubită are de spus despre el, în cartea ei de memorii, „The Woman in Me.”

Unele surse au subliniat că nu este intenția solistei de a supăra pe cineva, doar că a ales să spună cum au stat lucrurile, din punctul ei de vedere, în timp ce altele susțin că „îl atacă pe Timberlake într-un mod evident.”

Ea și Justin s-au cunoscut în 1993, în cadrul „The Mickey Mouse Club”, iar apoi au avut o relație din 1999 până în 2022.

Așa cum apare în documentarul „Framing Britney Spears”, pare că legătura dintre ei a avut efecte negative asupra artistei, iar în 2021, el a spus că „regretă toate astea.”

Fanii sunt nerăbdători să citească versiunea lui Britney și să descopere ce s-a întâmplat între ei, dar și să afle mai multe despre lupta pe care vedeta a dus-o cu propria familie, cât și tutela sub care a fost pusă, până la final de 2021.






Nu se știe dacă publicația va cuprinde și evenimente din ultimul an, când Sam Asghari, al treilea soț al vedetei, a intentat divorț, după doar 14 luni de la ceremonie. El nu a mai rezistat și a acuzat-o pe cântâreață de „ieșiri violente”, dar și pentru faptul că l-a înșelat cu un angajat din casă.

Comportamentul lui Spears continuă să fie haotic în mediul online, așa că este interesant de urmărit dacă va comenta în vreun fel apariția cărții sau va oferi interviuri despre acest subiect.





PS: „The Woman in Me” va apărea pe 24 octombrie.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.