DesKiss Dimineața, 13 noiembrie - de ce torc pisicile?

De luni până vineri, între 07:00 și 10:00, la „DesKiss Dimineața”, Cătălin Oprișan, Ciprian Dinu și Corina Băcanu spun lucrurilor pe glume!

Suntem la începutul unei noi săptămâni, iar kissomanii au venit plini de energie și good vibes în studio, cu toate că au existat și motive de supărare, cum ar fi traficul, cât și lipsa căldurii din oraș. 

Apropo de asta, voi aveți căldură sau apă caldă?

S-a trecut rapid și la semnificațiile zilei, așa că azi, 13 noiembrie, avem așa: Ziua Internațională a Nevăzătorilor, „Ziua Internațională a Educației Copiilor Nevăzători”; se marchează, din anul 1946, în ziua de naştere a pedagogului francez Valentin Haüy (1745-1822), cel care a întemeiat prima şcoală pentru nevăzători din lume, la Paris, în 1784. Nota: O „Zi a nevăzătorilor” mai este marcată la 15 octombrie.

Mai mult, tot azi avem și Ziua Mondială a Bunăvoinței/Amabilității (v-ați salutat vecinii de bloc?), Ziua șosetelor ciudate, dar și Ziua (națională) a îmbrățișării unui muzician.

1000 de euro pe zi, timp de 20 de zile

După cum bine știți, Kiss FM a celebrat recent 20 de ani, așa că Ciprian, Cătălin și Corina au daruri minunate pentru ascultători, zilnic, timp de 20 de zile, până la 1 decembrie.

Simplu fie zis, ei oferă 1000 de euro pe zi celui/celei care dă cel mai creativ răspuns la o întrebare care începe cu „de ce.” Azi a fost: de ce torc pisicile?

Există și o explicație științifică, după cum urmează: Pisicile torc atunci când sunt fericite. Torsul, alături de alte sunete de frecvență joasă, este asociat deseori cu situații sociale pozitive. Atunci când torc, ele eliberează la nivel umoral endorfine și serotonină, un hormon al fericirii cu rol în neurotransmitere ce influențează pozitiv procesele sistemului nervos și reglează metabolismul organismului.

Cât despre răspunsul câștigător, Matei este cel care a reușit să plece acasă cu banii, după ce a trimis SMS cu: „să nu ni se facă prea dor de sunetul de bormașină al vecinilor.”

Toată emisiunea kissomanii au citit răspunsuri creative, așa că ar fi bine să le asculți în podcast-ul de mai jos.

Concurs Bergenbier

Știm cu toții cât de important este să conducem responsabil, dar și cum unii șoferi sunt mai „zmei” din fire. În perioada 13 - 24 noiembrie, zi de zi, ascultătorii sunt încurajați să trimită un mesaj pe Whatsapp-ul Kiss FM, la matinal, pentru a-l responsabiliza pe acel prieten care zice că „nu are nimic după un pahar.”

Cel mai amuzant sau convingător mesaj va fi premiat cu Bergenbier Fără Alcool în valoare de 100 de euro. Plus de asta, vineri poți câștiga o sesiune de condus preventiv la Academia Titi Aur. Cool, huh?

Ai cuvântul

În această dimineață, ascultătorilor li s-au cerut să dea răspunsuri care să înceapă cu litera „N”. Gabriel din Olt a intrat în direct și a reușit să răspundă corect la șapte din cele zece întrebări. Așadar, el a plecat de la DesKiss Dimineața mai bogat cu 70 de euro. 

Marius Niculae în studio

Fostul fotbalist Dinamo Marius Niculae aka „Săgeată” a venit în studio, unde a vorbit despre meciul de fotbal care se va juca pe Arena Națională, între România și Elveția. 

El este director sportiv la naționalele Under 20 și Under 21 și lucrează în cadrul Federației. 

Niculae a vorbit despre cum cel mai important meci pentru noi este cel cu Israel-ul din Ungaria, dar și despre cum „românii merită o calificare la Campionatul European.” Întreaga lui intervenție o poți asculta în podcast-ul de mai jos.

Meniul Titanic din 1912

Cei trei kissomani au comentat o știre digi24.ro care zice așa: „La mai bine de 111 ani de la scufundarea Titanicului, sunt scoase la licitație mai multe suveniruri de pe vasul de lux. Printre acestea se numără şi un meniu al unei cine servite la clasa întâi.”

Așadar, iată ce mâncau oamenii atunci: „stridii, "tournados de vită a la Victoria", miel şi raţă sălbatică. Clienții mai puteau comanda somon și pui, cu cartofi, orez sau piure de păstârnac. Pentru desert existau următoarele opțiuni: budincă Victoria, tartă cu pere, piscoturi și înghețată.”

DesKiss Dimineața - 13 noiembrie 2023

DesKiss Dimineața, 01:09:20

DesKiss Dimineața - 10 iulie 2026

DesKiss Dimineața, 01:06:12

DesKiss Dimineața - invitată trupa Vama - 9 iulie 2026

DesKiss Dimineața, 01:10:34

DesKiss Dimineața - 8 iulie 2026

DesKiss Dimineața, 01:05:22

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.