Kiss Bits

100 de lucruri pe care le iubesc românii la McDonald’s

Restaurantul McDonald’s cu numărul 100 s-a deschis la Drobeta-Turnu Severin și am fost cu ei să serbăm alături de sutele de oameni adunați.

McDonald’s atinge viețile românilor de 28 de ani. Este aproape de aceeași vârstă cu România ca stat democratic și se simte. Zilele astea ei serbează faptul că au deschis restaurantul cu numărul 100. Dap, dacă arunci o săgeată către harta României ai mari șanse să nimerești un Mec. 

Au serbat cifra asta istorică încă de pe 14 noiembrie, pe la Mec Unirii, că tot a fost primul restaurant deschis și s-a lăsat cu DJ-ală și influenceri cu care veneau toți copiii să se pozeze precum Theo Zeciu, Ionuț Rusu, Sore, Bianca Adam, Amyclaire, Edi Brandabura și mulți alții, dar și Shurubel care a venit să îi intervieveze despre ce iubesc la Mec.

Apoi, am plecat și eu cu ei la Drobeta-Turnu Severin, spre deschiderea restaurantului cu numărul 100, cu autobuzul McDonald’s, unde a pus Bianca Adam muzică de am dansat toți odată cu serpentinele din Oltenia. 


Când am ajuns la Drobeta era destulă lume în jurul Mecului cât să umpli un stadion, semn că este încă un loc foarte special pentru copiii din România, la fel cum este pentru mine. A fost distractiv să văd cum au intrat influencerii în restaurant în uralele oamenilor, în timp ce pe cer un show cu drone forma M-ul de la McDonald’s, semn că și ploaia a vrut să ia o pauză ca să bage un McPuișor.


Ionuț, un puștan de 15 ani din Drobeta, a venit pe trotinetă cu gașca să vadă influencerii, să-și facă o poză cu Theo Zecea și să testeze primul Happy Meal din oraș, dar până și el era copleșit de cât de multă lume venise. După ce a văzut că Theo a plecat, și-a luat trotineta și le-a zis prietenilor „Lăsați influencerii, hai mâine aici cu bicla la 7 înainte de școală, că sigur prindem mai liber.” Sper că ai prins ceva bun, Ionuț.

Fascinat de fenomen și de cât de mult prinde Mec la lume, am vorbit cu oameni de toate vârstele și din toate regiunile țării să aflăm care sunt amintirile lor cele mai importante cu Mec și ce iubesc cel mai mult la aceste restaurante cu ocazia #Mec100.


1. „Am creat aproape un ritual să testez mereu burgerii noi în ediții limitate de la McDonald’s, pentru că mereu am dat de combinații destul de mișto, la preț ok.” - Ana

2. „Mec-ul e cea mai simpatică amintire pe care o am din clasele 1-4, din excursiile cu clasa. În Călărași n-aveam Mec, așa că de multe ori când se anunța o plecare mai mult mă bucuram că urma să trecem pe la McDonald’s decât că vizitam cine știe ce așezare medievală.” - Denny

3. „De la Mc îmi plac înghețata McFlurry și milkshake-ul de ciocolată. Îmi amintesc de copilărie, pentru că era un soi de lux când mâncam la Mec. În prezent, îmi iau uneori după zile foarte pline.” - Georgiana

4. „Deci, aș băga Happy Meal forever și plăcinta de vișine; plus că mersul la McDonald's era eveniment, pentru că era la ieșirea din Brașov și mergeam de obicei când plecam la București, la ortodont.” - Radu


5. „Era magic când mergeam și îmi luam Happy Meal de ziua mea și prindeam figurine Action man! Efectiv cele mai mișto jucării pe care le-am avut vreodată.” - Sorin

6. „Înghețata aia la un leu vara era aerul nostru condiționat cât am copilărit în București prin anii 90-2000.” - Andrei

7. „Îmi amintesc când s-a deschis că a fost unul din colegii mei de la grădi și a ieșit în fața clasei să ne explice cum a fost, ce e un hamburger și cum și-a luat Happy Meal, ne-a făcut și traducerea în română și ne zicea ceva de Ronald. Dar îmi amintesc cum treceam pe la Unirii și vedeam cubul de la Mec. Nu știu după cât timp am mers, dar îmi amintesc că eram înnebunită după înghețată cu cartofi prăjiți.” - Cristina

8. „Eu am stat două ore la coada la Mec, când s-a deschis în Pitești, cu tata și frate-miu. Încă am acasă dalmațianul primit la Happy Meal atunci.” - Ioana

9. „Orice student care-ți zice că nu a trăit din McCombo minte.” - Dan

10. „Mecul de la metrou Unirii mi-a fost alături toată studenția. Nu rezistam să nu-mi iau ceva în drum spre casă, când schimbam metroul acolo.” - Alina

11.  „Am legături emoționale cu Mec. Când am luat primul salariu mi-am scos iubitul șomer la Mec și am mâncat Big Mac în Cora Pantelimon. A se observa că am fost mână largă, am făcut cinste cu Big Mac, nu cu McCombo!” - Irina

12. „Acolo mergeam la toate date-urile din școala generală.” - Codrin

13. „Zilele de naștere din trenuleț erau cel mai frumos lucru din lume. Cred că jumătate de copii dezvoltă o pasiune pentru trenuri datorită lor” - Ariana

14. „Când eram mică și mergeam vara la mare cu ai mei, prima oprire înainte să ieșim din oraș era mereu la Mec.” - Geo

15. „Odată nu era coadă la Mec deloc, era doar o persoană în fața noastră. Când vin și văd că-și comandase ceva de genul 300 de burgeri. M-a marcat pe viață.” - Vlad

16. „La Mec m-am împrietenit cu doua persoane din Pakistan, când i-am ajutat să-și comande.” - Alex

17. „Când am luat o bursă în Italia, am mers prima dată la Mec. Când am ajuns, m-am simțit liberă, că eram afară din România fără părinți.” - Maria

18. „Când mi-au dat 10 McNuggets în loc de 9.” - Ada

19.  „Iubesc totul de Mecul de la Tomis vechi.” - Iulia

20. „Eu și prietenii mei ne-am „luptat” cu clovnul lor la ziua mea, când aveam 8 ani.” - Alex


21. „Îmi plac cartofii dipping strips. Cred că-s cea mai bună invenție pentru un fast food. Uneori trec pe la Mec doar pentru ei. Sunt buni inclusiv reci și merg la fix cu sosul sour.” - Paul

22. „Îmi place că la Mecul de la Romană e o gașcă de vrăbiuțe cu care împart de fiecare dată cartofi prăjiți. Sunt cumva de-ale casei, încât nu se sperie de oameni. E pe bune. Am filmare. Sunt hardcore vrăbiuțele de la Romană.” – Dana

23. „Jucăriile lor au fost mereu cele mai tari. Când eram mic majoritatea jucăriilor din România ți le cumpărai din piață sau din librării și erau atât de proaste că greșeau până și culorile pe Batman. Alea de la Mec erau de ultima generație, opozabile, cu luminițe, le colecționam pe toate.” – Valentin

24. „Știu când mă duceau ai mei în Parcul Copiilor și era totul minunat, că mă dădeam în mașinuțe și, la final, opream la Mec pentru niște cartofi prăjiți și înghețată. E cea mai bună combinație.” – Magda

25. „Când eram elev la Caragiale veneam mereu pe jos la Mec Romană. Nu știu nici măcar de ce, era ca un instinct că acolo e cel mai cool loc să stai ca elev.” - Gabi

26. „Când eram copilă veneam pe acolo cu prietenii să pierdem verile pe terasă, cu un ceai în față, că era cel mai ieftin lucru înainte să apară McCombo. La un moment dat, am și fost dată afară de pază, că rupeam pliculețele de ceai și pictam chestii zațul ăla din interior pe tavă. Poate că de atunci mi-am dat seama că-mi place graphic designul, he, he.”

27. „Senvișul cu porc. Știu că mulți erau entuziasmați de McMici, dintre produsele lor locale, dar eu iubeam senvișul ăla cu porc, cu hrean. Era cel mai apropiat lucru de McRib-ul de afară.” - Mihai

28. „Țin minte acest băiat care avea un ritual cu McNuggets care mă fascina. Dezlipea crusta de pe ele și le mânca simple cu sos, apoi mânca separat crusta.” - Marcela

29. „Eu sunt donator constant și am un ritual, după ce mă duc să donez sânge la Victoriei, merg primul lucru la Mec acolo și-mi iau un meniu Big Tasty. În mod normal nu pot să-l termin, că e prea mare, dar atunci e fix ce trebuie.” - Costin

30. „Îmi plăcea când au început să dea cărți Pokemon la Happy Meal, că m-am apucat să le colecționez și îi povesteam unui coleg de muncă despre cum vreau sa le adun pe toate. A venit a doua zi la birou cu ditamai teancul, că aparent avea colecție de acum 10 ani, de când venise prima dată Pokemon aici.” - Alexa

31. „Am avut un blind date la Mec în facultate. Singura parte bună din experiență a fost că-mi făcuse cinste cu un McCombo. Mec face și date-urile cringe mai ok.” - Ana-Maria


32. „Găsit la un SH prin Piața Miniș odată un hanorac cu Mec. Era superb, cu M-urile în relief pe umăr și brodate galben în față. Cred că niciodată n-am văzut o haină de la un brand care să mi se pară mai cool, din păcate era doar S și eu port M.” - Alice

33. „Am multe amintiri cu Mec-ul de la metrou de la Universității, ăla care nu mai e, că ajungeam acolo dimineața după party-uri și era minunat să ai ceva cald atunci.” - Bogdan

34. „De la Mec mi-am luat prima păpușă Barbie cu Happy Meal. Mi s-a părut iconic că m-a introdus la păpușa favorită.” - Miruna

35. „La Untold, când dansam cu prietenii prin spumă la evenimentul lor m-am distrat cel mai tare cu Mec, era foarte fun tot ce făceau la festival.” - Filip

36. „Cred că cele mai memorabile experiențe le-am avut în Mec-urile din țările nordice, că au produse neașteptate. În Norvegia aveau sweet potato fries, în Finlanda aveau cartofi speciali cu piper, că au ei obsesia pentru cartofi cu piper, iar în Danemarca aveau ceva cu grâu încolțit și edamame și eram șocat că făceau copiii coadă la asta.” - Mihai

37. „Am ieșit la Mec Romană după fiecare examen. E locul în care am aflat că am intrat la ASE, că am luat licența, că am intrat la master.” - Constantin

38. „McCafe-urile sunt locurile mele favorite să învăț la sesiune, că nu te bate nimeni la cap și atmosfera e mereu chill.” - Alex

39. „Când l-am dus pe fii-miu prima dată a fost foarte amuzant, că el nu știa nimic de acolo și i-am explicat eu de combinațiile cele mai bune, gen să bagi McNuggets în Big Mac și i s-au aprins ochii de parcă îi arătasem ceva SF.” - Daniel

40. „Momentul în care a venit în țară cred că a fost cel mai marcant. În București aveai doar câteva tentative de burgeri de pui congelați turcești atunci, a fost un gust nou cu totul. Culorile, marketingul, era ca și cum venise America în România.” - Eugen

41. „Ieșeam atât de des cu fete la Mec Romana că am pățit să mă prindă o fată din liceu că eram cu alta. Adevărul e că ar fi fost o idee măcar să schimb locația Mecului.” - Tavi

42. „Realist, în liceu, era singurul loc unde-mi permiteam să scot fete la date și de asta îmi plăcea cel mai mult. Plus că-mi plăcea și că o ardea mult comunitatea mea de skate pe acolo.” - George

43. „Să pun sosul lor de curry în McFlurry simplu. Don’t judge me until you try it!” - Alice

44. „Eu țineam post în studenție și-mi plăcea că era singurul local unde puteam mânca altceva decât cartofi prăjiți, când ieșeam cu colegii, pentru că au Filet-O-Fish.” - Maria

45. „Când s-a deschis la Focșani am venit din Odobești, de la maică-mea, cu mașina și am stat în cordon de mașini vreo oră, dar nu am regretat. Văzut și cu un fost prof de liceu, stat la o vorbă. Zici că era Revelionul sau Zilele Orașului.” - Paul

46. „Eu merg în fiecare dimineață la McCafe-ul de lângă birou să iau un flat white și îmi place că doamna de acolo mereu îmi dă câte o bomboană. A devenit deja micul meu ritual de dulce ca să-mi facă ziua mai bună.” - Ioana

47. „McDonald’s a fost primul meu loc de muncă și a fost cumva drăguț că era primul loc care m-a tratat ca un adult, deși nu terminasem facultatea. Managerul mi-a ținut un interviu în care mi-a zis foarte onest, cu bune și cu rele totul, și a fost mereu om cu mine. Nu prea pățeai asta la 20 de ani.” - Horia

48. „Când m-am pupat cu un băiat în spatele vaporașului Mec de la Preciziei. Nu neapărat locul ideal pentru first kiss, dar măcar îmi aduce McPuișor la aniversări, uneori.” - Corina

49. „Îmi place să-l duc pe fratele meu mai mic pentru Happy Meal, când are ceva de serbat. E așa, modul meu de a-i da o jucărie și o experiență.” - Raoul

50. „Am fost la o nuntă unde mireasa a fost furată și dusă la Mec. Nu mai știu la care, că eu eram în grupul ălalalt, de furat mirele. Dar le-am invidiat pe domnișoare de onoare când s-au întors cu dublu cheese la pachet doar pentru ele, că mâncarea de la nunta aia era oribilă.” - Costin

51. „Mi-am pierdut rucsacul la Mec Romană acum mulți ani și în el aveam lucrare de licență proaspăt scoasă. Venit după multe ore și mi l-a dat o doamnă de la casă. Mulțumesc!” - Andreea

52. „Pleca tata la București,la cursuri de formare, și cum eram dintr-un oraș mic, mă întreba ce vreau sa îmi aducă și mereu venea cu cate un Happy Meal.

53. „La Electric Castle, mă așezasem odată epuizat pe bean bags și s-a băgat o fată în seamă cu mine. Am vorbit vrute și nevrute, vreo două ore, de la anime la vaporwave. Foarte platonic totul, dar cumva regret că au venit prietenele ei și au luat-o în altă parte. A fost un moment d-ăla de chimie cum n-am mai avut de mult.” - Alex

54. „Mai făceam road tripuri în weekend până la Mureș, unde era cel mai apropiat Mec, cu mama și prietene de-ale ei cu copiii. Erau our special time.” - Ioana

55. „Când au băgat triplu cheeseburger și în restaurante, nu doar la festivaluri. Tot ce-mi doresc vreodată e să devină permanent în meniu.” - Marian

56. „La ASE mergeam la Mec Romana în sesiune, după examene, când mi se părea că am fost mult prea bun și-mi dădeam recompensă. Că pe urmă venea rezultatul bun sau rău era altceva, măcar mâncasem Mec.” - Costin

57. „Am multe amintiri cu prietenii în mașină pe la McDrive-ul din Buzești. Veneam acolo după party, nici noi nu știam ce comandam, dar realist puteau și să ne greșească comanda și tot eram mulțumiți că era singura mâncare disponibilă noaptea în acea zonă.” - Alina

58. „Happy Meal pe nostalgie. Mă ducea taică-miu, când era acasă, la Mec-ul de la Dristor să-mi ia Happy Meal când eram mică. De obicei se întâmpla duminica, după ce plecam de la antrenamentul de tenis din apropiere. Și așa am făcut toată colecția cu 101 dalmațieni de care eram pur și simplu îndrăgostită.” - Mona

59. „Îmi place Mec-ul noaptea. E un loc bun să mănânci ceva care pare mai light decât o șaorma. Aleg de obicei produse de pui sau, printre preferatele mele, Filet-o-fish, simplu și îndeajuns pentru mine. Nu am mâncat în viața mea un double sandviș de orice fel ar fi el.” - Iulia

60. „Îmi place mirosul de Mc, e irezistibil dacă îți e foame. Măcar o porție de cartofi prăjiți cu sos.” - Paul

61. „McDonalds-ul de la Cișmigiu, nu de la Romană, e pentru mine un loc de unde să iei la pachet ceva și să te duci în parc, la picnic.” - Dorina

62. „Mec-ul de dimineață, un mic dejun pe care l-am mai încercat în drumul spre mare. Un toast, o cafea și poate o brioșă, la pachet. Țin minte că am făcut asta de mai multe ori înainte de a mă așeza la volan. Am mâncat așa dintr-un sandviș până la kilometrul 20 or so.” - Paula

63. „Făceam des drumul între Cluj și Bistrița cu mașina când eram la facultate și cartofii de la Mec erau partenerii mei nelipsiți pe acel drum.” - Daniela

64. „Nu pot să uit când împlineam 9 ani și mi-am făcut ziua în tramvaiul de la Mec de la Dristor. Țin minte și acum piscina cu bile, tortul de înghețată și că mirosea a Mec peste tot.” - Ana

65. „Amintirea mea favorită cu McDonald's e când am văzut animeul "The Devil is a part timer" care e despre un demon care ajunge sărac în lumea noastră și trebuie să lucreze casier la Mec, numit McRonald's acolo. E foarte comic. Recomand.” - Sara

66. „Eu sunt atipică, probabil, pentru că nu sunt fană burgeri, în general, dar am luat orice altceva de la ei. Când bagă meniurile alea mai mari de McNuggets sunt prima acolo. Preferabil cu minimum trei sosuri.” - Irina

67. „Aveam cea mai frumoasă colecție de surprize din Happy Meal, o aveam aliniată pe 3 rafturi de bibliotecă. Din păcate a aruncat-o mama când m-am mutat.” - Paul


68. „Tot ce cu cheddar de acolo. Nuggets, crochete, burger, steluțele alea de sărbători. Dacă ar avea cheddar la dozator să-mi torn peste totul aș lua.” - Mircea

69. „Prima experiență la Mec a fost cam tristă că nu m-a prins hamburgerul. Apoi am fost la o zi de naștere în tramvai unde ne-au dat cheeseburger și efectiv mi-a explodat mintea. E incredibil câtă diferență face o felie de brânză.” -  Dorin

70. „Mergeam la grătar cu ai mei și mama tot insista că-mi face ea burgeri ca la Mec, că punea ceva brânză feliată ieftină peste. Mă întreba dacă e la fel de bun și mereu îi ziceam că da, că o iubesc, dar adevărul e că nu se compara cu McDonald’s.” - Matei

71. „Până la Mec nu văzusem ideea de ingrediente variate pe burgeri în România. Ce aveai atunci era doar carnea, pâine și, cu puțin noroc, ceva sos. Mi s-a părut fenomenal prima dată când am băgat hamburger să dau de murături, ceapă și altele.” - Valeriu

72. „Sunt la dietă de ceva ani, dar când am cheat day vânez mereu ofertele pe Big Mac. Cred că nu există burger mai bun în România.” - Maria

73. „Când mi-a greșit curierul comanda și în loc de un meniu mic dublucheese am primit 4 burgeri, 2 plăcinte, 2 porții mari de cartofi și o porție de 6 nuggets. Știu că cineva a fost trist în seara aia, dar pentru mine a fost ca și cum a venit Crăciunul mai devreme.” - Victor

74. „Culorile mi-au plăcut mereu la ei. Bucureștiul era foarte gri în anii 90, mai ales centrul. Când au apărut cuburile alea cu Mec pe clădiri era cumva prima dată când vedeam roșu și galben pe clădiri.” - Radu

75. „McPuișorul a fost snackul meu favorit aproape zilnic la facultate, cred că aveam sos de McPuișor și pe licență când am dat-o.” - Cristina

76. „Când eram la o zi de naștere, m-am speriat mult de clovnul de la Mec, că văzusem fără să știe ai mei filmul IT, care (fun fact) este principala cauză a fobiei de clovni în lume. Din fericire actorul ăla din tramvaiul Mec era atât de caraghios și empatic că m-a lecuit de asta.” - Marcel

77. „Când a apărut Big Tasty. Eu sunt ditamai omul și cumva Big Mac-ul mi se părea drăguț, dar prea mic pentru mine. Big Tasty-ul este cantitatea ideală pentru ce-mi doresc eu.” - Bogdan

78. „Am fost observator mobil la alegeri și era chiar tristețe, că eram toți înghețați bocnă printr-o școală din Ilfov, până ne-a adus cineva Mec cât număram voturile. A fost minunat, efectiv când am deschis punga aia maro mi-a încălzit mâinile și sufletul. Practic o sinestezie de bine.” - Alex

79. „Am lucrat rideshare niște ani și mai nimeream câte un grup care își luaseră Mec la pachet. Era mirosul atât de irezistibil că ajungeam mereu la McDrive după acele curse, că-s pofticios.” - Mirel

80. „Îmi place să călătoresc prin lume și să încerc McDonald’s prin toate țările în care am ajuns. În Berlin am dat curry burger, de la curry wurst, în Varșovia am dat ceva cu brânză de capră care, conform Google Translate, se numea Țăranul. E minunat că Mec îți oferă acest treasure hunt internațional.” - Mihai

81. „Ai zice că, dacă stau în Dristor, aș merge mai des la shaorma, dar cumva de fiecare dată când ajung acasă tot de la mirosul de la Mec mi se face mai multă poftă.” - Paul

82. „Am lucrat o zi într-un McCafe și au fost personalul și experiența mai nice decât la multe cafenele cu prestigiu care chiar se promovează ca workplace remote. Recomand 10/10.” - Dan

83. „Am văzut ani de zile în filme americane groapa aia cu bile și mereu mi-am dorit în copilărie. Apoi au trecut anii și a apărut prima dată în România cu Mec și am dus-o pe aia mică. Nu mai ieșea și a trebuit să intru după ea să o scot, deci iată că am trăit și experiența groapei cu bile la 30.” - Cezar

84. „Era 2011 și era destul de nașpa situația cu criza economică. Am făcut pact cu băieții că primul care găsește job dă un burger la Mec celorlalți. Am fost primul și m-am simțit super bine să îi duc ca să îi cinstesc din primul meu salariu la McDonald’s-ul de la Gara de Nord.” - Mihai

85. „În mall-uri ai de obicei zeci de restaurante de toate felurile aliniate unul după altul, dar mirosul de Mec e singurul pe care-l simt și mă aduce inevitabil tot acolo.” - Dana

86. „Am amintirea proaspătă în cap, că am fost la deschiderea unui Mec nou în Craiova. E incredibil să vezi cât de mult se bucură copiii.” - Marcel

87. „Micul Dejun de la Mec m-a ținut prin facultate. Mi-aș dori să aibă all-day breakfast doar pentru hashbrown și versiunea aia de McPuișor pentru mic dejun. Îmi place atât de mult încât aș face o petiție să rămână aia rețeta de McPuișor și în restul zilei.

88. „În Sofia m-a amuzat că au un McDonald’s la care ajungi pe un traseu complicat de poduri și pasarele, pe lângă clădiri comuniste impozante, și acolo primul lucru te întâmpină o statuie cu Ronald McDonald care stă pe bancă cu tine, cât mănânci.” - Răzvan

89. „Eu mănânc mereu pe aeroport, nu mă pot abține. Odată am atins performanța să mănânc și la plecare, și la aterizare, deși era doar un zbor de patru ore. Ce să și faci?” - Anca

90. „Mie îmi place mai ales la festivaluri, unde restul mâncării e prohitibitiv de scumpă. Poate Clujul să-și păstreze burgerii cu foiță de aur la 6000 de euro, că eu tot la McCombo visez când sunt acolo.” - Mara

91. „Iubita mea e înnebunită după cartofii de acolo, e singura ei poftă, așa că îi mai fac surprize cu ei. Odată i-am și scris numele din cartofi, altă dată am făcut o inimioară pătrățoasă. La ultima doar m-a certat că am făcut risipă.” - Alex

92.  „Am comandat odată un meniu Big Mac după cel mai lung maraton de League of Legends. Nici nu știu de când nu mai mâncasem, dar a fost minunat.” - Andrei

93. „Loaded fries de la Mec sunt cea mai bună combinație ever. O porție d-aia cu jalapeno și un serial cu 10 sezoane era combinația mea preferată de duminică.” - Paul

94. „Mie îmi place că au ce au ei cu tramvaiele. Îți faci ziua în tramvai la 10 ani, apoi la 20 de ani te spargi în figuri prin tramvaiul lor de la UNTOLD. Ador. Sincer ar trebui să preia direct tramvaiele din București cât merg și să facă restaurante mobile. Ăla ar fi viitorul.” - Bogdan

95. „Pentru mine Mec-ul din Pitești era legat de premii la școală. Dacă luam premiul întâi, primeam tot ce voiam. La doi hai așa un meniu mediu. La trei un burger. Când am luat mențiune odată nu voiau să-mi ia nimic, dar i-am combinat totuși de o porție de cartofi.” -  Crina

96. „Îmi plăcea zona lor de MecVibe la UNTOLD, că am cunoscut o fată cu care m-am plimbat pe la toate activările lor. Din păcate, n-am mai dat de ea după aia, că așa se întâmplă la festival.” - Costi

97. „Triplu McPuișor este apogeul Mec. După aia n-ar mai trebui făcut nimic. E senvișul perfect!” - Ramona

98. „Plăcinta de la Mec este cel mai apropiat lucru de American apple pie cum am prins în state.” - Alexandru

99. „Știau prietenii că-mi place Mec mult și mi-au luat cadou un tricou McDonald’s, făcut de adidas în colaborare cu Eric Emanuel. E blană rău, dar când mă întorc în România tot face tata mișto că am renunțat la jobul de doctor în Germania ca să mă fac casier.” - Radu

100. „Am ieșit cu un băiat în facultate de Valentine’s la Mec și eram, gen, „mă scoți la McCombo?”. Dar pe urmă am văzut că voia la McCafe, cu cafeluță și carrot cake. A fost cute. A mai primit un second date.” - Ana

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.