Cool Stuff

Shawn Mendes vorbește despre lecțiile învățate în 2023

Shawn Mendes continuă să vorbească deschis despre sănătatea lui mintală.

Artistul a publicat o postare în social media, în care cântă liber, unde le-a povestit fanilor despre lecțiile învățate în 2023.

„În ultimul an am petrecut mult timp cântând așa. Am descoperit că în momentele mele de anxietate extremă sau de frică, dacă stau cu mine și am încredere în mine să cânt orice-mi trece prin cap, acest lucru va ușura durerea.

Inițial, mi-a fost teribil de greu să cânt fără perfecțiune, dar după o vreme am început să mă îndrăgostesc de dansul dintre notele „bune” și cele „rele.”




Am înțeles că momentele de bucurie și euforie date de notele „bune” au fost doar datorită notelor „rele.” Singurul motiv pentru care pot să cânt corect este pentru că am învățat să ascult”, a notat el.

Shawn a vorbit și despre cum cea mai mare lecție pe care a învățat-o în 2023 este că „a acceptat momentele joase ale vieții.”

„Faptul că nu trebuie să schimb sau să repar ceva în mod constant pentru a mă simți bine; știu că dacă încetinesc pasul și ascult, atunci când mă simt jos, va fi mereu ceva de auzit”, a continuat artistul.

Nu este prima oară când Mendes vorbește despre sănătatea lui psihică. În iulie 2022, și-a anulat parte din turneul mondial pentru a avea grijă de el.

„Procesul a fost dificil. Am făcut multă terapie și am încercat foarte tare să înțeleg ceea ce simt și ceea ce mă face să mă simt așa. Apoi am început să lucrez pentru a mă ajuta să mă vindec, dar am apelat și la oamenii din viața mea pentru puțin ajutor”, a spus el într-un interviu de anul trecut.


În prezent, el simte că procesul funcționează și este recunoscător pentru tot ajutorul primit.

„Cred că ultimul an și jumătate a fost plin de momente frumoase care mi-au deschis ochii și care m-au ajutat să mă vindec. Sunt foarte recunoscător pentru toți oamenii care m-au acceptat, m-au iubit și au fost înțelegători cu mine. Toate astea m-au ajutat să și văd cum cultura începe să ajungă într-un punct în care sănătatea mintală devine o prioritate”, a mai spus el.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.