Cool Stuff

Elvis Presley va reveni pe scenă cu ajutorul inteligenței artificiale

Regele rock'n'roll-ului este gata să cucerească o nouă scenă - inteligența artificială (AI). O versiune holografică AI a lui Elvis Presley va încânta publicul londonez începând cu luna noiembrie în spectacolul „Elvis Evolution”.

Spectacolul este realizat de Layered Reality, companie britanică specializată în experiențe imersive, ale cărei palmares include spectacole precum „Jeff Wayne's The War of The Worlds: The Immersive Experience„ și „The Gunpowder Plot”. 


Layered Reality descrie „Elvis Evolution" ca fiind:

„Un nou spectacol major care celebrează cea mai mare vedetă a lumii de pe scenă și de pe ecran, Elvis Presley, cu un concert final uluitor și o invitație personală la petrecerea de după. Spectacolul atinge apogeul cu o experiență de concert care va recrea impactul seismic de a-l vedea pe Elvis live pentru o nouă generație de fani, estompând linia dintre realitate și fantezie. Un Elvis digital în mărime naturală va împărtăși cele mai emblematice cântece și mișcări ale sale pentru prima dată pe o scenă din Marea Britanie. Fanii lui Elvis pot aștepta cu nerăbdare să trăiască o experiență de neuitat ca nicio alta. Prin intermediul inteligenței artificiale și al tehnologiei revoluționare, veți putea asista la spectacole iconice ale lui Elvis ca și cum ați fi fost cu adevărat acolo și veți putea sărbători momente definitorii din viața și cariera extraordinară a lui Elvis Presley."

„Elvis Evolution" va ajunge și în Las Vegas, Berlin și Tokyo. 


Cu aproximativ 500 de milioane de discuri vândute în întreaga lume, Presley este unul dintre cei mai bine vânduți artiști muzicali din toate timpurile. A murit în 1977, la vârsta de 42 de ani. Spectacolul vine într-un moment în care interesul pentru Presley este la un nivel record după lansarea în 2022 a filmului „Elvis", de Baz Luhrmann, nominalizat la Oscar și premiat la BAFTA și Globul de Aur, și a filmului „Priscilla", premiat la Veneția în 2023.

„ABBA Voyage”, o experiență de concert cu avataruri digitale ale emblematicei trupe suedeze, este deja un succes pe scena londoneză.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.