Kiss Music News

Megan Thee Stallion a ajuns pe locul I în topul Billboard cu melodia „Hiss”

Este pentru prima oară când artista ajunge solo cu o piesă pe locul I în topuri.

Megan Thee Stallion a lansat „Hiss” pe 26 ianuarie, iar melodia nu a fost lipsită de controverse. 


Practic, odată cu lansarea piesei și versurile „These hoes don’t be mad at Megan, these hoes mad at Megan’s Law”, a apărut și un conflict cu Nicki Minaj - fanii susțin că acestea fac referire la soțul lui Minaj, Kenneth Petty, acuzat de agresiune sexuală.

Nicki nu a stat pe gânduri și a lansat și ea o piesă drept răspuns, „Big Foot”, unde a făcut referire la mama moartă a lui Megan, cât și la faptul că artista a fost implicată într-o serie de împușcături în 2020.


Stallion nu a spus nimic în mod direct despre Minaj, dar asta nu a oprit Internetul să vorbească despre asta.




Cert este că piesa ei a avut peste 29 de milioane de stream-uri, iar acum este pe locul I și în topul Billboard Global 200, în timp ce hit-ul lui Jack Harlow, „Lovin on Me”, a coborât pe locul II.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.