Cool Stuff

DesKiss Dimineața, 16 februarie - Oprișan citește știrile, iar ascultătorii primesc multe premii

De luni până vineri, între 07:00 și 10:00, la „DesKiss Dimineața”, Cătălin Oprișan, Ciprian Dinu și Corina Băcanu spun lucrurilor pe glume!

E vineri, iar acest lucru s-a simțit încă din primele minute ale matinalului, cu o atmosferă atât de relaxată încât ghișeul de whatsapp a fost deschis de Corina doar pentru a afla de la ascultători pur și simplu ce mai fac.

Oprișan a fost într-o pasă nostalgică, amintindu-și de zilele bune în care Ciprian venea la matinal cu crenvurști, pentru că acum a venit cu biscuiți și iaurt.   

Semnificațiile Zilei:

Și ziua de 16 februarie este una cu multe semnificații, iar Ciprian a avut timp încă de la început să amintească din ele. 

- Ziua Internațională a Inovării - Ideea principală din spatele acestei zile este de a aprecia eforturile acelor inventatori care aduc inovații și schimbări în domeniul științei și tehnologiei. 

- Ziua Internațională a Cititului Împreună - Evenimentul are menirea de a încuraja copiii, tinerii și adulții din întreaga lume să celebreze puterea cuvintelor și cititul în public.   

- Ziua Internațională a Migdalelor - Ziua celebrează beneficiile și utilizările migdalelor, ce pot fi consumate ca atare, sau se pot transforma în lapte de migdale, paste, făină, unt, ulei sau făină. Migdalele sunt socotite unul dintre cele mai sănătoase alimente pentru inimă, fiind pline de vitamina E, magneziu și fibre.

- Ziua Înveselirii Persoanelor Morocănoase

 - Ziua Peștelui prăjit

- Ziua Sosului tartar - Este un sos clasic franțuzesc, preparat din ouă fierte, maioneză (fără muștar), murături, capere și măsline. I se adaugă uneori și măsline, hrean, oțet, castraveți, suc de lămâie, ierburi (mărar și pătrunjel).

 - 16 februarie 1836 - Se naște Bogdan Petriceicu Hașdeu, filolog, folclorist, dramaturg, prozator, istoric, publicist, vicepreședinte al Academiei Române; autor al dramei istorice „Răzvan și Vidra”; (d. 25 aug. 1907).

- 16 februarie 1923 - Mormântul faraonului Tutankamon a fost inclus în circuitul turistic egiptean.

- 16 februarie 1930 - Federația Română de Fotbal s-a afiliat la Federația Internațională a Asociațiilor de Fotbal (FIFA). La 16 februarie 1930 asociația Comisia Centrală de Fotbal se transformă în Federația Română de Fotbal, organism independent cu autoritate juridică, acesta hotărând participarea României la Campionatul Mondial din Uruguay în luna iulie a aceluiași an. Participarea României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1930 a fost mult discutată în ţară, urmând a fi prima manifestare internațională a României Mari.

Kissomanii nu au uitat nici că astăzi e o zi cu mulți „dani”, pentru că este ziua lui Dan Fințescu. Cu această ocazie i-au și cântat „la mulți ani” în direct. 



După al doilea jurnal de știri al matinalului, Oprișan i-a mărturisit lui Kristin că a exersat pentru a-i ține locul în cazul în care în vreo dimineață se întâmplă să nu ajungă la timp la emisiune. 

A vrut să demonstreze și în direct că s-ar descurca de minune, dar... deocamdată mai are de lucrat. Dar e bine pentru prima încercare, nu credeți?


Ai cuvântul 

În această dimineață, ascultătorilor li s-au cerut să dea răspunsuri care să înceapă cu litera „P”. Alina din București a intrat în direct și a reușit să răspundă corect la 10 din 10 întrebări. Așadar, ea a plecat de la DesKiss Dimineața mai bogată cu 100 de euro. 

WinterKiss 2024

Frenezia WINTERKISS e în toi! Pe 7 pârtii importante din țară, în fiecare zi de sâmbătă până pe 2 martie, ai sky party Kiss FM. 

WinterKiss va fi în Poiana Brașov, Sinaia, Rânca, Straja, Transalpina, Păltiniș. Party-urile de pe pârtie se vor auzi pe radio în fiecare sâmbătă și duminică de la 19:00.

Uite unde ne găsești în weekend:

•Rânca - alaturi de MC Tom + DJ Emil Safta si Cristi Neacșu

•Poiana Brașov - Bad and Boujee si Ana Moga

Kissomanii au avut și un concurs Nivea pentru ascultători.


Concurs eMag Genius

 „Tu la cine te gândești prima oară când auzi cuvântul „economii”? Nu vrem nume de bănci, nici cereri de mărire de salariu. Vrem un nume de persoană. În luna iubirii, fă-i cadou acelei persoane – Genius de la eMAG! Pentru că Genius fix asta face. Economie.  Acum poți să adaugi gratuit „plus 1” în abonamentul tău Genius Family. Și vă bucurați împreună de oferte exclusive și livrare gratuită. Tu cu cine ai împărți Genius de la eMAG? Spune-ne într-un mesaj pe WhatsApp cu cine ai împărții Genius Family  si la ce ați folosi banii economisiți împreună. Dacă n-ai deja abonament Genius, poți câștiga unul, în care să mai adaugi pe cineva. În plus, primiți amândoi vouchere de cumpărături pe eMag”, a citit Ciprian.

Vitaminele le-au cerut ascultătorilor să le trimită pe Whatsapp cu cine ar împărți eMag Genius Family și de ce. Cel mai mișto mesaj câștigă vouchere eMag de 400 de lei pentru cel care a dat mesajul și voucher eMag de 300 de lei pentru cel care a fost numit în mesaj.

În această dimineață, mesajul câștigător a fost trimis de Nicoleta: „Neața! Mă gândesc să împart abonamentul cu soțul meu, care de vreun an este bolnav de febra cumpărăturilor. Nu mai am eu loc de el, așa că mai bine ne purtăm ca o familie adevărată, ca să ieșim mai ieftin.”

Pe final de emisiune, Ciprian a povestit un pic de spre Adi Istrate și noua lui piesă „Anestezic”, care reprezintă o schimbare de interpretare un pic surprinzătoare, dar și o confirmare a faptului că e unul dintre cei mai promițători artiști noi de pe piață.

Piesa a fost difuzată în avanpremieră la Kiss Fm, iar Adi va veni săptămâna viitoare să o cânte live la DesKiss Dimineața. 


DesKiss Dimineața - 16 februarie 2024

DesKiss Dimineața, 01:11:44

DesKiss Dimineața - 12 iulie 2024

DesKiss Dimineața, 01:11:49

DesKiss Dimineața - 11 iulie 2024

DesKiss Dimineața, 01:01:11

DesKiss Dimineața - invitată JO - 10 iulie 2024

DesKiss Dimineața, 01:12:40

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.