Kiss FM si Editura Leda prezinta: Divergent, de Veronica Roth

Ia-ti portia de lectura de la Kiss FM si Editura Leda. De aceasta data iti aducem in prim plan o carte eveniment, incadrata in noul trend al literaturii pentru adolescenti, ce va fi, cat de curand, ecranizat de productatorii Twilight.

 

Ia-ti portia de lectura de la Kiss FM si Editura Leda. De aceasta data iti aducem in prim plan o carte eveniment, incadrata in noul trend al literaturii pentru adolescenti, ce va fi, cat de curand, ecranizat de productatorii Twilight.

 

Într-un Chicago distopic, oraşul în care trăieşte Beatrice Prior, societatea este împărţită în cinci facţiuni, fiecare dintre ele cultivând o anumită virtute: Candoarea (cei sinceri), Abnegaţia (cei altruişti), Neînfricarea (cei curajoşi), Prietenia (cei paşnici) şi Erudiţia (cei inteligenţi). 

 

În fiecare an, într-o zi anume, tinerii în vârstă de şaisprezece ani trebuie să-şi aleagă facţiunea căreia îi vor fi devotaţi pentru tot restul vieţii. În ceea ce o priveşte pe Beatrice, ea trebuie să hotărască dacă rămâne alături de părinţii ei sau alege facţiunea care consideră că i se potriveşte cel mai bine. În cele din urmă, alegerea pe care o face va surprinde pe toată lumea, inclusiv pe ea însăşi.

 

În timpul iniţierii care urmează, marcată de o puternică rivalitate, Beatrice îşi ia un alt nume, Tris, şi se străduieşte să afle cine sunt cu adevărat prietenii ei şi, de asemenea, dacă o poveste de dragoste cu un băiat uneori fascinant, alteori enervant, îşi poate găsi locul în viaţa pe care ea şi-a ales-o. Dar Tris are un secret pe care l-a ascuns de toată lumea deoarece fusese prevenită că i-ar putea aduce moartea. 

 

Şi, pe măsură ce descoperă un conflict care ia treptat amploare, ameninţând să destrame societatea aparent perfectă în care trăieşte, află că secretul ei ar putea-o ajuta să-i salveze pe cei dragi… sau ar distruge-o.

 

Castiga si tu una dintre cele 10 carti pe care le punem la bataie. Completeaza formularul de concurs si fii cu ochii pe noi!

 

 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.