Astazi, la ora 12.00, Andreea Berghea a dat play, pe toate frecventele Kiss, noului single Smiley - Dead Man Walking!
Pentru ca iubirea il inspira mereu pe Smiley, artistul canta si in acesta noua piesa despre dragostea adevarata care nu dispare in lupta cu suferinta; se agita, se taraste si se face tandari pentru a se recompune.
Dead Man Walking este un single despre agonia pe care o traieste cel parasit. Piesa vorbeste despre acea perioada care mai devreme sau mai tarziu apare in viata fiecaruia, o perioada in care esti macinat de temeri si incertitudine: te vrea sau nu te vrea? Te iubeste sau nu te mai iubeste? E exact starea aia la granita dintre viata si moarte. Respiri, dar te simti mort pe interior, esti ca un zombie, spune artistul.
Un lucru e sigur, indiferent daca te regasesti momentan intr-o relatie sau esti inca in cautarea jumatatii tale, noua piesa Smiley te va face sa zambesti si sa te simti mai putin singur. In fond, numai cine n-a iubit vreodata nu poate intelege senzatia Dead Man Walking. Cat despre clip, acesta urmeaza sa fie filmat cat de curand si promite sa te lase cu gura cascata.












































