Invitat miercuri seară la Kiss Kiss in the Mix, Smiley le-a mărturisit lui DJ Yaang și lui OLiX că își face singur versurile pieselor și că îi place foarte mult să scrie, atât în română, cât și în engleză.
Smiley le-a vorbit Kissomanilor despre noua sa piesă, "Dead Man Walking". "Mă plictisesc repede de ce fac și întotdeauna schimb lucrurile, întotdeauna încerc să aduc un aer nou în muzica mea și de data asta 'Dead Man Walking' are un aer de 'Nineties', e făcut special în ideea aceasta. Mie mi-a plăcut foarte tare Ace of Base, am fost fan și am zis să fac o piesă în sound-ul anilor '90", a declarat artistul.
"Întregul album la care lucrez este foarte pozitiv, foarte deschis și vesel, îți creează o dispoziție foarte bună. E prima piesă de pe acest album pe care am scos-o", a mai spus invitatul.
"Îmi fac singur versurile cântecelor, în afara pieselor realizate în colaborare. Mai fac versuri și pentru alții. Îmi place foarte mult să scriu, și în engleză, și în română. Pe noul album voi avea piese în ambele limbi", le-a dezvăluit invitatul Kissomanilor.
Cântărețul a mai vorbit și despre videoclipul piesei, care va fi lansat în curând: "În clip apar foarte multe personaje celebre: toată gașca Hahaha Production. Special guest star va fi Pavel Bartoș care va face dansul lui".
Smiley a declarat că videoclipul va conține și un element inedit. Va fi o surpriză maximă, a mai spus el.




































































