Netflix lansează teaser trailerul oficial pentru sezonul 3 din „Squid Game”

Sezonul 3 din Squid Game (Jocul Calamarului) are premiera pe 27 iunie 2025, doar pe Netflix.

Squid Game” (Jocul Calamarului) revine în curând cu al treilea și ultimul său sezon, iar noul teaser trailer oferă fanilor o primă privire la capitolul final din cel mai popular serial Netflix.

Acesta rămâne cel mai urmărit titlu de pe Netflix până în prezent și continuă să captiveze publicul din întreaga lume. Odată cu lansarea sezonului 2, în decembrie 2024, Squid Game (Jocul Calamarului) a continuat să doboare recorduri peste recorduri, inclusiv cel pentru cele mai multe vizionări în săptămâna de debut.

Astfel, Squid Game (Jocul Calamarului) a intrat pe lista celor mai populare seriale în altă limbă decât engleza în doar trei zile. În prezent, el ocupă locul al doilea, cu 192,6 milioane de vizionări, fiind depășit doar de sezonul 1, cu 265,2 milioane. În plus, sezonul 2 a devenit și al treilea cel mai vizionat sezon din istoria Netflix, consolidând și mai mult impactul global al companiei.

Sezonul 3 continuă firul dramatic neîncheiat al sezonului trecut și îl aruncă pe Gi-hun (Jucătorul 456) înapoi în centrul brutal al jocurilor, hotărât să le distrugă odată pentru totdeauna. Încă bântuit de trădarea și pierderea celui mai apropiat aliat, Jung-bae (Jucătorul 390), Gi-hun se confruntă cu noi pericole, printre care și Omul din Față, care se infiltrează în rebeliune deghizat în Jucătorul 001.

Despre sezonul 3 din Squid Game (Jocul Calamarului):

Al treilea și ultimul sezon din Squid Game îl urmărește pe Gi-hun (Lee Jung-jae) după ce și-a pierdut cel mai bun prieten în joc și a fost dus la maximă disperare către Omul din față (Lee Byung-hun), care își ascundea adevărata identitate pentru a se infiltra în joc. Gi-hun persistă să-și atingă obiectivul de a pune capăt jocului, în timp ce Omul din față pune la cale următoarea mișcare, iar alegerile jucătorilor supraviețuitori vor avea consecințe din ce în ce mai grave, cu fiecare rundă. Lumea așteaptă cu nerăbdare să vadă marele final scris și regizat de regizorul Hwang Dong-hyuk, care a promis să încheie această poveste epică cu un final binemeritat. Putem spera la o urmă de umanitate în cea mai crudă dintre realități? Fanii din întreaga lume numără zilele până când răspunsul final le va fi dezvăluit. 


Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.