Roxen, vocea enigmatică a pop-ului modern și reprezentanta României la Eurovision Song Contest 2021, a revenit cu un nou single seducător, „Favourite Type”. Această piesă senzuală, realizată în colaborare cu producătorul de renume internațional Jungleboi, îmbină vibrații pop irezistibile cu influențe fine de R&B. Cu melodii hipnotice și un groove captivant, „Favourite Type” promite să cucerească ascultătorii din întreaga lume.
Versurile piesei exprimă o atracție intensă și o conexiune emoțională profundă, cu fraze precum: „I see fire in your eyes, you’re incredible / I hear your voice like a hit on the radio”. Ritmul lin, hipnotic, și energia jucăușă a piesei aduc o notă proaspătă și contemporană stilului inconfundabil al lui Roxen. Vocea ei continuă să strălucească, oferind piesei un farmec aparte care va lăsa publicul dornic de mai mult. Colaborarea dintre Roxen și Jungleboi a dat naștere unui cântec captivant și memorabil, menit să domine posturile de radio și platformele de streaming.
Înainte de „Favourite Type”, Roxen a lansat „Save You”, o piesă care a urcat rapid în topurile muzicale, ajungând în top 50 pe radiourile din România. Aceasta continuă să rezoneze cu publicul din întreaga țară, fiind difuzată pe principalele posturi de radio și bucurându-se de o expunere largă.
Cu peste 200 de milioane de vizualizări pe YouTube și o comunitate de aproape 600.000 de urmăritori în doar cinci ani, Roxen a devenit rapid una dintre cele mai remarcabile artiste ale momentului. Single-ul său de debut a avut un impact imediat, ajungând pe primul loc în topurile radio din România, iar lansările ulterioare i-au consolidat poziția printre elitele muzicii românești. Piese precum „You Don’t Love Me” (alături de SICKOTOY) au strâns peste 11 milioane de stream-uri pe Spotify și 14 milioane de vizualizări pe YouTube, în timp ce „UFO” a depășit 9 milioane de vizualizări pe YouTube și 8 milioane de stream-uri pe Spotify. Un alt hit notabil, „Money Money”, a adunat aproape 4 milioane de vizualizări pe YouTube și aproape 6 milioane de ascultări pe Spotify. Aceste succese i-au adus clasări în top 10 în țările din CSI, inclusiv locul 2 în Polonia pentru „UFO” și locul 3 în Rusia pentru „You Don’t Love Me”.
Dincolo de succesul în mediul radio și digital, Roxen și-a împrumutat vocea și pentru coloane sonore, apărând pe soundtrack-ul oficial al filmului „Teambuilding”, una dintre cele mai de succes producții cinematografice românești, dar și în proiecte licențiate, cum ar fi piesa „Crazy Valorant”, lansată pentru jocul video Valorant (unul dintre cele mai populare shootere create de dezvoltatorii League of Legends, Riot Games), în colaborare cu unul dintre cei mai apreciați rapperi din România.