Marcus a lansat prima lui piesă, intitulată „Prima iubire”, în colaborare cu Universal Music, marcând astfel începutul unei noi etape în cariera sa muzicală.
„Prima iubire” poartă nostalgia primelor sentimente, acea dorință romantică pe care o trăim cu toții în adolescență. Sinceritatea și puritatea emoțiilor, exprimate prin vocea caldă și versurile autentice scrise de Marcus, precum și prin sound-ul curat creat de producătorul și inginerul de mixaj Florian Nicolau, reușesc să introducă ascultătorii direct în povestea piesei. Alături de Marcus, la compoziție și versuri au contribuit Bastien și Francis On My Mind, adăugând profunzime mesajului. Videoclipul piesei completează experiența, reușind să transmită autenticitatea artistului. Lansarea alături de Universal Music aduce un plus de vizibilitate și încredere, marcând un debut promițător într-un cadru profesionist.
Așa cum prima iubire nu se uită niciodată, nici Marcus nu va uita prima lui lansare — un moment plin de emoție și începutul unui drum pe care și-l dorește sincer și autentic: „Sunt foarte fericit să lansez prima mea piesa, „Prima iubire”, împreună cu Universal Music România. Toată experiența a fost minunată, începând de la primul telefon, până la ultimul detaliu de la filmările clipului. Timpul a trecut așa rapid și sunt foarte entuziasmat! Sper ca muzica mea să ajungă la urechile tuturor celor care au nevoie de ea!”
MARCUS, pe numele său real Marcus Mureșan, este un cântăreț și compozitor român, apreciat pentru sound-ul sincer, cu influențe pop și indie. A început cântând pe străzile Europei, iar acum își compune singur muzica, transmițând povești personale în fiecare piesă.