Abia așteptăm să ne distrăm la Beach, Please! 2025, în perioada 9-13 iulie, iar până atunci, avem o veste bună - am anunțat câștigătorul campaniei „Fii MC-ul Kiss FM la Beach, Please! 2025”!
Este vorba de Claudiu Micu aka Acid, un tânăr talentat din Brașov, cel care i-a cucerit pe DJ Lexi & DJ Oldskull. Tânărul va fi prezent pe scena festivalului B2B cu Bad & Boujee, așa că hai să aflăm mai multe despre el.
„Am multă experiență în spate (atât pe scenă, cât și în afara ei), vin cu ceva fresh și piese energice, plus că am deja un mic following pe YouTube și Spotify”, a spus Claudiu în formularul de înscriere, iar adevărul este că mix-ul lui sună foarte bine, nu zici?
Acid - pilon al hip hop-ului brașovean
Câștigătorul nostru și-a început cariera în 1999, ca B-Boy și beatmaker (până în 2003 a fost activ și în zona de graffiti), iar în 2000 a pus bazele trupei P.A.V. (Puterea Artei Verbale), unde a fost atât MC, cât și producător. Trupa a avut un real succes în Brașov, iar în 2002 a concertat inclusiv în deschiderea Paraziții și Simplu.
După dizolvarea trupei P.A.V., Acid devine cofondator al HipHop Junkie Records, primul label hip-hop independent din Brașov, alături de Maeditus, Plasma, Flyman, K-SAP și Shadow Man. Labelul debutează cu sesiuni de înregistrare în studioul lui Horațiu Bodocan, iar Acid este unul dintre producătorii principali ai compilației „Fără Ascunzișuri Vol. 1” – un material etalon pentru underground-ul local și primul lansat sub noul label.
Primul său album solo, „Execut”, a apărut în 2004, iar apoi, în 2005, Claudiu a participat la Battle Off Da Dome alături de Aforic și Dragonu, unde s-a calificat în finală. În această perioadă, Hiphop Junkie Crew (HHJC) trece printr-o reorganizare, iar Acid rămâne activ alături de Maeditus, Plasma, K-SAP, Flyman și Shadow Man.
Apare pe compilația „Fără Ascunzișuri Vol. 2” cu multiple producții și versuri, iar în 2008 lansează al doilea său album – „Multitudine”, un material complex unde colaborează cu DJ Nemo, Kombat, Maeditus, K-SAP, Plasma și producătorul Mixu. Albumul se vinde bine la nivel național pentru un MC din provincie însă trece mult sub radarul rap-ului de atunci.
În 2008 Acid pune bazele propriului studio de producție „Instrumentrix”, care devine ulterior Beast Sounds. Aici, Acid lucreaza cu foarte multi mc's din noul val, inclusiv cu Lino, care pe atunci iși spunea Tzip-Tzop. În ianuarie 2009, co-lansează emisiunea HipHopLive TV pe MixTV Brașov împreună cu DJ Lexi, consolidându-și poziția și ca promotor media.
Între 2010 și 2012, Acid devine organizator și DJ (alături de Maeditus) pentru seria de evenimente HipHop Spot, petreceri săptămânale 100% hip-hop. În aceeași serie se organizează și concerte cu artiști ca Cedry2k, CTC și Grupul de Rezistență, devenind un motor important pentru scena urbană locală. În 2013, începe colaborarea cu Bibanu și intră în DopeFilm Records, contribuind la producția unora dintre cele mai de succes proiecte, inclusiv hitul „La fel” – Bibanu feat. Delia.
Între 2014 și 2020, Acid rămâne activ în underground și continuă să producă, mixeze și masterizeze pentru K-SAP (albumul „Serviciul de Probațiune”) și Johnny Wave. Pregătește terenul pentru revenirea sub un nou label.
În 2021 lansează noul label 90siCEVA. Produce în întregime albumul „All Inclusive” (K-SAP) și contribuie la „Pompeii” al lui Johnny Wave – inclusiv pe partea de videoclipuri.
Revine în mai 2022 cu single-ul și videoclipul „Dă-i să miște” feat. Claudiu Roman, difuzat la Kiss FM. În decembrie 2022, lansează piesa „1990 și Ceva” cu DJ Lexi, urmată de „Visuri Dulci” în iunie 2023 alături de IMCC. În noiembrie 2023, participă la Leapsa2 organizat de Deliric, unde e apreciat de comunitatea hip-hop.
Anul ăsta, Acid a lansat albumul „Prea” în colaborare cu HipHopKulture, un material de colecție în format Digipak. Albumul este unul matur, complex și de departe cel mai complet material lucrat de Acid, atât din punct de vedere liric cât mai ales din punct de vedere sonic.
Lansarea a avut loc pe 20 iunie 2025, alături de single-ul „Mambo No.6” feat. Claudiu Roman. Va urma single-ul „E Ce Trebuie”, iar totul va culmina cu un concert de lansare în septembrie 2025.
Așa cum probabil ți-ai dat seama, Acid este un nume important în scena muzicală, iar experiența lui își spune cuvântul. Abia așteptăm să-l vedem live pe scena de la Beach, Please! 2025, alături de Bad & Boujee!