Bogdan Iva este câștigătorul campaniei „Fii DJ Kiss FM la Neversea Kapital!” și va pune muzică în deschiderea event-ului, back to back cu Partydul Kiss FM.
Tânărul de 25 de ani va face istorie, deoarece, pentru prima oară, Neversea ajunge în capitala țării — iar el are ocazia să urce direct pe main stage, la Arena Națională.
„Nu vorbim despre warm-up, nu vorbim despre un colț ascuns: deschizi festivalul. Cu scena sub picioare și mii de oameni în fața ta. Ai mai auzit chemarea. Știi despre ce e vorba. Dar anul ăsta e alt nivel”, așa a sunat parte din anunțul de înscriere, iar Bogdan aka Skyshot a luat lucrurile în serios.
„Pasiunea pentru muzică mă aduce mai aproape de public. Alături de oameni și energia lor putem face o atmosferă de neuitat”, a spus tânărul.
Hai să aflăm câteva detalii despre el
Bogdan și-a început cariera de DJ în 2018, sub numele de Skyshot.
„Totul a început cu un vis și dorința de a face lumea fericită prin muzică”, spune artistul.
A învățat singur să mixeze și să producă piese, iar în timp munca pe care a făcut-o a dat roade, prin diferite release-uri. Cel mai notabil, punctează Iva, a fost o piesă lansată la casa de discuri a lui Tiesto, iar asta a reprezentat o influență majoră în dezvoltarea lui.
De-a lungul timpului, alături de alți doi prieteni DJ, Skyshot a organizat o serie de evenimente cu tematică de festival, unde lumea se putea bucura de muzică; odată cu această inițiativă, au reușit să formeze și o comunitate unită.
După lansarea primei melodii, Bogdan a început să fie chemat la diverse petreceri private, majorate și baluri de absolvire. Aici, după cum precizează, a căpătat multă experiență și a învățat să interacționeze cu publicul la un party. A fost DJ și în cadrul complexului Therme, pe lângă event-urile private și petrecerile pentru studenți pe care le făcea în paralel.
Talentul său l-a dus în diferite cluburi și la festivaluri importante, precum UNTOLD, iar acum vei avea ocazia să-l vezi live la Neversea Kapital, care va avea loc între 4 și 6 iulie pe Arena Națională din Capitală!
Ne vedem acolo, da?