Dacă te întrebai unde a fost cel mai tare party de zi la Beach, Please! 2025, răspunsul e clar: fix în fața studioului Kiss FM! Cu DJ Lexi, Alex Doman și Botea la butoane și microfoane, Pananarama s-a transformat într-un adevărat magnet de energie și voie bună.
Beat-urile au bubuieeeit, soarele a ars exact cât trebuie, iar publicul... pur și simplu a luat foc (metaforic, desigur)! Zeci, sute de oameni s-au adunat în fața studioului Kiss FM și au dansat cot la cot cu echipa de radio, într-o atmosferă care ar putea concura ușor cu orice main stage.
DJ Lexi a pus cele mai fresh piese, Botea a stârnit hohote de râs cu vibe-ul lui relaxat și glumele din mers, iar Alex Doman a ridicat nivelul de energie la cer. Cei trei au fost în elementul lor, conectați total cu publicul, care a cântat, a dansat și a făcut story-uri non-stop.
De la TikTok-uri virale la valuri de aplauze live, Pananarama by Kiss FM a fost dovada că distracția nu are nevoie de întuneric sau scenă uriașă – ci doar de muzică bună, oameni faini și un vibe sincer.
A fost haos? A fost. A fost memorabil? Cu siguranță.